Wagner. Atitudini pro şi contra în Viena anilor 1870.

Hanslick şi Wagner

Identitatea culturală şi politică a Austriei imperiale din ultimele decenii ale secolului al XIX-lea e serios ameninţată de Germania, aflată în plină expansiune. Germanofilia se manifestă mai ales la generaţia mai tânără şi îi îngrijorează de cei mai în vârstă, susţinători ai tradiţiei autohtone. În materie de muzică, Wagner joacă de la 1870 rolul unui dezbinător în mediile artistice vieneze, unde e opus mai vechilor Mozart sau Haydn. Teoreticienii, în frunte cu Hanslick, adevărat papă al criticii muzicale, denunţă „lipsa de claritate a textelor lui Wagner” şi deplânge „melodia infinită” cu care compozitorul îşi hrănea publicul (în opoziţie cu diviziunea clară pe arii, recitative şi numere a operei tradiţionale).

Lupta e aprigă şi nu se rezumă la duelul de idei prin gazete. La 27 februarie 1870 are loc premiera operei Die Meistersinger von Nürnberg la Opera din Viena. E un minunat prilej de răfuială între partizanii muzicii lui Wagner şi adversarii acesteia. Iată ce cum descrie evenimentul Theodor Helm, un cunoscut critic muzical din epocă:

După doar câteva fluierături amestecate cu aplauze spectacolul începu de la mijlocul actului II. După serenada lui Beckmesser izbucni o harababură infernală, o amestecătură de fluierături şi ţipete venite dintr-o anumită parte a sălii. La toate acestea au răspuns îndoit şi întreit aplauzele celeilalte părţi a sălii. Spectacolul a depăşit ca volum interpreţii şi orchestra până la finalul minunat de poetic care n-a putut fi auzit. Încă puţin şi certurile de pe scenă s-ar fi extins în rândurile orchestrei şi printre spectatori.

În scrierile teoretice ale lui Hanslick, vârful de lance al opoziţiei antiwagneriene, compozitorul e acuzat şi de „deriva mitologică”, de „absenţa unei forme erijate în principiu, beţia opiului cântată şi jucată”, referirile fiind la Das Rheingold şi Tristan und Isolde.  

Pe aceeaşi linie atacă şi Ludwig Speidel:

Poporul german nu are nimic de a face cu această ruşinoasă maimuţăreală muzicalo-dramatică pe care tocmai am auzit-o, iar dacă într-o zi acest popor îşi va găsi plăcerea în audiţia acestui fals aur al Rinului ar fi de ajuns pentru ca el să fie eliminat dintre popoarele cultivate ale Occidentului.

Cu toate astea, Wagner, aflat în căutare de fonduri pentru teatrul din Bayreuth, susţine un concert la Viena din care strânge 16.000 de florini, o sumă bunicică pentru vremea aceea şi remarcabilă de-a dreptul ţinând seama de maimuţărelile pe care le scria. 

Citatele sunt luate din Viena 1900. O identitate rănită de Michael Pollak, despre care am scris nu demult aici. Despre Hanslick am scris acum câteva luni aici.