E mică lumea...

Cei care sunt convinşi că Mozart a scris numai Mica serenadă, partea I (Molto allegro) din Simfonia 40 şi, în cel mai bun caz, Nunta lui Figaro (deşi nu bagă mâna în foc că pe asta n-a scris-o Rossini) ar putea fi suprinşi să afle că de fapt compozitorul a scris sute de lucrări. Catalogul Köchel menţionează 626. Noroc că mai tot omul ştie că Mozart a fost un copil precoce (aşa cum sunt azi un cântăreţ de manele sau un compozitor de muzică uşoară zis, cu invidie, Micul Mozart). şi dacă a fost copil-minune nu te mai miri că la 12 ani a scris o operă (de fapt două, dar una din ele nu ne interesează aici). E drept, o operă într-un singur act, mai mult, o operă cu libret adaptat în germană, un aşa-numit Singspiel, cu subiect pastoral, numită Bastien şi Bastienne (1768).

Să vedem însă ce mică era lumea încă de prin secolul al XVIII-lea. Premiera operei lui Mozart se reprezintă la Viena, în teatrul unui anume doctor Mesmer. Cine a fost Mesmer? Căutaţi în dicţionare verbul „a mesmeriza“.  

Iată cum începe uvertura - atenţie la primele măsuri.

E temă melodică destul de cuminte, care nu anunţă dezvoltări spectaculoase, dar să facem un salt de mai puţin de 40 de ani şi să ascultăm cum îşi începe Beethoven Simfonia a III-a (Eroica):

Uimitor, nu? Asta desigur dacă Beethoven nu era un plagiator ordinar şi a avut nevoie să prelucreze o temă dintr-o operă scrisă de Mozart în copilărie pentru a da o simfonie care a revoluţionat forma muzicală respectivă.

Ziceam că e mică lumea? Staţi aşa. Libretul la Bastien şi Bastienne a fost scris de un anume Favart (Les Amours de Bastien et Bastienne), dar nu era original, căci se baza pe Ghicitorul satului de Rousseau. Persoanele serioase ştiu că Jean-Jacques Rousseau a scris tot felul de lucrări precum Contractul social sau Discurs asupra originii inegalităţii, iar cei care au citit cartea lui Paul Johnson, Intellectuals (tradusă şi în română) au avut ocazia să afle şi că gânditorul genevez avea un caracter infect. Mai puţină lume ştie că Rousseau era muzician amator, făcea critică muzicală, ba chiar cocheta cu compoziţia. A scris câteva opere (nişte tragedii lirice catastrofale), dar a dat lovitura cu opera Ghicitorul satului (Le devin du village, 1752). Lucrarea, despre care gurile rele spun că e de-a dreptul rudimentară, a avut totuşi mult succes în epocă. Se povesteşte că Ludovic al XV-lea putea fi văzut plimbându-se prin palat în timp ce fredona (fals) melodia din numărul de deschidere al operei. Iată şi o arie (J'ai perdu mon serviteur):

Care va să zică Mozart - Mesmer - Rousseau - Beethoven, iar punctul de intersecţie, opera unui copil de 12 ani. Să mai spună cineva că nu e îngustă mică lumea...  

PS De citit cartea Mozart a lui Julian Rushton (Oxford University Press, 2009). Pentru postarea de azi am răsfoit şi cartea lui Richard Taruskin, Oxford History of Western Music (Oxford University Press, 2009).