vineri, 18 martie 2011

☺☺☺Gregor von Rezzori - Memoriile unui antisemit

Volumul de povestiri intitulat, provocator, Memoriile unui antisemit (Humanitas, 2008) mi-a făcut cunoştinţă cu Gregor von Rezzori, prozator austriac cu o biografie agitată şi identificată până la un punct cu cea a estului Europei (familie de origine italiană stabilită în Bucovina, tinereţe petrecută în România după ce teritoriul intră în componenţa statului român, apoi la Viena şi Berlin). Memoriile..., fără a fi în totalitate o scriere autobiografică, reconstituie totuşi multe momente din viaţa autorului, care pare să se fi încarnat în eroul-narator al primelor patru din cele cinci povestiri ale volumului (Skuşno, Tinereţe, Pensiunea Löwinger, Fidelitate).

Arnulf (numele i-l aflăm foarte târziu) e un adolescent, apoi un tânăr austriac care, ca von Rezzori însuşi, se trezeşte supus român în urma unirii Bucovinei cu România. Destul de exotic, n'est-ce pas? O fi căutat ce-o fi căutat neamţul în Bulgaria, aşa că de ce să nu caute ceva şi austriacul în România? Skuşno (titlul e un cuvânt rusesc care, ne asigură autorul, e greu de tradus în altă limbă şi înseamnă „mai mult decât plictiseală searbădă: e un gol sufletesc, care te aspiră şi îţi trezeşte un dor nedefinit, dar intens şi stăruitor“). Cum ar veni, risipind tot farmecul, un soi de spleen slav. De acest imprecis skuşno suferă adolescentul care îşi petrece vara într-un mic târg bucovinean, la unchiul Hubert şi tanti Sofia şi care face cunoştinţă cu Wolf Goldmann, un băiat evreu cam de aceeaşi vârstă, fiul unui medic local. E o atmosferă de decadenţă post-imperială, suntem prin anii 1920, monarhia bicefală s-a prăbuşit, dar Gestaltul ei impregnează în continuare totul. Wolf exercită asupra lui Arnulf (şi, ulterior, asupra mătuşii Sofia) o fascinaţie ciudată. E un adolescent cu purtări foarte libere, care îl uimesc pe amicul lui. Acesta, fără a fi antisemit, dar înconjurat de adulţi cu asemenea vederi, îi privea pe evrei ca pe nişte fiinţe ciudate. Experienţa întâlnirii - fie şi numai de-o vară - cu Wolf coincide (dacă nu chiar declanşează) un proces de maturizare latent.

În Tinereţe şi Pensiunea Löwinger îl regăsim pe Arnulf la Bucureşti în anii 1930. În treacăt fie zis, ar fi destule de spus despre imaginea capitalei noastre în cartea lui von Rezzori. Sunt ani marcaţi de experienţe erotice de intensităţi şi durate variabile, de la aventura într-o cameră sordidă de hotel cu o ţigancă vânzătoare de porumb fiert la relaţia cu o evreică în floarea vârstei („Văduva neagră“) care ţinea o drogherie până la pasiunea platonică pentru o tanără invalidă imobilizată într-un cărucior (Tinereţe). Şi în Pensiunea Löwinger tânărul e atras de o tânără evreică (Bianca Alvaro) pe care o cunoaşte în pensiunea respectivă, un loc în care îşi dau întâlnire oameni diverşi şi ciudaţi, echivalent, la o scară mult comprimată, desigur, al Corăbiei nebunilor sau chiar al sanatoriului din Muntele vrăjit. Apropierea de Thomas Mann nu e pur accidentală, căci stilul prozei lui Rezzori, elegant, nervos şi cizelat, te face uneori să ai senzaţia că citeşti o povestire a scriitorului german, iar discuţiile pe teme morale par a fi replici la dialogurile dintre Naphta şi Settembrini.

În Fidelitate cadrul se schimbă. Nu mai suntem în Bucureştiul interbelic, ci în Viena funestului an 1938, cel cu Anschluss-ul, pe care personajele îl trăiesc fără să-şi dea bine seama ce se întâmplă. Şi aici Arnulf e fascinat de o tânără evreică, Minka, întruchipare a feminităţii în ciuda unei imperfecţiuni fizice cu care rămăsese în urma unui accident. De dezbateri etice avusesem parte în toate povestirile de până acum: despre onoare, despre datorie, despre credinţă, despre atitidinea faţă de evrei (desigur), despre Germania şi Austria, dar Fidelitate surprinde acel moment în care istoria dă peste tine şi-ţi trage un picior în dos în vreme ce tu te pierzi în dileme.

Pravda e o privire aruncată asupra lucrurilor vingt ans après. Războiul s-a terminat, suntem la sfârşitul anilor 1950, într-o atmosferă melancolică, iar un domn trecut de prima tinereţe o vizitează, la Roma, pe mătuşa rusoaică a celei de-a treia soţii. Putem bănui că domnul e Arnulf, putem întrezări ce s-a ales de asipraţiile lui de tinereţe, un om care trăise „vieţi diferite în limbi diferite, mereu printre alţi oameni“. Iar Pravda nu e, desigur, celebrul ziar sovietic, ci numele rusesc al adevărului, pe care, dintr-un motiv sau altul (şi poate nu îndeajuns de convingător), autorul simte nevoia să-l folosească, ca pe un termen din metalimbaj, aşa cum făcuse cu skuşno în prima povestire.

Memoriile unui antisemit nu sunt ale antisemitului, căci personajul-autor nu manifestă nicăieri asemenea sentimente. Uimire, derută, fascinaţie în faţa neamului evreiesc, da, ură însă, niciodată. Alţii (rude, cunoscuţi, oameni de tot felul) o fac fără multă fereală, aşadar e posibil ca o parte din memorii să fie ale lor, în măsura în care scriitorul are mai mult sau mai puţin acces la conştiinţa personajelor sale. Lăsând baltă problemele et(n)ice (care îi pot fascina pe unii în detrimentul celor de ordin estetic), cartea lui Gregor von Rezzori e o scriere foarte solidă, chiar dacă i s-ar putea reproşa pe alocuri un oarece epigonism care trimite la Mann sau Musil.


      Fact checking
  • Gregor von Rezzori a fost multă vreme cetăţean român. Anii războiului i-a petrecut în Germania, dar nu a fost trimis pe front, deoarece era cetăţean străin al unei ţări aliate cu Reichul.
  • Bucovina a intrat în componenţa Imperiului Austriac în 1775, nu în 1755, aşa cum afirmă autorul, poate ca efect ar unei greşeli de tipar.
  • Persecuţiile la care au fost supuşi armenii în ultimii ani ai Imperiului Otoman au început în 1915-1916, nu în anii 1920.
  • Se zice Gaia Kurotrophos, nu Gaia Kurothropos, aşa cum cred cei de la editură.
  • Traducătoarea foloseşte câteodată o română de-a dreptul proastă: „un vocabular care se limita la doar vreo 300 de cuvinte“ (pag. 164), „deosebirea dintre Casa princiară de Hohenzollern-Sigmaringen din sudul Germaniei şi Hohenzollern prusaci ai Casei imperiale din mila lui Bismarck“ (pag. 207) etc.

2 comentarii:

A Reader spunea...

Ma mir ce putin pomenita prin blogosfera e cartea asta. Am avut si eu intentia sa scriu despre ea (si tot favorabil) dar din pacate ma urnesc prea greu. Oare numai noi doi am citit-o prin zona asta virtuala ? Daca da, le recomand si altora sa o faca - nu e "a must" dar e o lectura placuta si reconstituie o lume disparuta - de fapt doua: minoritatea germana din Bucovina si minoritatea evreiasca din Bucovina, vazuta prin ochii minoritatii germane. Ce mi s-a parut ciudat insa e ca aproape ca nu exista romani in carte (desi prima ei parte se petrece in Romania, un episod chiar in Bucuresti); numai nemti, evrei, un armean parca si o frumoasa tiganca.

Micawber spunea...

@ A Reader

Habar n-am ce ecou a avut cartea in blogosfera - nu m-a interesat. E o carte bune, se vede scoala temeinica a prozatorului. In Bucuresti parca se petrece actiunea a doua din povestiri, sau ma lasa deja memoria? E drept si ca prezenta romanilor e foarte discreta. E mai degraba o lectura pentru cei care au mult timp la dispozitie, cei mai ocupati cred ca pot acorda prioritate altor carti.