joi, 1 aprilie 2010

☺☺☺☺☺ Ilf şi Petrov - Ţapul de diamant

În sfârşit, o carte de 5 (cinci) stele şi care are toate şansele să devină evenimentul editorial al anului 2010, cel puţin în materie de literatură străină. E vorba de un roman de Ilf şi Petrov, considerat până acum pierdut, Ţapul de diamant, cu a cărui publicare editura RAO a dat lovitura. Din fericire, manuscrisul a supravieţuit, iar pentru aceasta trebuie să mulţumim vigilentelor organe ale NKVD, care l-au confiscat la vremea respectivă şi l-au conservat perfect vreme de peste 70 de ani.

Ţapul de diamant e cel de al treilea roman care are în centrul său figura inconfundabilă a lui Ostap Bender, după Viţelul de aur şi Douăsprezece scaune, ale căror texte le găsim aici şi aici. Nu e singurul element unificator. Dacă Viţelul de aur este povestea unui şantaj, iar Douăsprezece scaune e un roman în esenţă picaresc, Ţapul de diamant combină aceste două modalităţi (iar titlul îl aminteşte pe cel al celui dintâi roman).

Diferenţe semnificative apar în privinţa epocii istorice. Dacă în primele romane acţiunea se proiectează pe fondul pitoresc al NEP-ului anilor 1920, în acest al treilea roman evenimentele se desfăşoară în deceniul imediat următor, marcat de marea epurare stalinistă din anii 1934 - 1936. Lovitura de gong a faptelor istorice este reprezentată, se ştie, de asasinarea lui Kirov din ordinul lui Stalin, asasinat menită să ofere pretextul ideal pentru declanşarea terorii. Desigur, nu multă lume ştia că executarea lui Kirov se făcuse la ordinul dictatorului de la Kremlin, iar puţinii oameni care o ştiau îşi ţineau gura cât puteau de bine.

Unul din puţinii iniţiaţi (intrat de altfel întâmplător în posesia secretului) este Publius Servilius Voskoboinikov, secretar de partid dintr-un raion din Urali. În treacăt fie spus, numele apare într-una din schiţele de lucru ale autorilor incluse, la noi, în volumul Atitudine dispreţuitoare faţă de stomac şi este un reflex al educaţiei clasice a lui Petrov. Intrat în posesia teribilului secret al lui Voskoboinikov, Ostap Bender face ce ştie el mai bine şi începe să-l şantajeze, storcând de la el favoruri şi bani, până când aparatcikul devine o umbră a activistului mândru de altădată. Voskoboinikov sfârşeşte prin a fugi, dar Bender îl urmăreşte neobosit prin toată Uniunea Sovietică. Avem până aici o tramă narativă oarecum asemănătoare celei din Viţelul de aur, cu tot deliciul de întâmplări spectaculoase şi inconfundabil atribuibile lui Ilf şi Petrov.

Finalul e însă tragic şi contrastează puternic cu restul cărţii. Pe urmele urmăritului şi ale urmăritorului său se află omniprezentul NKVD, care îi arestează pe cei doi şi, chiar dacă autorii nu o spun explicit, pe Bender şi Voskoboinikov nu-i aşteaptă nimic bun. După cum nimic bun nu i-a aşteptat nici pe Ilf şi Petrov după scrierea cărţii. Ea nu a apucat să fie publicată până de curând, iar cei doi prozatori au scăpat de arestare numai pentru că Stalin manifesta uneori o reţinere inexplicabilă în faţa câte unui artist (vezi cazul Boris Pasternak). Nici mult n-au mai trăit şi nici cărţi memorabile n-au mai scris împreună. Să ne bucurăm aşadar (şi) de aceasta, dar nu înainte de a citi ce scrie aici.

12 comentarii:

Marin Anton spunea...

Excelent! Am fost în poziţia clasică a mazetei care umblă prin târg (prin cel virtual, pe siteurile editurilor şi al lui RAO în primul rând), cuprinsă de fandacsie, să dea musai de obiectul dorinţei, recte de "Ţapul de diamant". Dar, al naibii ţap, ia-l de unde nu-i. Zdrulucit foarte, am căzut la meditaţiune, bănuind că s-o fi pierdut prin vreun cotlon al măreţei Uniuni Sovietice sau, şi mai tenebros, prin labirintul distribuţiei de carte româneşti. Cân' colo... Fain!
Chapeau, mon cher!
P.S. Alte comentarii mâine...

dragoş c butuzea spunea...

abia astept s-o citesc! mai ales ca e asa subtire :))

Horia Gârbea spunea...

Buna poanta! N-am dat click pe ultimul link si era sa cer cartea la librarie! Noroc ca am fost prevenit intre timp. :)

Cinabru spunea...

Am mai aparut o editie la Cartea Rusa, in 1975. Cu ilustratii de Dumitru Almas. Sunt curios daca editia Rao va fi o noua traducere. :)

Micawber spunea...

@ Marin Anton

Care va sa zica, aproape v-am pacalit. Cel mai tare m-am chinuit cu coperta. Am luat un volum Ilf & Petrov din biblioteca si l-am 'prelucrat in Adobe Photoshop, dar cu stangacie, pentru ca nu ma pricep. Totsi, se pare ca mi-a reusit - ultimul lucru la care a fost lumea atenta a fost tocmai coperta.

Micawber spunea...

@ Dragoş C. Butuza

Sâc! Trebuia sa vă dea de gândit entuziasmul cu care am comentat cartea şi stilul de 'propaganda culturala' adoptat, care desigur nu mi-e caracteristic.

Micawber spunea...

@ Horia Gârbea

O mai nimeresc şi eu. Ultimul lucru pe care-l doresc e ca acest blog sa se transforme intr-un loc unde se scriu recenzii solemne - har D-lui, e plina blogosfera de asa ceva.

Micawber spunea...

@ Cinabru

Ori pe dvs. v-am pacalit cel mai tare, ori dvs. aveti mai mult simt al umorului decat mine. Din aceasta dilema nu stiu cum putem iesi :)

Cinabru spunea...

Si ca o completare, pentru ca nu-mi pot edita comentariu precedent : tare bine se potriveste o farsa de calibru printre recenzii bune, sa stiti.

Cinabru spunea...

:) pai Cartea Rusa nu mai exista de multa vreme, dupa "dezghet". Si chiar a fost uitat Dumitru Almas, cu seria lui de povestiri istorice, in care proletarii antifascisti ii continuau, fireste, pe daci ?

A fost tare faina pacaleala, mi-a placut mult.

Micawber spunea...

@ Cinabru

Asadar m-ati pacalit dvs. - n-am citit cu atentie si mi s-a parut ca ati scris 1957, an cand chiar a aparut un Ilf si Petrov la Cartea rusa:

http://www.okazii.ro/catalog/39379295/I-Ilf-si-E-Petrov-2vol.html

Dar cum dvs. scriseserati 1975, pacalit ma numesc.

Ma bucur ca v-a placut pacaleala mea. Reiau insa: nu scriu recenzii, ci doar niste notatii nepretentioase despre ce mai citesc, cu bunele si relele cartilor respective, asa cum le vad eu.

Recenziile sa le lasam in seama oamenilor care se iau prea in serios pe ei insisi.

pisica_neagra spunea...

ufff, chiar ma bucuram ca mai exista si o continuare, mi-au placut la nebunie primele doua romane...oricum, buna poanta :)