Nietzsche compozitor

Nu-i nicio mare noutate că pentru Nietzsche muzica era o valoare esenţială („Viaţa fără muzică e pur şi simplu o greşeală, o durere, un exil”, îi scria el unui prieten). Filozoful s-a apropiat de muzică nu doar prin scrieri teoretice deja celebre şi tocite prin citare (dacă nu prin citire) sau cultivând relaţii cu marii muzicieni ai vremii. E notorie amiciţia cu Wagner, dar şi cu Cosima, soţia acestuia, pentru care zice-se că făcuse o pasiune, din păcate pentru el neîmpărtăşită de fiica lui Liszt. Mai puţin se ştie despre Nietzsche-compozitorul. Dacă Rousseau a scris muzică de operă care s-a bucurat de un oarecare succes (am scris despre asta mai demult aici), mai puţină lume are habar că gânditorul german a cochetat şi el cu compoziţia, deşi ecoul în epocă a fost mult mai modest.

Producţia muzicală a lui Nietzsche nu e foarte bogată şi ocupă intervalul dintre 1862 şi 1889 (anul în care sănătatea mentală începe să i se deterioreze grav şi ireversibil). Ea cuprinde, printre altele, 15 lieduri, 9 piese pentru piano solo, una pentru cor şi orchestră, mai multe bucăţi pentru pian la patru mâini. S-au păstrat şi schiţele altor compoziţii, rămase neterminate. Nedispunând de o pregătire muzicală sistematică, autorul scria lăsându-se condus mai degrabă de spontaneitate decât de principii ale compoziţiei. Această caracteristică pare strâns legată de caracterul ocazional al unora din lucrări. De exemplu Cosimei Wagner i se dedică piesa pentru vioară sau pian Eine Sylvesternacht (subintitulată „Poem simfonic”), iar cu prilejul căsătoriei prietenilor săi Olga Herzen şi Gabriel Monod îi cadoriseşte cu Monodie à deux pentru două piane. Oricum, iese mai ieftin decât la nunţile fastuoase ale mitocanilor români.

Dacă lucrările muzicale ale lui Nietzsche sunt elaborate sau spontane, ocazionale sau nu, e desigur interesant ca detaliu anecdotic. În definitiv, dacă un pictor avea pasiunea cântatului la vioară, de ce nu i s-ar permite şi filozofului să compună? Mai important e poate dacă sunt sau nu compoziţii valoroase. Aici părerile sunt împărţite. Unii, cum ar fi comentatorul de pe classicalstore.com, nu sunt încântaţi. Cu toate acestea, până şi contemporanul lui Nietzsche, muzicianul Hans von Bülow (vezi aici), care numai complezent nu era, găsea câte ceva bun de spus despre producţiile muzicale ale acestuia. Printre apărătorii (şi totodată promotorii) lui Nietzsche-compozitorul se numără şi marele bariton contemporan Dietrich Fischer-Dieskau, cunoscut interpret de lieduri, dar şi operă mozartiană sau wagneriană. Fischer-Dieskau şi-a arătat aprecierea nu doar cu vorba, ci şi cu fapta. Înregistrările sale cu lieduri de Nietzsche (în total patru CD-uri) pot fi găsite aici. Imaginea care ilustrează postarea de azi e a unui alt album cu înregistrări din creaţia muzicală a autorului. Cei interesaţi de compoziţiile lui Nietzsche (dar şi de alte aspecte ale gândirii sale muzicale) pot parcurge cu folos teza de doctorat din 2002 a lui Benjamin T. Moritz intitulată The Music and Thought of Friedrich Nietzsche, disponibilă şi aici.