luni, 28 martie 2011

☺☺☺ Lucian Boia - Sfârşitul lumii. O istorie fără sfârşit.

De la o vreme, ori de câte ori începe un an nou, alături de torentele de urări şi şuvoaiele de cadouri de intensitate şi utilitate variabilă, îşi face loc întrebarea: pe ce dată pică Apocalipsa anu' ăsta? Este exact ideea pe care o ascunde titlul cărţii lui Lucian Boia, Sfârşitul lumii. O istorie fără sfârşit (Humanitas, 2007), anume paradoxul unor discuţii interminabile despre un eveniment care ar trebui să pună capăt tuturor dezbaterilor, dar care se lasă aşteptat.

Şi asta nu e de ieri, de azi, căci sfârşitul lumii îl preocupă pe om din totdeauna. Lucian Boia trasează traiectoriile principalelor idei, curente, credinţe şi teorii eschatologice. Demersul lui e cronologic şi pleacă de la primele atestări ale preocupării respective în preistorie şi istorie (Eterna reîntoarcere, primul capitol al cărţii, trece în revistă miturile îndeobşte cunoscute ale potopului la diferite popoare, ale greco-romanilor, vechilor indieni, mesopotamieni sau scandinavi, fără a omite fanteziile culte gen Atlantida). Subiectul e vast, nu-i nevoie s-o mai spunem, aşa că forţa de sinteză a autorului e remarcabilă, după cum e şi umorul de care dă dovadă nu o dată. Iată de exemplu o observaţie despre pieirea lumii din cauza potopului, temă recurentă în multe mitologii, dar absentă în altele (cum ar fi cele africane care se disting de altfel şi prin refuzul ciclicităţii şi reînnoirii perpetue a universului):

Găsim membri ai familiei lui Noe cam peste tot în lume. Doar africanii se îndoiesc de Potop; indienii din America, în schimb, se dau în vânt după el. Istoriile lor care descriu acest eveniment au făcut deliciul misionarilor sosiţi după descoperirea lumii noi. Pentru ei, era dovada că sălbaticii americani aparţineau totuşi familiei noastre, descinzând în linie dreaptă din strămoşul nostru comun.

Sfârşitul lumii e o trecere de o concizie remarcabilă prin istoria eschatologiei. Pe mai puţin de 300 de pagini, Lucian Boia îi oferă cititorului o adevărată bogăţie de nume, fapte, titluri şi observaţii privind nu doar mitologia, ci şi evenimentele consemnate istoric, cele din urmă, din Antichitate până în zilele noastre. Teama de sfârşitul lumii apare constant pe parcursul istoriei omenirii, iar sfarşitul marilor imperii (cum a fost Imperiul Roman) pare să o exacerbeze. La fel spune tradiţia că s-a întâmplat şi la venirea rotundului an 1000, când lumea ar fi fost cuprinsă de convulsii şi angoasă. Chiar aşa să fi stat lucrurile? Aici intervine Lucian Boia în ipostaza lui binecunoscută de demitizator şi citează cazul a trei istorici foarte onorabili, William Roberston, Jules Michelet sau Henri Martin, care au scris despre nebunia lumii medievale în preajma anului 1000, foarte în ton cu imaginea generală a publicului despre perioada respectivă. Mergând la surse, istoricii mai noi au descoperit, nu fără surprindere, că cei trei istorici exageraseră, în cel mai bun caz. Anul 1000 sosise pe un fundal mult mai liniştit.

O bună ocazie de demitizare o constituie şi studiul Renaşterii. Considerată îndeobşte o perioadă de „recul al spaimelor superstiţioase, afirmare a omului, domnie a umanismului“, Renaşterea contrastează în mod tradiţional cu Evul Mediu cel întunecat şi cuprins în permanenţă de frisoane eschatologice. Se pare totuţi că lucrurile nu au stat (mereu şi peste tot) chiar aşa, iar capitolul din cartea lui Lucian Boia consacrat perioadei respective surprinde o Renaştere „marcată de superstiţie, frică şi intoleranţă, de spaima apocaliptică, de vânătoarea de vrăjitoare“. Foarte dense sunt capitolele despre ideologia eschatologică din Epoca Luminilor sau din secolul al XIX-lea (aşa-zisa „epocă a optimismului“), perioade în care avântul raţionalist şi credinţa în progres nu reuşesc decât în parte să liniştească angoasele milenare. Secolul XIX, care văzuse născându-se paleontologia şi evoluţionismul, se remarcă printr-o diversificare a scenariilor catastrofice.

Recent-încheiatul secol XX are parte de o tratare substanţială. Început el însuşi printr-o adevărată criză pe la 1900, în plină belle époque, când făceau furori descrierile apocaliptice ale lui Camille Flammarion, veacul recent încheiat a diversificat considerabil repertoriul de cauze care ar putea să aducă sfârşitul lumii, adăugând la cele deja tradiţionale războiul atomic, invaziile extraterestre, terorismul sau (modă mai recentă) schimbările climatice şi angoasele ecologiste (încălzirea sau răcirea extremă a planetei). Iubitorii de literatură sau cinematograf găsesc în Sfârşitul lumii un repertoriu de lucrări de o bogăţie neobişnuită, de la monştri sacri precum H. G. Wells până la semi-anonimi cunoscuţi numai specialiştilor în SF. Din păcate, undeva trebuia să se oprească şi autorul, iar linia de finish e trasă de postfaţa scrisă în 1999, căci cartea reprezintă o reeditare, în traducere românească, a unui volum apărut în Franţa la sfârşitul anilor '80. Din fericire, ce s-a întâmplat imediat înainte, dar şi după anul 2000 ne dă speranţe. Teama de sfârşitul lumii şi milenarismele de arome şi gusturi variate sunt vii şi active. Acuş, acuş vine 2012 şi vedem ce se alege de noi. Deşi am citit recent că toată sindrofia s-ar fi amânat (a câta oară?) pentru 2016. Vorba lui Lucian Boia: o istorie fără sfârşit.

5 comentarii:

PhilosophiaeConsolatio spunea...

dar chiar asa ..numai 200 de pagini ..
intradevar o fi de vina si publicul non-interesat .

imi amintesc ca in urma cu vreo 2 ani - am fost "rambolata" pe un blog de un medic psihiatru antropolog - pe marginea unui citat din Didrot .
atunci spuneam de o lucrare publicata de Jochen Schmidt foarte consistenta si care incepe de la Sophocles - peste Shakespeare , Rousseau si traditia respectiv reactia dupa revolutia franceza - si sfarseste prin scurte referinte la "cinismul" lui Peter Sloterdijk . chestia asta peste un numar de pagini de 547 la un tipar "minuscul" ( dar rezonabil ) !

PS: nu inteles de ce lumea e pe dos cand interpreteaza asta cu sfarsitul lumii in 2012 ! ..
nu e mai bine sa-ti exprimi admiratia pentru o cultura care a fost capabila sa "faca" un calandar pina in anul 2012 ?

PS: vad totusi ca aceasta carte a fost publicata de Humanitas care daca nu ma insel apartine "amicului" dvs DL. G.L. atunci sigur ca ma intreb in continuare domnu Luci Boia are un tivi shou .. pt ca mi se pare ca ar avea lucruri interesante de "povestit" :)))

Bogdan spunea...

E în stilul lui să comprime o informaţie vastă într-o carte de dimensiuni reduse (dar cât de cât normale) fără a se pierde în vreun fel înţelesul ei, doar că e destinată nu neapărat unor cititori en-gross, cât unui anumit tip de cititor, să zicem mai deschis la minte. Oricum, eu n-am mai întâlnit istoric român să scrie astfel..

Te cam doare capul citind comment-ul de mai sus. Humanitas îl publică pe Boia din motive foarte simple: e extrem de bun, extrem de bine-vândut şi e cunoscut în mai toată lumea. Nu-l idolatrizez, dar fără căţile lui şi activitatea lui academică, în multe zone încă eram la nivel primitiv în comparaţie cu lumea civilizată. Ca profesor nu mai zic, dar lasă că îl pensionează acum şi au scăpat de o problema!

Micawber spunea...

@ Bogdan

Niciun autor nu trebuie idolatrizat, chiar daca e foarte bun, asa cum e cazul lui L. Boia. De remarcat puterea de sinteza, corect comntariul dvs. Si, desigur, in tara lui Basescu te poti dispensa prin pensionare de personalitati de calibrul lui L. Boia.

Donkeypapuas spunea...

"Apocalipsă" nu înseamnă "sfărşitul lumii" ci "Descoperire". În engleză: - "Book of Revelation", de aici unii traducători deştepţi nevoie mare ajungând la Cartea Revelaţiiilor.
Şi iarăşi, nu e vorba de "descoperirea" datei sfârşitului lumii, ci de "descoperirea" evenimentelor ce premerg venirii în slavă a lui Hristos. Adică momentul din care se vor schimba datele perceperii de către noi a timpului i spaţiului.
PS: La anul 1000 nu a existat nici o spaimă. Este o minciună a istoricilor "progresişti".

Micawber spunea...

@ Donkeypapuas

Nu ma pricep la chestiuni teologice.

Va atrag insa atentia ca in uzajul comun termenul apocalips(a) are si sensul mai larg de 'sfarsit al lumii', atestat ca atare si in dictionarele curente:

http://dexonline.ro/definitie/apocalips

Despre 'spaimele anului 1000' si demitizarea lor scrie si L. Boia, asa cum am aratat.