vineri, 2 decembrie 2011

Teze provizorii (II)

Am început săptămâna trecută un miniserial despre materialele intitulate, sibilinic, Teze provizorii de istoria literaturii române, destinate să servească drept manuale în primii ani de după „reforma” învăţământului din 1948. Mă gândeam să trec azi la partea a II-a a manualului pentru clasa a IX-a („medie”), dar partea despre literatura populară e atât de suculentă, că mai merită o postare, dacă nu mai multe. Nu surprinde pe nimeni că un capitol consistent al cărţii este rezervat aşa-numitului folclor muncitoresc, care ar avea, potrivit autorilor, o adevărată evoluţie după toate regulile materialismului istoric.

La început, cântecele muncitoreşti sunt aproape identice cu cele ţărăneşti, dată fiind provenienţă, în majoritate, a proletariatului orăşenesc din sânul ţărănimii, în special în vremurile mai de demult. [...] Cu apariţia şi dezvoltarea mişcării muncitoreşti a început să se compună şi cântece revoluţionare. Făurite de un autor anumit, ele s-au răspândit repede în fabrici şi uzine, în ateliere. Astfel se cunoaşte cântecul:
Frunză verde de cicoare,
Trageţi hora mare, mare,
Trageţi hora muncitoare
Că e zi de sărbătoare.
Sus opinca ţărănească,
Saltă cizma neîncetat,
Steagul roşu să trăiască,
Piară trândavul bogat.
Nu se ştie cine a compus aceste versuri. Cert este însă că ele circulau insistent încă înaintea primului război mondial.

Dacă sub odiosul regim burghezo-moşieresc muncitorimea, exploatată din greu, mai găsea resurse pentru a-şi exprima revolta, inclusiv în versuri din acestea cu circulaţie intensă, e uşor de imaginat că după instaurarea regimului comunist forţele creatoare are respectivei clase sociale au explodat de-a dreptul. După ce trec în revistă o serie de creaţii dedicate suferinţelor proletariatului încarcerat la Doftana, Tezele provizorii îi răsfaţă pe elevii anului 1950 cu fragmente din versurile concepute de muncitorimea ajunsă stăpână pe mijloacele de producţie.

La întreprinderi, în cadrul echipelor artistice sindicale, au apărut strigături noi în care se glorifică munca clasei muncitoare pentru îndeplinirea Planului de Stat, se preamăresc întrecerile socialiste, se înfierează duşmanii clasei muncitoare şi sunt combătute propriile slăbiciuni. Astfel, la Bumbăcăria Jilava (Valjeni – Romanaţi), un cântec popular îndeamnă la depăşirea normelor:
Foaie verde-o viorea,
Lucrez la maşina mea,
Lucrez şi tare doresc
Norma s-o îndeplinesc.

Adevărul e că sindicatele ofereau, pe lângă un cadru organizat de apariţie a folclorului muncitoresc, destule avantaje, nu ca azi. Să ne amintim şi romanul Douăsprezece scaune de Ilf şi Petrov, unde afişul pus în grădina de vară a unei cooperative particulare din oraşul Arbatov anunţa sec: vindem bere numai sindicaliştilor. Ceva mai la vale, autorul Tezelor provizorii constată:

Un rol deosebit îl joacă lăutarii, creatori şi purtători ai folclorului de tip nou. Dacă la început creatorii potriveau cuvinte noi cântecelor vechi, transformându-le doar pe ici pe colo, actualizându-le, astăzi au apărut primele realizări folclorice cu totul noi, atât prin conţinut cât şi prin formă.

Oare în 1950 existau manelişti? Tezele provizorii de istoria literaturii române sunt mute în această privinţă. Dar dacă ar fi existat, e greu de crezut că nou-instalata putere comunistă s-ar fi putut lipsi de serviciile lor.

***
Încă din 1949 fuseseră puse la index o serie de cântece populare, căci ar fi avut un „conţinut ideologic neadecvat”. Printre ele se găseau melodii interpretate de Maria Tănase. Benigna formulă „foaie verde” a fost interzisă, căci se considera că „vehicula o formulă legionară” (detalii în cartea lui Eugen Negrici, Literatura română sub comunism, 1948-1964, Cartea Românească 2010). De fapt, să nu ne mirăm. România pitorească a lui Vlahuţă a fost cenzurată în ediţii succesive până hăt, spre 1990, din ea eliminându-se termeni precum „legionari” şi, bineînţeles, referinţele elogioase la adresa lui Carol I. Desigur, subversivul Vlahuţă se referea la membrii legiunilor romane sosiţi în vechea Dacie, nicidecum la agitaţii interbelici.
(va urma)

Un comentariu:

gabi c. spunea...

Foaie verde-o viorea,
Lucrez la maşina mea,
Lucrez şi tare doresc
Norma s-o îndeplinesc

Tot un fel de manele, dar,lucrative, comuniste, nu ca orientalismele puturoase de acum.