vineri, 30 decembrie 2011

Du méchanique plaqué sur du musical


Peisajul muzical al Uniunii Sovietice din anii 1920 diferă destul de mult de cel de un deceniu mai târziu. Lenin, deşi se declara iubitor de muzică, era foarte circumspect în privinţa efectelor acesteia asupra unui adevărat suflet revoluţionar. El a tolerat – în mod poate surprinzător – o serie de manifestări avangardiste (altoite bine cu proletcultism). În anii 1930 aceste extravaganţe dispar, iar Stalin controlează de multe ori direct producţia muzicală.

De jure, primul şef al culturii sovietice este comisarul pentru Cultură Anatoli Lunacearski, care are de altfel şi cea mai lungă domnie din toţi culturnicii imperiului (1917-1929). Adjunctul acestuia pentru probleme muzicale, compozitorul Arthur Lourié, era un individ mai degrabă boem, autor al unor compoziţii în stilul lui Skriabin. Sub Lunacearski şi Lourié s-a desfăşurat o felie de viaţă muzicală cu totul remarcabilă prin nonconformismul în materie de forme şi tehnici, deşi ideologic vorbind primatul proletcultismului nu putea fi pus în discuţie. Aşa se face că ruşii au ajuns să compună între 1920 şi 1929 unele din cele mai trăsnite lucrări, surclasându-şi adesea la capitolul experimentalism colegii din Occident, care compuneau fără restricţii.

Intitulată Turnătoria de fontă, schiţa orchestrală a lui Alexander Mosolov utilizează un stil specific, cu ritmuri suprapuse, care imită acţiunea dintr-o uzină. Nikolai Roslaveţ compune într-un nou stil de organizare tonală, cu texturi cromatice dense pornind de la „acorduri sintetice”. Gheorghi Rimski-Korsakov, nepotul mult mai celebrului Nikolai Rimski-Korsakov, promovează aşa-zisa muzică „a sferturilor de ton”. Celebră în epocă e Simfonia pentru sirene de fabrică compusă de Arseni Avraamov, interpretată memorabil în 1922 în portul Baku, ocazie cu care Internaţionala şi Marseieza sunt cântate de o orchestră alcătuită din sirene, piese de artilerie, mitraliere, claxoane de automobil şi autobuz, motoare şi cornuri de ceaţă ale Flotei Mării Caspice. 

În materie de instrumente, cel mai cunoscut experimentator al perioadei este Lev (Léon) Termen (cunoscut în Vest sub numele de Theremin, 1896-1993). Fizician de meserie, acesta a inventat un instrument electronic numit theremin, thereminvox sau eterofon care a făcut multe valuri la vremea lui. Viaţa lui Theremin poate face oricând obiectul unui scenariu de film – inventator sovietic, plecat în Statele Unite, revenit în mod surprinzător în URSS în 1938, anul de apogeu al terorii staliniste, internat într-un lagăr pentru marile capacităţi tehnico-ştiinţifice alături de Tupolev, bănuit de mulţi că ar fi fost agent NKVD/KGB etc.  În filmulețul de mai jos îl vedem pe însuşi Theremin „cântând” la instrumentul lui. Aparatul convertea în sunete informaţiile asociate cu mişcările mâinilor, în stil dirijoral, efectuate în apropierea lui.


Cea mai mare parte a informaţiilor din postarea de azi provin din cartea lui Alex Ross, The Rest is Music: Listening to the Twentieth Century (Farrar, Straus and Giroux, 2007).  

Niciun comentariu: