vineri, 25 martie 2011

a, e, i, o, u

Să fie liniştiţi cititorii blogului, atâţia câţi sunt: n-am de gând să copiez poezioara lui Arghezi şi nici să scriu despre ea. Azi, fiind început de weekend, fac un lucru mult mai prozaic, pun o postare despre fonetică, foneticieni şi întrebuinţările lor artistice.

Cine vrea să citească o introducere în fonetică (adică acea ramură a lingvisticii care se ocupă de sunetele limbilor naturale din punctul de vedere al proprietăţilor lor fizice) are la dispoziţie câteva cărţi minunate scrise de profesorul englez Peter Ladefoged (1925 - 2006). Ar fi, fără o ordine precisă, Vowels and Consonants (ediţia a doua, Blackwell, 2005), The Sounds of the World's Languages (ediţia a treia, Blackwell, 1998) sau clasicul A Course in Phonetics (cea mai recentă ediţie, revizuită de Keith Johnson, Wadsworth, 2010).

Dacă există o disciplină contemporană în care spiritul dinastic este viu şi activ, aceea este fonetica. Nu-i, se ştie, o ştiinţă prea veche. Printre părinţii ei fondatori se numără englezul Henry Sweet (1845-1912). Acesta i-a fost profesor lui Daniel Jones (1881-1967), celebru prin născocirea sistemului vocalelor cardinale şi prin dicţionarul de pronunţie a limbii engleze. La rândul lui, Jones l-a avut elev pe David Abercrombie (1909-1992) care i-a fost profesor lui Peter Ladefoged. O adevărată dinastie, ai cărei membri au fost toţi consideraţi, când erau la apogeul carierei, cei mai mari foneticieni ai lumii. Printre foneticieni circulă de altfel superstiţia că nu ai cum să fi învăţat cum trebuie vocalele cardinale decât de la Daniel Jones sau de la unul din elevii lui, adică trebuie să ţi se fi transmis cunoştinţele respective în linie.... genealogică.

Să parcurgi Vowels and Consonants e ca şi cum ai face o excursie într-o lume exotică şi plină de culoare fără să te ridici din fotoliu. Cartea, fără să fie un ghid al ageamiului, e suficient de accesibilă pentru a fi citită şi de laici. Cine n-are aplecare spre teorie, poate sări părţile mai tehnice (caracterizarea acustică, formanţii şi spectrogramele, detaliile anatomiei aparatului vocal) şi se poate limita la imensa bogăţie de exemple şi descrieri de sisteme fonetice ale unor limbi care mai de care mai diferite. Descrierea unora din aceste sisteme a fost făcută pentru prima oară de însuşi Ladefoged, care a petrecut mult timp făcând cercetări pe teren în Africa de Vest sau în alte regiuni îndepărtate. În materie de vocale, multe limbi (cam 20 % din totalul de circa 7000) se descurcă cu cele cinci din titlul postării. Cu toate astea, există limbi cu sisteme sensibil mai simple, cu doar trei vocale (a, i, o sau a, i, u), dar autorul menţionează straniul caz al limbii kabardiene (e o limbă cât se poate de reală, n-a inventat-o alde Borges), care ar avea chiar mai puţine. Engleza, o limba mult mai prozaică, are, în funcţie de dialect, între 14 şi 20 de vocale, iar dialectul Weert al olandezei deţine recordul de 28. Dacă vocalele sunt aşa de diverse, ce să mai spui de consoane, care sunt (dacă e să te referi, iarăşi, la ansamblul limbilor vorbite pe glob), chiar mai pestriţe. Noi suntem, desigur, obişnuiţi cu sunete precum p, b, s, t, g sau m, relativ banale, dar există limbi care numără printre consoanele lor legitime aşa-numitele clickuri, nişte sunete care seamănă cu nişte plescăituri (diferite în funcţie de regiunea aparatului vocal unde sunt produse). E drept că asemenea limbi nu sunt foarte numeroase, fiind vorbite mai mult în sudul Africii. Iată probabil cea mai cunoscută piesă muzicală cântată într-o limbă cu clickuri. E vorba de limba xhosa (al cărei nume se pronunţă într-un mod cu totul şocant), iar interpreta e Miriam Makeba:

N-ar trebui să creadă cineva că Vowels and Consonants e o carte pur teoretică, un produs al erudiţiei sterile a unui învăţat. Nu e doar o carte scrisă într-un stil foarte viu şi diferit de cel al manualelor româneşti (la citirea cărora multora le vine să se spânzure de plictisul stilului belferesc-birocratic). Găsim în ea capitole cu aplicaţii practice imediate, cum ar fi analiza, sinteza şi recunoaşterea vocii, iar volumul e însoţit de un CD pe care poţi asculta sunetele despre care se vorbeşte în lucrare.

Îşi mai aminteşte cineva de filmul My Fair Lady, cunoscuta adaptare regizată de George Cukor a operetei lui Loewe, cu Rex Harrison şi Audrey Hepburn în rolurile principale? Se pare că în Pygmalion (piesa care stă la baza tuturor acestor producţii) personajul Higgins, foneticianul care o educă pe Eliza Doolittle, e o replică a lui Henry Sweet sau, după alţii, a lui Daniel Jones. Oricare ar fi adevărul, producătorii filmului din 1964 au fost extrem de scrupuloşi cu reconstituirea atmosferei. Ei au apelat la un expert - cine altul decât Peter Ladefoged - la acea vreme tânăr profesor la UCLA. Iată o poză celebră făcută pe platoul de filmare:
În stânga stau Rex Harrison (Higgins) şi Wilfrid Hyde-White (colonelul Pickering). Bărbatul mai tânăr şi brunet din dreapta este Ladefoged, iar cel cărunt, mai în vârstă, e George Cukor, cel cu Pe aripile vântului. Higgins şi Pickering studiază o planşă cu semne ciudate. Nimic născocit. E vechiul alfabet fonetic folosit în secolul al XIX-lea, înainte ca un grup de foneticieni să-l propună pe cel modern, al International Phonetic Association, folosit azi în toate lucrările serioase. Detaliu frivol, Peter Ladefoged a fost toată viaţa un individ activ şi nonconformist. La 80 de ani încă făcea surfing pe plajele din Hawaii. După fiecare vacanţă, slideshow-urile PowerPoint care îi însoţeau prezentările la conferinţe se deschideau cu poze făcute pe plajele cu pricina. Prezentările nu erau din cauza asta mai puţin serioase.

12 comentarii:

Anton spunea...

Văd că dumneavoastră v-aţi apucat de prozelitism şi-l faceţi făţiş. Ca laic, mă simt sedus de articolul dumneavoastră în a mă pătrunde şi eu de acest nou şi particular cult numit fonetică.
Din păcate, deşi sunt sedus de articolul dumneavoastră, nu pot cădea în ispita studierii unui asemenea text sacru al lingvisticii, spre care ne ispitiţi, deoarece scriptura despre care vorbiţi nu ne este accesibilă şi nouă, românilor.
Pentru noi rămân doar traducerile nemuritoarelor tratate "Cum să devii un om de succes" şi "Cum să slăbim mâncând". "Bune şi alea!", ne fac cu ochiul, şmechereşte, chiar şi cele mai serioase edituri româneşti.

Micawber spunea...

@ Anton

Vad ca folositi termenii unei miscari de-a dreptul religioase (cult, prozelitism, sacru). Nimic mai departe de intentiile mele de a converti pe cineva la ceva. Sunt simple impresii de lectura care unora li se vor fi parut interesante, altora nu. Oricum, sper ca lingvistica (si orice alta stiinta, in general) sa nu ajunga vreodata sa aiba texte sacre. Aveti insa dreptate, probabil asemenea lucrari nu se vor traduce in romaneste intr-un viitor rezonabil, nu in ultimul rand pentru ca la noi nu exista public pentru asa ceva.

aimengrui spunea...

Spune-ti "Iată probabil cea mai cunoscută piesă muzicală cântată într-o limbă cu clickuri. E vorba de limba xhosa (al cărei nume se pronunţă într-un mod cu totul şocant), iar interpreta e Miriam Makeba" Am ascultat-o. Din punctul meu de vedere asa zise "clickuri" sunt in fundal nicidecum prezente in limba Deci?

Anton spunea...

V-am înţeles intenţiile, însă am folosit respectivii termeni tocmai pentru a sublinia pasiunea de care daţi dovadă când scrieţi despre aceste subiecte, dar şi interesul pe care-l suscitaţi unui potenţial "convertit".

Am făcut-o sprijinindu-mă totodată pe umor fiindcă "arcul ce-i veşnic încordat slăbeşte sau se frânge" - că tot veni vorba despre texte canonice.

Pe de altă parte, ar fi de observat că un anumit gen de public - lipsă ziceţi dumneavoastră - se mai şi formează...
Numai că trebuie să-l şi ispiteşti cu bunătăţi, nu numai cu ezoterismele tip "Codul lui Oreste" sau cu reflecţiile unui pantomim guraliv.
Totuşi, paşi se (mai) fac (şi) în această direcţie.

Acuma, deh, zic şi eu, că nu mă doare tastatura!

Micawber spunea...

@ aimengrui

Cand ascultam o limba pe care nu o cunoastem, nu auzim cuvinte, sintagme sau propozitii, ci alcatuiri arbitrare de sunete pe care le segmentam asa cum ne ajuta intuitia data de limbilie pe care le stim deja. Sunetele necunoscute le interpretam adesea drept simple zgomote, fie ca sunt vocale, fie ca sunt consoane. Tocmai asta era ideea, ca in cantecul acela clickurile sunt consoane care fac parte din cuvintele cantate. Faptul ca noi refuzam, intuitiv, ideea asta se datoreaza imposibilitatii noastre de a percepe altceva decat ne spune experienta noastra lingvistica anterioara. Cum ar veni, aude fiecare cam ce e invatat sa auda. Acesta nu e un lucru rau si nu denota vreo inabilitate a ascultatorului, ci doar o proprietate cunoscuta demult psiholingvistilor.

Va dau un link ca sa vedeti cum se pronunta clickurile - sunt pronuntate in cuvinte fictive, alaturi de vocala 'a', spre o mai buna evidentiere:

http://www.phonetics.ucla.edu/course/chapter1/clicks.html

Chiar in cuvantul "xhosa" grupul de litere "xh" simbolizeaza un click. Adica nu plesneste cineva din gura, asa, fara sens, dupa care spune "osa", ci se pronunta clickul la inceput de cuvant ca si cum ar fi o consoana banala, gen p, t sau m.

Micawber spunea...

@ Anton

Dincolo de umorul evident al primului dvs. comentariu ramane faptul ca nu vreau nici sa ispitesc, nici sa resping pe cineva cu aceste postari. Sunt doar chestiuni care mi s-au parut interesante si pe care le scriu pe blog. Daca o sa dau peste codul acela al lui Oreste si o sa mi se para demn de atentie am sa scriu si despre el. Dincolo de toate astea, ce mi se pare mie interesant li se poate parea altora plicticos de moarte si invers. Nu vreau nici sa "formez", nici sa deformez un public. Cine vrea guru/mentor/invatator sa se duca in alte parti. La Paltinis cica s-a inchis, dar cred ca mai exista si alte locuri :)

voroncas spunea...

multa lingvistica "aplicata" (in special fonetica & fonologie si intorsaturile lor) gasim in ultimul (cred) roman al lui lodge, "deaf sentence" + istetime, (auto)ironie etc. in stilul autorului, desigur, inutil sa mai spun. :)

Micawber spunea...

@ voroncas

N-am citit cartea de care vorbiti. Fonetica si fonologia nu-s, in sine, lingvistica aplicata. Cel mult sa gasim in cate o scriere aplicatii ale acestor discipline, imi imaginez ca asta ati vrut sa ziceti :)

voroncas spunea...

sigur ca nu am folosit acceptia stiintifica a formulei "lingvistica aplicata", de-aia am si pus-o intre ghilimele.
era vorba mai degraba, in romanul mentionat de mine, de integrarea teoriei in situatii (de comunicare, mai ales) cotidiene, fara insa a presupune o banalizare sau o popularizare ieftina. (personajul central din roman este profesor de lingvistica, fonetica&fonologie, mai exact.) in fine :)

Micawber spunea...

@ voroncas

Raspunsul meu fusese, deliberat, provocator-malitios. Mi-ar placea sa vad mai multi autori exploatand 'cuceririle' lingvisticii in scopuri literare. Probabil ca un erou-profesor de lingvistica e un inceput timid.

Verutza spunea...

bineinteles ca e deliberat - serios - ca doar va citesc bulanosii ( thx G pt expresie ) aia de la ministere si spionii care vor sa-si traga o poleiala la kultura :)))))

PS:

vedeti ce trishor sunteti ? cum ii testati pe oameni de regula
pt ca se intind doar cat le este "cunoscuta" plapuma si nici un cm mai departe !!!

Monica Tarţa spunea...

Eu, eu îmi amintesc perfect de My fair lady! Mulţumesc mult pentru informaţii! :) Chiar mi-e tare drag... The rain in Spain stays mainly on the plain :)