sâmbătă, 24 aprilie 2010

☺☺☺ Constantin Eretescu - Vrăjitoarea familiei şi alte legende ale oraşelor de azi

Dacă e nevoie de dovada faptului că legendele urbane sunt un subiect cât se poate de serios, ea e oferită de cartea lui Constantin Eretescu, Vrăjitoarea familiei şi alte legende ale oraşelor de azi (Compania, 2003). Autorul, care e profesor de folclor la un colegiu din Rhode Island, a alcătuit această antologie de texte folosind relatările studenţilor săi.

De ce un folclorist? Probabil pentru că legendele urbane sunt, pur şi simplu, folclor. E, desigur, vorba de un folclor relativ recent, produs departe de mediul rural tradiţional şi diferit, desigur, de aşa-zisul folclor nou de la noi, unde ţărani îmbrăcaţi ca la artizanat doinesc sau horesc despre tractoare, ceapeuri şi ogoare înfrăţite. Cu toate acestea, caracterul de creaţie folclorică al legendelor urbane e dat, explică autorul, de o serie de trăsături fundamentale, cum ar fi caracterul anonim, circulaţia esenţialmente orală sau existenţa variantelor.

Un exemplu destul de simplu ne ajută să înţelegem destul de uşor toată această mică dezvoltare teoretică. O legendă urbană destul de răspândită este cea a căţelului mexican. Povestea e simplă: un cuplu american care călătoreşte în Mexic se ataşează de un căţel alb, aşa că oamenii se decid să-l ia cu ei acasă. Zis şi făcut, trec ei animalul peste graniţă, dar odată ajunşi constată că patrupedul parcă nu mai arăta la fel de bine ca înainte. Îngrijoraţi,oamenii îl duc la veterinar, care le spune că animalul e perfect sănătos, atâta că nu e căţel, ci şobolan mexican, din aceia care populează canalele oraşelor. Povestea asta cunoaşte multiple variante. De exemplu, „căţelul” e adoptat nu din Mexic, ci dintr-un parc din New York (în varianta asta, el mănâncă pisica stăpânilor). Sau e adoptat din Florida, numai ca să se afle că e şobolan australian, urmaş al rozătoarelor scăpate de pe un vas din Australia. Sau - dacă mai e nevoie de variante - „căţelul” e luat de o femeie miloasă din Chinatown-ul oraşului Boston, dar se dovedeşte a fi şobolan chinezesc, care nu doar că face bucăţi pisica familiei, dar mai şi face o gaură imensă în perete prin care fuge. Aşadar, variante multiple, origine neclară, circulaţie din gură-n gură, care va să zică folclor curat.

Constantin Eretescu redă zeci de asemenea bizarerii, cu existenţă latentă şi circulaţie de intensitate variabilă prin mediile orăşeneşti americane. Iată, spre degustare, Gaura din cap:

Un tip lucra pe un şantier de construcţii. S-a întâmplat ca o vergea de metal scăpată din mâna unui muncitor de la un etaj de mai sus să-l lovească în cap dintr-o parte. I s-a înfipt în cap şi i-a ieşit pe partea cealaltă. Omul a tras-o afară şi asta a fost tot. N-a păţit nimic. Se simţea foarte bine. Avea o gaură în cap prin care puteai să te uiţi, dar a mai trăit zece ani aşa.
Asta e absolut adevărat. Poate că a fost ceva mai lent după aceea, dar n-a murit. Îşi vedea de treaba lui, cu gaura aceea în cap. Am poze.

Nu ştiu dacă e ceva de comentat. Totuşi, nu pot să nu remarc înrudirea spirituală cu versurile unui cântec popularizat de Tudor Chirilă: Am să-mi trag un glonţ în cap/ Şi-am să-mi fac o gaură/ Şi-am să văd lumea prin ea/ Într-o altă aură. În plus, autorul relatării insistă că episodul e perfect adevărat, ba chiar dispune şi de dovezi. Oare nu la fel procedează şi naratorii basmelor tradiţionale?

Vrăjitoarea familiei... nu conţine numai legende urbane propriu-zise, ci şi alte creaţii moderne înrudite cu acestea. E vorba, de exemplu, de aşa-zisul folclor al familiei, care ar prezenta „o experienţă personală, cel mai adesea unică sau remarcabilă , demnă de a fi comunicată”. Alte naraţiuni sunt cele cu stafii şi alte spirite, ale căror rădăcini pot fi identificate în povestirile gotice foarte populare în lumea germanică şi anglo-saxonă, dar al căror cadru e unul esenţialmente urban. Sunt numai două din numeroasele categorii de relatări redate de Constantin Eretescu în carte. Cine nu are chef să-şi bată prea mult capul cu clasificările şi teoria (introducerea e consistentă şi, zic eu, foarte interesantă), poate trece peste ele şi poate citi textele propriu-zise, unele cu evidente calităţi literare, care alcătuiesc un adevărat muzeu al bizareriilor asemănător cu celebrul Ripley's Believe It or Not de la Hollywood.

Că americanii au un bogat folclor urban devine evident după parcurgerea cărţii. Dar noi avem? Probabil folcloriştii sau sociologii sunt mai în măsură să răspundă la întrebarea asta. Mi-ar plăcea să citesc şi o antologie de legende urbane româneşti, desigur, în măsura în care există suficient de multe pentru a alcătui un volum. Aş propune pentru antologie mult-răspândita teorie potrivit căreia dacă stai în curent răceşti - probabil există şi mici povestioare exemplare pe tema asta, de genul „X a mers cu trenul şi din cauza geamului deschis l-a tras curentul până i s-a umflat capul aşa de rău că...”. Dacă stai şi te gândeşti, minunatul nostru popor duce de când se ştie o înverşunată luptă cu acest adversar tenace, insidios şi malign care este curentul. Nu cel electric, ci acela care te trage, pervers, din toate crăpăturile şi ungherele care trebuie, bineînţeles, astupate cu grijă. Şi, nu în ultimul rând, manelele... dar asta e deja o cu totul altă naraţiune poveste.

8 comentarii:

paul spunea...

Ciudata rau alipirea lui Tudor Chirila...

Micawber spunea...

@ paul

Daca 'alipirea' e ciudata, inseamna ca nici n-a iesit asa de rau, nu? :)

Ake spunea...

Mie chiar mi-a plăcut articolul şi mai ales că aveam nevoie să ştiu cam ce informaţii conţine cartea. Iar faza cu Tudor Chirilă mi s-a părut chiar potrivită. keep up the good work!

lectură uşoară ;)

Micawber spunea...

@ Ake

Multumesc pentru laude - iata ca s-a gasit cineva caruia sa-i foloseasca ce scriu, desi sansele ca asta sa se intampla prea des sunt mici de tot.

Cat despre T. Chirila... culmea e ca nici macar nu cred ca a scris el versurile acelea. Banuiesc ca se poate afla usor cine, dar mi-e lene. Pastrand proportiile, e ca si cum ai comenta versurile lui... Beethoven din Simfonia a IX-a, cand ele sunt ale lui Schiller toata ziua.

Ake spunea...

Am revenit cu încă un comentariu pentru că am citit, în sfârşit, această carte. M-a dezamăgit să văd că poveştile-povestirile-superstiţiile sunt din alte culturi. Eu mă aşteptam la o antologie pur românească. Avem destule de povestit şi noi, cum ar fi, chiar aici în Bucureşti se zice despre Casa Radio că este un loc bântuit de o fată care s-ar fi sinucis în preajma Crăciunului. Sau Casa Poporului-bântuită de o fată pe nume Anca. Şi câte altele ar mai fi.

Oricum, ca lectură mi-a plăcut.

Micawber spunea...

@ Ake

Poate e si vina mea ca n-am explicat limpede ca legendele urbane nu-s romanesti. Parca pe la sfarsitul postarii imi doream sa se scrie si despre ale noastre.

Cat despre Casa Poporului... sa nu uitam ca sefa proiectului se numeste Anca Petrescu (a fost o vreme deputat PRM). Asa ca nu ma mira ca o anume Anca bantuie constructia :)

Liviu spunea...

Scuze că pun un comentariu la un articol vechi; vreau totuşi să recomand noua carte a lui Eretescu, "Cu ochii în zare". Mi-ar plăcea să citesc aici o recenzie la ea. O mică prezentare am încercat şi eu, pentru cei interesaţi - linkul e în semnătură.

Micawber spunea...

@ Liviu

Multumesc pentru comentariu. Nu cunosc cartea la care va referiti.