joi, 10 martie 2011

☺☺☺ Jacques G. Costin - Exerciţii pentru mâna dreaptă

Pe Jacques G. Costin, avangardist mai de linia a doua, dar nu şi de a doua mână, l-am citit prima oară în antologia lui Iordan Chimet Cică nişte cronicari duceau lipsă de şalvari apărută în 1999 la editura Universal Dalsi. Editura aceea nu cred că mai există şi e păcat, pentru că cel puţin antologia e minunată. Revenind la Costin, asta e soarta multora din avangardişti, să ajungă să joace pe post de supporting role în asemenea florilegii, pe post de fundal pentru vedetele Urmuz, Tzara, Bogza sau mai tânărul (vorba vine) Gellu Naum. Cu atât mai suprinzător e să vezi că se încumetă cineva să scoată un volum de autor, cum s-a întâmplat în cazul de faţă cu Exerciţii pentru mâna dreaptă (Paralela 45, 2002).

Ca să nu mai spun că textele avangardiştilor, atâtea câte au rezistat eroziunii modei, sunt mai mult în proză, poezia de avangardă dovedindu-se, din motive pe care nu e locul sa încercăm să le stabilim aici, mai puţin perenă. Creaţia lui Costin nu e foarte întinsă, iar volumul de faţă conţine mai toate producţiile lui. La capitolul versuri, el include sub titlul Abecedar un adevărat bestiar, în care se strecoară, ce e drept, şi câteva profesiuni, cum ar fi cea se cismar, croitor sau tinichigiu, sau câte un obiect neînsufleţit, precum trenul. E vorba în realitate de nişte ghicitori moderne scrise cu multă perspicacitate şi un umor cu tente sadico-sarcastice:

Se trage dintr-o familie bine cunoscută: tatăl era
un porc bătrân, mama, o scroafă.
O să moară de alcoolism; cum se scoală, sughite.
Moise din Egipt l-a tratat ca pe un antisemit. Dar
e mai habotnic decât profetul; nici măcar nu
pofteşte carne de porc.
E bolnav putred. Vara trebuie să facă o cură de
nămol. Iarna face grăsime la inimă.
Cine i-a scos zvonul că e norocos? N-apucă nici
bacşisul de anul nou!
Restul timpului îl petrece la grătar.
                                                      (Porcul)

Sau:

Bate câmpii.
Cine nu este cu el, e contra lui.
Anul trecut s-a ciocnit cu un frate pentru un ac! [...]
                                                        (Trenul)

În proză, Jaques G. Costin încearcă uneori să repare ceea ce (crede el) au stricat alţii în versuri (e cazul textelor din grupajul Încercări pentru restabilirea moralităţei în fabulele regretatului La Fontaine). De un retorism niţel desuet, pe care umorul îl cenzureaza cu mai puţin succes, sunt schiţele din secţiunea Diez şi becar. Bucăţile din De viris illustribus sunt portrete schiţate din câteva linii ale unor figuri legendare (Mithridate, Archimede, Jupiter) pe care autorul le demitizează gospodăreşte. Piesa cea mai lungă a volumului este Don Quichotte, un text cu virtuţi parodice, dar destul de puţin convingător. Costin nu pare să aibă suflul necesar unui alergător de fond.

Volumul cuprinde şi o selecţie din publicistica autorului. Sunt articole publicate în anii 1920 mai ales la Contimporanul (iar asta ne arată şi că avem de a face cu un avangardist din gruparea mai moderată, fără afinităţi deosebite cu extrema stângă, ilustrată de revista unu). Articolele sunt de tip pilulă, majoritatea de câteva sute de cuvinte, pe teme caleidoscopice, unele serioase, altele mai glumeţe, reprezentând replici în proză la poeziile din Abecedar (cum ar fi Lina, Vaca, Barza, Plugul). Din cele serioase n-aveam cum să nu remarc cronicile muzicale, mai ales cea despre festivalul Wagner dirijat la Atheneu de George Georgescu (probabil în 1924) sau audiţiile Béla Bartok din 1924. Jaques G. Costin a scris şi a publicat puţin şi inegal, chiar şi în anii 1920 - 1930, iar după 1947 deloc. E limpede de ce. Exerciţii pentru mâna dreaptă e o carte frumoasă (ilustrată de altfel cu schiţele contemporanilor Marcel Iancu, cu care Costin a fost cumnat şi Miliţa Pătraşcu, cu care a fost prieten) şi cu un aparat critic destul de consistent (Geo Şerban, Ovid S. Crohmălniceanu).

      Fact checking
  • Jacques G. Costin s-a născut la Bucureşti în 1895. A murit în exil, la Paris. Culmea, în prefaţă Ovid S. Chohmălniceanu ne spune că autorul a murit în 1987, iar în postfaţă Geo Şerban ne spune că a murit în... 1971. Pas' de mai pricepe ceva.
  • Béla Bartok a fost decorat de regele Ferdinand în 1924.

2 comentarii:

magda spunea...

mumos

az spunea...

din ce am vazut eu la costin, ar fi cam asa:

Eugen Simion ricanează, în jurnalul parizian Timpul trăirii, timpul mărturisirii…despre “înspăimăntătoarea lipsă de inteligenţă a micilor Napoleoni de provincie literară care nu vor să respire într-un climat de multitudine şi varietate” – cu adresă la Costin, iar Mihai Zamfir, în cunoscutul Poem în proză românesc (1981), este singurul la care am găsit o analiză atentă a scriiturii lui Costin, construită mai mult pe baza textelor reţinute de Saşa Pană în cunoscuta Antologie a literaturii române de avangardă (1969). Ultimii doi critici dau şi un an al morţii scriitorului: 1971. Şi Ovid S. Crohmălniceanu a făcut unele comentarii la Exerciţiile lui Costin, dar în cartea ce a apărut postum, Evreii în mişcarea de avangardă românească (2001). Aici Costin s-a stins în 1987.

Inerti preluate din studii mai vechi, intr-0 editie cred de valoarea Paginilor bizare, dar facuta la repezeala...