Bulwer-Lytton, Rienzi, Wagner şi Junimea

Probabil că în afară de profesorii de literatură şi studenţii lor (care vor uita oricum ce au învăţat, a doua zi după examen) puţină lume ştie cine a fost Edward Bulwer-Lytton (1803 - 1873). Celor care nu ştiu ar trebui să li se spună că a fost un scriitor englez mai de mâna a doua spre a treia, dar care a lăsat cel puţin două urme interesante în istoria artei şi literaturii. E drept că omul a scris o mulţime de piese de teatru, poeme şi romane, istorice sau de pură ficţiune, dar de relativa faimă de care s-a bucurat pe la jumătatea secolului al XIX-lea s-a ales până la urmă praful. Ca iubitori ai muzicii grandomanului de la Bayreuth, nu avem totuşi cum să uităm că Rienzi, prima operă de amploare a lui Wagner, a fost scrisă pe un libret bazat pe romanul Rienzi, ultimul tribun roman scris chiar de Bulwer-Lytton. Drept e şi că Rienzi, compusă în stil grand opéra, în cinci acte, a fost ulterior repudiată de însuşi autorul ei, care s-a îndreptat spre noua formă a dramei muzicale, dar Bulwer-Lytton a intrat şi în istoria muzicii, e drept că sub forma unei note de subsol.

Din fericire pentru posteritatea lui, numele Bulwer-Lytton e perpetuat de un concurs ciudat care se desfăşoară în Statele Unite şi care premiază în fiecare an, începând cu 1983, propunerea pentru cel mai prost început de roman. Totul se revendică de la fraza de deschidere a romanului Paul Clifford, apărut în 1830:

It was a dark and stormy night; the rain fell in torrents--except at occasional intervals, when it was checked by a violent gust of wind which swept up the streets (for it is in London that our scene lies), rattling along the housetops, and fiercely agitating the scanty flame of the lamps that struggled against the darkness.

Nu mai traduc - cine pricepe engleza o să înţeleagă de ce textul e prost, cine nu, să-i creadă pe ceilalţi. Palmaresul competiţiei (numit, glumeţ, lyttonie, poate fi găsit aici).

Dar noi? E o întrebare pe care ne-o punem adesea văzând ce fac alţii. Ei bine, veştile sunt cât se poate de îmbucurătoare. Fără să fi avut vreodată, din câte ştiu, vreun concurs oficial de talia celui american, putem fi mândri măcar că principiul a fost prezent în conştiinţa intelighenţiei noastre încă de la constituire. După cum relatează Iacob Negruzzi în Amintiri din „Junimea“, societatea ţinea două dosare: Dosarul curiozităţilor şi Dosarul aniversării. Cel de al doilea nu ne interesează azi (oricum, el a dispărut la un moment dat şi nu a mai putut fi găsit). Dosarul curiozităţilor a fost alcătuit de junimişti pentru a consemna gugumăniile literare (şi cele ţinând de text, în general) ale epocii. În el şi-au găsit loc citate din categoria celor numite azi, în context şcolar, „perle“, însă aparţinând de regulă unor autori aspiranţi la consacrarea literară, unor publicişti sau pur şi simplu decupate de prin reclamele vremii. Iată, pentru edificare, o mostră din dosar. E începutul unei povestiri a unui anume Dimitrie Morţun, care îşi trimitea producţiile pentru a fi publicate în Convorbiri literare, revista grupării din Iaşi:

În sfârşit Dimitrie Morţun, proprietar în acelaşi oraş [Fălticeni] ne persecuta mult cu novelele sale. ţin minte că o descriere de călătorie a sa începe în modul următor: „Mai mulţi juni ne hotărâsem să facem o plimbare pedestră prin munţi. Consecvenţi hotărârii noastre tocmirăm o trăsură.“

          (Iacob Negruzzi, Amintiri din „Junimea“,Editura Minerva, Bucureşti, 1970, vol. 1, pag. 107)

Păcat că glorioasa tradiţie junimistă nu s-a păstrat şi nu a rodit, deşi ar fi avut din ce să se hrănească. Puteam să fi avut demult şi noi un concurs de texte proaste care să-l eclipseze cu mult pe cel al americanilor. Cu toate astea, timpul nu-i pierdut şi handicapul ar putea fi recuperat. şi pentru că trebuie să se înceapă de undeva, propun, ca primă strigare, fraza de început a romanului Pizdeţ de Alexandru Vakolovski (Editura Aula, 2002): 

Cum după primăvară vine iarna cum iarba începe să îngheţe vrăbiile să cadă din copaci ca merele răscoapte cum eu m-am săturat de toate astea şi am hotărât să fug să fug până când transpiraţia mă va şlefui din nou până când roşiile se vor coace şi viermişorii se vor sătura.

Tare, nu? întreb si eu, copiind o personalitate TV a zilelor noastre. Oricum, cu acest text în care transpiraţia (sic!) bate de departe inspiraţia s-ar putea deschide o competiţie Bulwer-Lytton românească şi care - mai ştii? - ar putea duce la bulwer-sarea unor valori altfel binişor înşurubate în viaţa culturală.

PS Ca să vezi cum se leagă între ele lucrurile! Am pomenit de Bulwer-Lytton, de Rienzi, de Junimea... Unul din junimiştii destoinici şi activi, dar din păcate fără prea mult har, a fost Samson Bodnărescu (1841-1902). Omul a lăsat o producţie poetică şi dramatică destul de bogată, care nu mai spune azi nimic, şi e cunoscut probabil mai mult belferilor. Amuzant e că Bodnărescu a scris o tragedie intitulată Rienzi şi inspirată din lucrarea lui Bulwer-Lytton.

Fotografia reproduce caseta DVD-ului cu înregistrarea spectacolului cu Rienzi la Deutsche Oper Berlin, 2010