Nu încape vorbă că unui vocativ precum Cantacuzino! îi şade la fel de bine într-un titlu precum Cantacuzino, ia-ţi boarfele şi mişcă! (Compania, 2008) ca lui Gigi Becali într-un costum croit pentru un aristocrat. Dacă cea ce a doua postură e relativ bine cunoscută, volumul Oanei Orlea s-a bucurat probabil de mai puţină faimă. E vorba de fapt de un interviu destul de lung luat de Mariana Marin scriitoarei (al cărei nume real este Maria-Oana Cantacuzino), publicat într-o primă ediţie în 1991 şi retipărit recent, după moartea intervievatoarei, cu o serie de adăugiri ale intervievatei. Probabil că dacă n-ar exista destui autori care să fi scris cărţi intitulate Închisorile mele (Slavici, printre numele mai cunoscute), o asemenea etichetă ar merge aplicată şi lucrării de faţă.
Pe scurt (pentru că n-am de gând, oricum, să scriu o prezentare serioasă), e vorba de amintiri din închisorile comuniste în care Oana Orlea a petrecut doi ani (1952-1954). Fiind elevă de liceu (şi având, pe deasupra, o ascendenţă aristocratică ilustră), ea a dat dovadă de un nonconformism periculos într-o epocă de maximă teroare: s-a jucat cu câţiva prieteni de-a partizanii anticomuniști. Detaliu amuzant, ideea le fusese dată tinerilor de faptele eroice ale Zoiei Kosmodemianskaia, proslăvită în nesfârşite ore de propagandă. Evident că s-a găsit repede un turnător, iar fata de 16 ani s-a trezit aruncată în puşcărie. Au fost în total doi ani de detenţie petrecuţi în mai multe penitenciare (arestul din Rahovei, Văcăreşti, Jilava, Ghencea, Pipera, Târgşor, Mislea etc.) Transferul dintr-un loc în altul e semnalat de refrenul-titlu „Cantacuzino, ia-ţi boarfele şi mişcă!”
Robusteţea vârstei şi particularităţile caracterului (autoarea era o fire băieţoasă şi lipsită de fasoane, în ciuda originii princiare) o fac să suporte ceva mai uşor privaţiunile, umilinţele şi chinurile închisorii. Până aici n-ar fi în joc decât o experienţă personală, dar din fericire memorialista are şi condei, şi nerv pentru a ne relata întâmplările într-un mod care să ne stârnească interesul. Sunt numeroase portrete de colege-deţinute (de drept comun şi politice, laolaltă) schiţate cu un spirit de observaţie pe care trecerea timpului nu l-a alterat şi – fapt destul de rar în literatura de gen – cu o obiectivitate care nici nu caricaturizează gardienii şi nici nu idealizează tovarăşii de suferinţă.
Nu lipsesc pasajele antologice. Descriind umilinţele îndurate de puşcăriaşi, Oana Orlea nu are tabuuri şi zăboveşte asupra aspectelor scatologice, nemenţionabile în viaţa civilă, dar de o importanţă imensă în lumea carcerală (cozile la latrină şi hârdăul pentru nevoi, lipsa de intimitate, promiscuitatea, imposibilitatea păstrării unei igiene elementare). La Ghencea, tineta e cărată în fiecare dimineaţă de deţinute pentru a fi golită în fundul curţii, ocazii în care se nasc scene de un burlesc sinistru:
Tineta nu folosea decât se seară, când ne închideau în baracă, până după numărul de dimineaţă. Ca s-o golim, trebuia s-o ducem câte două, cu un par petrecut prin mânere, până în fundul curţii. Drumul era periculos, mai ales iarna, când alunecam la fiecare pas. Ce hohote de râs ne-au apucat pe Marina şi pe mine, stând de-o parte şi de alta a hârdăului plin ochi! Bătea crivăţul şi ne împingea prin curtea lucie de polei. Rahatul se vălurea. [...] Cu Marina şi cu prostituatele cântam în cor Marşul căcănarilor [...]:
Natura asta le-a făcut pe toate
Că pentru gură avem pe bucătar
Pe croitor, să ai ce pune-n spate,
Iar pentru cur făcu pe căcănar.
Trageţi la pompe haznaua s-o goliţi
şi cui nu-i place să ne pupe unde ştiţi.
Trageţi la pompe, să pută împrejur
şi cui nu-i place să ne pupe drept în cur etc.
O serie întreagă de pasaje adăugate special pentru ediţia din 2008 circumstanţiază relatările vieţii carcerale şi conţin comentarii despre personalităţi şi situaţii mai vechi sau mai noi. Verdictele sunt uneori foarte exacte. De pildă, după eliberarea din închisoare, fosta puşcăriaşă e chemată să-l viziteze pe premierul Petru Groza, la care s-ar fi intervenit, din cercuri străine înalte pentru punerea ei în libertate. În urma vizitei, autoarea scrie (în legătură cu stilul de viaţă opulent şi degajat al prim-ministrului):
Când aud astăzi că se vorbeşte despre stânga „caviar” a anilor ‘50-‘70 în România mi se pare că visez. „Care stângă?” mă întreb. Ca să existe o stângă, trebuie să existe şi o dreaptă, adică o democraţie. Despre ce democraţie se poate vorbi în anii aceia. Poţi merge pe partea stângă sau pe partea dreaptă a unui drum cât e vreme bună. Dar când vine furtuna [...] nu mai poţi alege pe unde mergi, te ia curentul, taci şi înoţi, dacă poţi.
Cuvintele au o ciudată actualitate în România de azi, unde problema unor aşa-zise distincţii ideologice e folosită pentru a escamota esenţa mafiotă a statului, în condiţiile unei democraţii din ce în ce mai pirpirii. Când am început să citesc cartea m-am temut că intervenţiile şi întrebările Marianei Marin, destul de lungi şi plicticoase în primele zeci de pagini, au să altereze lectura. Din fericire, ele s-au scurtat şi au devenit mai rare. Într-o ulterioară ediţie viitoare eu le-aş scoate cu totul. Cantacuzino... are destule lucruri de oferit pentru a avea nevoie de cârjele reporterului.
Fact checking
Oana Orlea este fiica celebrului aviator Bâzu Cantacuzino, acesta din urmă fiu al Marucăi Cantacuzino, căsătorită ulterior, la ani buni după moartea tatălui lui Bâzu, cu George Enescu. E aşadar nepoata vitregă a compozitorului şi nu pur şi simplu „nepoata” acestuia, aşa cum ni se spune în prezentare. Prin bunica sa, ea este totuşi moştenitoare a lui George Enescu. Stabilită la Paris în 1980, a fost intens curtată de ministerul român de Externe (comunist şi post-comunist) în vederea reglementării posterităţii enesciene. Peripeţiile respective sunt relatate într-un text introdus în ediţia actuală a cărţii. Exasperată de şicanele, incompetenţa şi nesimţirea funcţionarilor români, Oana Orlea declară că i-a scris până şi lui Traian Băsescu pentru a reclama situaţia în care a ajuns patrimoniul cultural lăsat de Enescu. Hă-hă-hă-hă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu