joi, 15 aprilie 2010

☺☺ Pavel Şuşară - Urmuz (E vremea rozelor ce mor)

Am dat peste micul şi ciudatul volum al Pavel Şuşară, Urmuz (E vremea rozelor ce mor), apărut în 1998 la editura Crater, care nici nu mai ştiu dacă există (site pe internet desigur nu are). E o carte din acelea cu ambiţii bibliofile, cu paginile tăiate neglijent şi cu 15 desene căutat naive de Dan Perjovschi (în treacăt fie spus, nu mor după stilul respectivului grafician, foarte gustat de multă lume). Pe manşetele copertelor tehnoredactorul a reprodus două texte clasice parodiate în acest volum, cel al Fabulei lui Urmuz (cu celebra morală Pelicanul sau babiţa) şi cel al Rondelului rozelor ce mor de Macedonski.

Habar nu aveam că Pavel Şuşară ar fi avut veleităţi literare, îl ştiam critic literar din aceia care alcătuiesc establishmentul breslei respective. A trebuit să citesc cartea asta ca să aflu că e şi poet - în fine, poate e mult spus, căci volumul e o colecţie de parodii după cele două texte clasice pe care le pomeneam. Mai mult, aceste parodii sunt texte politice îndreptate împotriva guvernanţilor de la începutul anilor 1990 şi au fost publicate iniţial în periodice ale vremii. Parodiile după Urmuz urmăresc cu fidelitate calapodul metric al originalului, până la a da senzaţia de mécanique plaqué sur du vivant pe textul bietei fabule a lui Demetrescu-Buzău. Parodistul se luptă din greu cu responsabilii politici ai timpului:

Nişte fete de la ţară
N-aveau uşă la cămară.
Şi-au rugat pe Iosif Dan
Să le dea un Marţian.

Iosif Dan cel drăgălaş
Era la un pocheraş.

sau

Cic-un despot înţelept
Căuta singur drumul drept.
Şi l-a rugat pe Chiţac
Să-i dea barba la darac.

sau

Măgureneee! Măgurene!
Strigă lăcrimând în gene -
Nu mai scotoci arhiva
C-o mierlesc, îmi papi coliva!

sau, în sfârşit:

Cic-un om de foarte bine
Iubit mult de gospodine
L-a rugat pe Emanat
Să-şi dea mutra la schimbat
 
Mai apar pe lângă Ion Iliescu (eticheta de „emanat” lui îi este aplicată) Vadim Tudor, Eugen Barbu, Ştefan Cazimir, Radu Câmpeanu, patriarhul Teoctist sau Vasile Văcaru, nume notorii mai mult atunci decât acum. Ideea de a parodia Fabula lui Urmuz nu e nici foarte nouă, nici foarte originală - a avut-o, de pildă, şi Şerban Foarţă în volumul despre care am scris nu demult. Singura notate ar fi că pe Pavel Şuşară jocul secund cu textul urmuzian îl duce la pamflet politic. Aluzia la evenimentul de interes imediat e prezentă şi în morala care încheie fiecare fabulă (de exemplu Tiribomba sau lămpaşul, Dialogul sau tancheta, Liniştea sau epoletul, Cărămida sau consensul). Nu ştiu cât mai spun azi toate aceste aluzii, dar pe atunci erau tari, dom'le - criticul de artă devenit parodist combătea bine.

Parodiile după rondelul lui Macedonski (douăsprezece la număr) merg pe aceeaşi linie rebelă, exploatându-se un gen de relaţie paradigmatică între rozele din poezie şi cele de pe stema partidului de guvernământ (de ieri şi de azi, să nu uităm!):

E trist la noi în cuget şi roza-i fleşcăită,
Din rădăcina stearpă se fac acuma pipe
Şi cucuveaua bate alene din aripe
Scrutând mărăcinişul cu ochi de ebonită.

La Cotroceni, în noapte, o flacără palpită,
Legionarii strigă măscări pe lângă zid...
                             E vremea rozelor ce mor (VII)

Nu e probabil foarte greu să produci asemenea texte - forma fixă a rondelului asigură cofrajul parodiei şi nu mai e nevoie decât de câteva elemente lexicale tematice (aici, pe lângă roză, cucuveaua, Cotrocenii, legionarii). Desigur, probabil nici măcar autorul nu şi-a luat creaţia foarte în serios. Volumul lui Şuşară este, cu toate astea, instructiv - el arată ce ravagii poate face trecerea timpului (şi nu-s nici 20 de ani, mai puţin decât la Dumas!) peste nişte texte literare ocazionale. S-ar cere, ar putea zice unii, un efort parodic actualizat conform realităţii politice a acestor ani, cu conducători mai siniştri în destule privinţe decât emanaţii d'antan

Niciun comentariu: