miercuri, 30 martie 2011

☺☺☺M. Duţescu - şi toată bucuria acelor ani trişti

Să nu ne mai ascundem după degetul modernismului - poetul (nu ştiu care e situaţia soldatului) are viaţă personală, chit că s-o supăra stafia lui Nichita Stănescu. m. duţescu (care semnează precum e. e. cummings) nu numai că are aşa ceva, ba ţine şi să expună produsul, la vedere, la tarabă. Pardon, în placheta intitulată, oximoronic, şi toată bucuria acelor ani trişti (Cartea Românească, 2010). Nu e în sine un lucru rău, după cum nici nu-i neapărat bun. Poezia eponimă, care deschide de altfel volumul, introduce una din temele principale ale textelor adunate în carte: 

acesta e un film simplu
vechi şi zgâriat
pe care - sunt sigur - îl ştiu mulţi copii
/

scene amestecate cu tatăl meu şi cu mine
nu cred că aveam mai mult de 3-4 ani
tata era un bărbat înalt şi frumos
păr buclat onduleuri mari ochi albaştri

Imaginea filmului în poezie ne aminteşte de cea a filmului în film din Balanţa lui Lucian Pintilie, unde Nela rememorează scene dintr-o copilărie paradisiacă în care avea un tată bun, frumos şi puternic. Procedând temeinic, autorul intră în detalii biografice în poemul următor, zgomotul neobişnuit ce părea că vine din stradă:

tata a fost ultimul din cei
7 copii ai lui Constantin şi Floarea Duţescu
5 au murit - el şi mătuşă-mea au trăit şi
mă gândesc că din cauza asta maică-sa
era atât de bisericoasă şi ţinea morţiş
să-l facă popă

Vorba lui Ion Barbu, aia cu dintr-atâţia fraţi mai mari... Atunci când nu rememorează scene cu tata, poetul evocă tot felul de scene din copilăria anilor '80, cu clişeele binecunoscute (era mizerie, dar eram tineri, făceam primele experimente interzise, fumam pe ascuns, ne masturbam prima dată, ascultam muzica nu-ştiu-care şi tot aşa). Important e să ne fie comunicate experienţele iniţiatice trăite alături de tatăl ce pare descins din Moartea căprioarei. Tot acest univers (mirific, cu toată mizeria încorporată) se prăbuşeşte odată cu moartea tatălui, pe un pat de spital, în plină putere (131102, probabil şampon sau la Panduri).

Odată încheiat acest capitol de viaţă, imaginile par să se pulverizeze, iar poeziile par să adopte un ton mecanic. De altfel, înseşi titlurile lor (hybrid #1... hybrid #3), unele simple numere (#1... #7) par să trimită la o anume depersonalizare suferită de relatările autorului. Spaţiul pare să se fi schimbat, iar modalitatea poetică introduce (deşi mai timid ca la alţi autori) referirile la noile medii electronice (email, Messenger, Google). Sunt fragmente de spaţiu cotidian, crochiuri voit anodine:

încetişor
bătrâna de vizavi dă jos din fereastră steagul
pe care-l pusese de 1 decembrie în locul
posterul cu „şi eu votez echipa lui Vanghelie“
şi agaţă o mare cunună de brad
împodobită
cu beteală şi flori.
                                       (schiţă de crăciun #2)

Cum stăteam la masă, şi oricum se vorbea în germană
eu mă uitam pe pereţi - era desenată o vacă şi
părţile ei componente
cu o mică legendă într-un colţ al panoului
                                                      (#2)

Printre aceste resturi diurne se strecoară şi câte o discretă aluzie la viaţa sentimentală. Nu prea e timp pentru aşa ceva, omul e ocupat, prins în menghina obligaţiilor profesionale şi a servituţilor capitalismului autohton. O poezie prozificată, dacă se poate spune aşa, neostentativ anticalofilă, în care se infiltrează câteodată un lirism reamenajat pentru necesităţile noii societăţi, care aminteşte de poemele care l-au făcut celebru pe Mircea Dinescu la începutul anilor 1980:

te văd în microbuz cu foaia de drum în mână
pe care o ai gratis de la noul iubit
despre care tocmai am aflat că
e patron local - firmă de transport -
şi cu un pic noroc poate chiar
viitor patron al unei echipe de fotbal în B
                                                 (hybrid #3)

 Rămâne de văzut dacă viitoarele creaţii ale autorului (care e, din câte înţeleg, debutant în volum) vor reuşi să consolideze o originalitate deocamdată ezitantă şi tributară multor clişee şi formule poetice. Nu-i exclus să vedem un transfer la echipa prozatorilor, căci poezia lui m. duţescu are pe alocuri nervul unei proze de calitate.

8 comentarii:

george geacăr spunea...

nu e o lectură reuşită a cărţii lui m. duţescu, măcar din motivul că povestind o carte de poezie nu ajungi prea departe.
am citit cartea şi am o părere mai bună despre ea. aşteptam să găsesc aici ptin ce se deosebeşte m. duţescu de alţi autori de poezie minimalistă, nu prin ce seamană cu unul şi altul.
sunt dezamăgit de articol

Micawber spunea...

@ george geacăr

Daca sunteti dezamagit, inseamna ca aveati asteptari mai mari, ceea ce ma onoreaza :)

In rest, nu-i 'articol', ci o biata postare pe un blog, fara vreo pretentie de obiectivitate sau 'lectura', reusita au ba.

Tertio. V-ati intrebat daca, neexplicand prin ce se deosebeste m. nitescu de altii, ci doar scotand in evidenta asemenarile cu unul sau altul, n-am vrut de fapt decat sa spun ca nu-i prea original? Ma faceti sa ma simt ca un student care n-a dat rasppunsurile asteptate la intrebarile profesorului. Promit sa invat mai mult pentru examenul urmator :)

george geacăr spunea...

m/am intrebat daca nu vreti sa spuneti ca nu e un poet prea original, chiar m/am intrebat...
si ma si gandeam cum ar putea fi mai original un poet minimalist. (nici prea nici mai nu sunt chiar la locul lor, in fine...)
nu vreau sa va fac sa va simtiti ca un student, de ce spuneti asta?
pt ca m/a dezamagit un articol? nu e asa grav.

m nitescu?

Micawber spunea...

@ george geacăr

Va rog sa ma iertati, am scris M. Nitescu pentru ca am rasfoit azi Sub zodia prolectultismului si am inceput sa amestec autorii. Aproape ca-n triumful talentului cu Ghita Nitescu si Nita Ghitescu.

Dificila tema originalitatea. Cred totusi ca nu-i sarcina cititorului sa-i arate scriitorului ce ar trebui sa faca pentru a fi mai original, nu? Sa respectam diviziunea muncii. Ei scriu cartea, noi platim si o citim, dupa care spunem ce si daca ne-a placut.

Si nici nu cred ca ar trebui sa ne incepem lectura (pe care eu, unul, mi-o doresc cat mai inocenta) cu o categorisire de-a dreptul ideologica (prin incadrare la minimalisti sau mai stiu eu ce alti 'isti').

In rest, greu sa pui o postare pe placul tuturor - eu daca ma potrivesc cu parerea a 20% din cititori ma declar de-a dreptul incantat :)

Zvetlana spunea...

pai vad ca invatati repejor - nu ?

pina la urma poezeaua ramane ceva de "inima" :)))

ma rog .. l-am vazut pe bulangiul ala de becali intr-un clip de doo minute cand a zis ca nichita e cam null ..
pt ca in comparatie cu el nu a dat oamenilor locuri de munca !

Sheherezada spunea...

PS: alegerea dvs este una cam rafinata ( un fel de tragere de urechi :))) pt cei care folosesc " # " si cifrele/nume-rotatia :))) )

pozeta .. da ! uite totusi ce liber e inainte pe malul marii .. pe nisip ...
chit ca nisipul e si atat de inselator ca in cele 1001 de nopti :)))))))))))

Miru spunea...

Am citit cartea imediat cand a aparut... nu are relevanta daca e sau nu poezie originala. Se mai simt influentele generatiei, nu e cu adevarat originala decat in ultima parte a cartii. Acolo autorul reuseste ceva nou in literatura noastra. Dar sa ne gandim cati debutanti sunt originali..?
E o carte buna in orice caz.. mi-a placut mult.

Micawber spunea...

@ Miru

Important e ca v-a placut. La urma urmei, probabil ca ati dat bani pe ea.