☺☺☺ Florin Dumitrescu - Încîntece

Dacă e să luăm în serios opinia populară potrivit căreia talentatul nostru popor se trage din Decebal şi Traian, nu e probabil foarte deplasat să credem şi că Florin Dumitrescu, în calitatea lui de poet, desigur, se trage din Emil Brumaru şi din şerban Foarţă. E o afirmaţie care îi va contraria pe destui, dar care sper să devină măcar un pic mai limpede după citirea postării de azi. Postare în care e vorba despre recentul volum Încîntece al abia-pomenitului Florin Dumitrescu (Editura Vinea, 2010) şi care e scrisă în vechiul sistem ortografic, nu de alta, dar dacă aşa procedează ditamai autorul (quod licet...), de ce n-ar avea voie şi bloggerul de rînd?

Ca să nu prelungesc inutil suspense-ul, să zic de la bun început truismul că F. Dumitrescu e un poet căruia îi place să se joace cu vorbele, să le sucească şi să le îndoaie; e, care va să zică, ludic, de unde şi trimiterea care se poate face uşor la contemporanii cocoţaţi mai sus pe platforma tramvaiului canonului literar Brumaru sau Foarţă. O mostră rapidă, pe post de aperitiv, că nu îngraşă: Cu limba-n limb/ nasul în rai/ te-adulmecai/ m-ai lins în schimb/ Cu ochiu-n jind/ pînă la junghi/ voi să-ţi ajung/ mijul mijind (Cu limba). Influenţe din/asemănări cu alţi poeţi se mai găsesc destule. Un filon blagian se poate descoperi în multe poezii, precum Marele somn (E marele somn/ mai marele domn/ al lumii în care/ durerea dispare etc.) sau Umbra lui Bashô peste lacul Titan, cu metafora ei revelatorie cu tot (O fabrică de stele/ a explodat în lac/ cînd am scuipat). Trimiteri - e de sperat că voite - la alţi poeţi sunt destule. La Bacovia, bunăoară (Mort în parc) sau Ce-ai visat, cu morţii lor (ne)aşezaţi în sicriu, sau Ion Barbu (parnasianul?) în Odă andivei (Divină andivă, cînt vegetal/ fulger al pămîntului! Absciso!), dar şi la Macedonski sau poate chiar Coşbuc în aliterativa poezie Ronda de roze (Ronda de roze din zona Răzoare/ oaza-i în care să mor de nevroză/ voi dimineaţa prin ceaţa cea roză/ cînd îşi răsface vaginul în soare). Nu e iertat nici tocitul Eminescu, care în Luna pe bloc suferă o operaţiune asemănătoare cu cea a reabilitării termice la care sunt supuse clădirile mai vechi (Luna pe bloc umedă ca-ntr-un acvariu/ orele bea ca pe întîiul salariu). Hop se iţeşte şi Bolintineanu printre picioarele metrice ale versurilor din Jeleuri (şarlotele iacătă freamătă/ şansele-n lacăt sau camătă/ îţi prind de la poale la vîrf/ le-nvolt le-nvolbur le-nvîrt). şi peste toate aceste dialoguri parodice cu înaintaşii se lăţeşte însuşi cuvîntul care dă titlul volumului (Încîntece), pe care eu l-aş vedea în relaţie paradigmatică cu descîntece, ca în Zburătorul lui Heliade-Rădulescu: Tăcere este totul și nemișcare plină:/ Încîntec sau descîntec pe lume s-a lăsat...).

Dacă părăsim această raită parodică prin istoria poeziei naţionale, grăbită ca ontogenia care repetă filogenia, dăm peste un statement destul de violent cu care poetul îşi gratulează colegii de breaslă care au avut (ne)şansa clasicizării şi a aşezării în programa de bacalaureat:

Pipi scurt în Rotonda cu monştri

Limba scoate-ne-om limbii române

Nu prea mult că borîm şi nu vom şti
cin' se varsă şi cine rămîne

cu ceilalţi încruntaţi în granit

corifei bănuind cu reproş
c-am luat bacul şi nu i-am citit
pe beţiile noastre geloşi
                      (Pipi scurt în Rotonda cu monştri)

Definire în raport cu ceilalţi avem. Jocuri cu vorbe - cît cuprinde (Foarţă!). Dacă la ciorba asta adăugăm şi niscaiva poezii erotice (Brumaru!), dar mai neruşinate, ca la moş Arghezi, suntem destul de aproape de sumarul acestui volum de versuri. Nu că ne-am dori să-l epuizăm, că ar deveni plicticos. După cum plicticoasă riscă să devină şi mecanica exterioară a versului dumitrescian, formal perfectă, dar altminteri adormitoare ca în descîntecele care se opun - ziceam mai sus - încîntecelor. O carte după care unii vor rămîne încîntaţi (sic!), alţii, oripilaţi şi pe care cei mai mulţi n-o vor citi de fapt niciodată.

PS E greu de crezut că în al doilea deceniu al secolului XXI o editură precum Vinea nu are un site de internet funcţional. Pagina de pornire e în construcţie eternă, ca o autostradă românească; singura pagină accesibilă indirect e una cu un index chior al autorilor publicaţi, fără linkuri, fără nimic. Desigur, în librării cărţile editurii (inclusiv cea de azi) nu se găsesc, aşa că descurcă-se fiecare cum poate. La standul care reprezenta Editura Vinea la recentul tîrg de carte Bookfest, aşezat undeva unde nu-l vedea nimeni, stătea un domn blajin care muta din loc nişte cărţi, incapabil desigur să ofere vreo lămurire şi care ar fi putut la fel de bine să vîndă ghiudem.