☺☺☺ Constantin Giurescu - Despre boieri şi despre rumâni

Apărut sub îngrijirea lui Dinu C. Giurescu, nepotul autorului, volumul Despre boieri şi despre rumâni (Compania, 2008) cuprinde trei studii ale întemeietorului dinastiei de istorici Giurescu, Constantin Giurescu (1875-1918). Deşi e o lucrare de specialitate, cu numeroase trimiteri la documente vechi româneşti şi slavone, cartea poate fi citită cu folos şi de laicul curios să mai afle câte ceva despre istoria claselor sociale din ţările Române în Evul Mediu. Dacă n-a făcut la viaţa lui un curs de paleografie şi slavă veche, nespecialistul poate sări pur şi simplu peste citatele cu litere chirilice şi se poate concentra asupra discuţiei datelor şi concluziilor autorului.  

Primele două studii, Vechimea rumâniei în ţara Românească şi legătura lui Mihai Viteazul şi Despre rumâni, se concentrează asupra problemei clasei de jos. Interesant e că în româna medievală avem un triplet care desemnează ţăranii dependenţi, care se numesc rumâni în Muntenia, vecini în Moldova şi iobagi în Transilvania. Constantin Giurescu discută situaţia din primele două principate, mai ales din Muntenia şi constată că şerbia (aşa-zisa rumânie) este o instituţie foarte veche. Foarte interesante sunt observaţiile privitoare la reglementarea numită „legătura lui Mihai Viteazul“. Ne amintim poate că istoriografia comunistă interpreta actul dat de domnitor drept o legare de glie, de înrobire a ţăranilor, ca răspuns la solicitările boierilor, în binecunoscutul spirit al luptei de clasă. Giurescu demonstrează (avant la lettre, desigur) că Mihai Viteazul nu făcuse decât să consemneze, sub forma aşezământului, situaţia din 1595. Măsura devenise necesară pentru că din cauza numeroaselor invazii populaţia devenise foarte mobilă. 

Foarte interesant e însuşi termenul de rumân. Cuvântul e evident provenit din latinul Romanus şi a fost iniţial folosit pentru a se referi la o populaţie, adică a fost etnonim. Faptul că el a ajuns să fie aplicat unei clase sociale e un fenomen de derivă semantică legat de însăşi evoluţia istorică. Cuvântul „român“ nu a fost moştenit direct din latină, ci a fost creat artificial, printr-o (re)latinizare forţată pe la mijlocul secolului XIX, pentru a corespunde necesităţilor luptei de emancipare naţională. Nu cred că ar trebui să creadă cineva că am fi prin asta excepţionali sau că ar trebui să ne simţim jenaţi că o condiţie etnică ca a noastră ajunsese echivalentă cu o poziţie socială joasă. S-a întâmplat şi la case mai mari. Nu suntem deosebiţi nici la capitolul acesta, ceea ce trebuie să ne bucure, căci e o dovadă de normalitate. De pildă etnonimul „slav“ provine se pare din latinescul „sclavus“. Înainte de fixarea ca populaţii sedentare slavii erau cunoscuţi prin faptul că erau adesea luaţi prizonieri în număr mare şi duşi în robie (ca sclavi), de unde numele care li s-a atribuit de către ceilalţi.  

Ultimul capitol al lucrării (Despre boieri) se ocupă de clasele superioare, boierimea şi oamenii liberi (moşnenii, megiaşii, cnezii, juzii etc.). Autorul arată că dacă iniţial statutul de boier era dat de proprietate (adică boier era cel care deţinea o moşie, de regulă transmisă în familie), spre sfârşitul Evului Mediu boieria e asociată aproape exclusiv cu deţinerea unei slujbe sau demnităţi. Care va să zică la noi nobleţea ajunge să fie dată de poziţia ocupată în aparatul de stat. Ai slujbă, ai parte. Acesta pare să fie un principiu cu vechime considerabilă la noi, iar procesele din ultimii ani nu fac decât să-l confirme şi să-l consolideze. Atâta că mai nou „boierii“ sunt destul de puţin nobili şi au mai toţi blazoane colorate în portocaliu, iar boierii veliţi îşi primesc caftanele de la însuşi vodă de la Cotroceni. Cartea lui Constantin Giurescu e o lectură agreabilă pentru ageamiii în ale istoriei care vor să afle câte ceva dintr-o sursă prestigioasă. 

      Fact checking

• Constantin Giurescu a fost răpus de marea epidemie de gripă spaniolă din 1918. 
• Dinastia Giurescu îi mai cuprinde pe Constantin C. Giurescu (1901-1977), fiul precedentului istoric şi pe Dinu C. Giurescu (n. 1927), fiul acestuia.