luni, 19 decembrie 2011

☺☺☺☺ Ilf şi Petrov – 1001 de zile sau Noua Şeherezadă


O notă de subsol din 1001 de zile sau Noua şeherezadă, cea mai recentă apariţie Ilf şi Petrov de la Polirom, spune mai mult decât un întreg raft de istorie literară:

Raportorul, criticul V. I. Blum, a afirmat [la disputa „Ne este necesară satira sovietică? desfăşurată în 1930]: „... nu avem nevoie de satiră. Ea este nocivă pentru un sistem statal muncitoresc-ţărănesc. Noţiunea de «satiric sovietic» conţine un nonsens. Ea este le fel de absurdă ca şi noţiunea de «bancher sovietic» sau «moşier sovietic».

Blum, gardian ferm al ideologiei oficiale (poreclit „omul care nu râde”, cel care „păzea neprihănirea estradei sovietice”), avea toate motivele să fie îngrijorat de efectul creaţiilor lui Ilf şi Petrov, cu atât mai mult cu cât era (şi este şi azi) foarte greu să-ţi dai seama în ce măsură autorii iau în râs inamicii sistemului sovietic, marginalii sau neadaptaţii acestuia, sau chiar sistemul ca atare. O incertitudine cu potenţial exploziv. Aşa că soluţia ideală ar fi fost renunţarea de plano la satiră. În paranteză fie spus, tot pe la începutul anilor 1930 s-a purtat şi o dezbatere despre tragedia sovietică. Tranşată de însuşi Stalin, disputa a luat sfârşit prin recunoaşterea dreptului la existenţă al formei literare respective, dar cu unele amendamente. Pentru a înţelege despre ce e vorba (şi pentru a pune capăt acestei digresiuni), ajunge să amintim că Vsevolod Vişnevski, dramaturg iubit de conducătorul suprem, a scris o piesă intitulată Tragedia optimistă.  

Volum masiv, de aproape 900 de pagini, 1001 de zile sau Noua şeherezadă cuprinde o mare parte din scrierile necanonice ale autorilor. Cartea e împărţită în mai multe capitole tematice. Unele din acestea reprezintă adevărate romane de mici dimensiuni, dar cu nimic mai prejos decât Viţelul de aur sau Douăsprezece scaune (O personalitate luminoasă, Neobişnuitele istorii din viaţa oraşului Kolokolamsk sau însăşi piesa eponimă 1001 de zile sau Noua şeherezadă). De altfel o parte din onomastica sau temele acestor trei texte se regăsesc în cele două romane consacrate. Cam o treime din pagini sunt consacrate unor scenete, vodeviluri sau scenarii de film. Calitativ vorbind, acestea reprezintă călcâiul lui Ahile al cărţii, fiind adesea schematice, lipsite de verosimilitate şi mai pliate pe cerinţele ideologice ale vremii.

Restul materialului, grupat şi el în secţiuni tematice, e reprezentat de schiţe şi povestiri de mici dimensiuni. Sunt abordări ale unor subiecte precum statutul scriitorului şi viaţa literară (Sub aripa beletristicii sau Citeşti şi îţi vine să urli), lumea teatrului (Artă pentru direcţia artei sau Banii înapoi!), chestiuni edilitare (Pietonul trebuie iubit), activitatea din întreprinderile şi instituţiile sovietice (Cabinetul figurilor de ceară sau Pe meleagul cretinilor nesperioşi) etc. E o lume extraordinar de diversă, cu sute de personaje memorabile prin onomastică şi comportament, rivalizând cu creaţiile unui Gogol sau Cehov (Avxsenti Filosopulo e numai unul din acestea), cu un şir interminabil de denumiri şi lozinci de un comic abisal şi totodată dureros prin implicaţiile sale. Că Ilf şi Petrov nu scriu de fapt o literatură veselă ştiam din marile lor romane; textele de faţă nu fac decât să confirme această percepţie.  

Cititorul are ocazia să facă cunoştinţă râzând (sau poate nu) cu realităţile sovietice înspăimântătoare ale anilor 1930, precum epurările din instituţiile de stat (şi ele, de două categorii, după gravitatea interdicţiilor), uniformizarea şi penuria tot mai pronunţată a bunurilor de consum, viaţa în comun (universul claustrant din komunalka), permanenta stare de asediu şi activismul social tembel, dar coercitiv. Cele peste 100 de piese din 1001 de zile sau Noua şeherezadă invită la recitire. E una din puţinele cărţi citite anul acesta la care am să revin, mai devreme sau mai târziu.

      Fact checking
  • Nu trebuie să uităm că la vechea editură Univers a mai apărut în 1979 un volum de „însemnări, foiletoane, schiţe, nuvele, povestiri” de Ilf şi Petrov intitulat, după unul din textele componente, Atitudine dispreţuitoare faţă de stomac (în traducerea lui Alexandru Stark). 1001 de zile sau Noua şeherezadă conţine o parte din aceste bucăţi (nu însă şi scrierile individuale ale autorilor, prezente în ediţia din 1979), la care se adaugă un număr foarte mare de texte pentru prima oară traduse în româneşte de Adriana Liciu. Nu cunosc limba rusă şi nu mă pot pronunţa în privinţa calităţii traducerilor, deşi câteodată am avut senzaţia că versiunea lui Stark curge mai bine. Oricum, Adriana Liciu a ţinut să se delimiteze în mai multe rânduri de soluţiile predecesorului ei. De pildă, ea traduce Atitudine nepăsătoare faţă de stomac. Nu ştiu care e adevărul, e posibil ca alegerea lui Alexandru Stark să fi fost atât de proastă încât a impus o nouă echivalare. Altminteri ar fi fost de dorit să rămână Atitudine dispreţuitoare faţă de stomac, nu de alta, dar titlul e intrat în conştiinţa cititorului român şi consacrat ca atare. Nu cred că acesta e locul în care traducătoarea ar fi trebuit să-şi impună opţiunile personale, desigur, dacă nu va fi fost vorba de o traducere iniţială neinspirată.
  • În comparaţie cu precedentul volum de Ilf şi Petrov apărut la Polirom (America fără etaje, vezi aici) şi care fusese, editorial vorbind, o rasoleală, cartea de faţă se prezintă mult mai bine şi se apropie mai mult de o ediţie critică, ceea ce e de salutat. Textele sunt însoţite de numeroase şi utile note de subsol, există note finale pentru fiecare bucată, ba chiar şi o listă a abrevierilor folosite. Păcat că nu ni se spune nicăieri cine este A.I., iniţiale cu care sunt semnate foarte multe note. Putem deduce că e vorba de Aleksandra Ilf, fiica lui Ilia Ilf, îngrijitoare a numeroase ediţii din operele celor doi scriitori, dar frumos era să ni se spună, nu de alta, dar e un nume important în contextul respectiv. Redactorul ediţiei române s-a înecat şi de data asta la mal. 

2 comentarii:

Monica Tarţa spunea...

Mulţumesc! :) Nici nu ştiam de cartea asta, iar Douăsprezece de scaune şi Viţelul de aur sunt cărţile mele preferate, cam în top 10!

Micawber spunea...

@ Monica Tarţa

Daca va plac Ilf & Petrov, asta e o carte pe care trebuie s-o cititi. Probabil n-o sa va deranjeze ca bate spre 900 de pagini.