duminică, 30 septembrie 2012

Caveat lector sau Supărarea lui N. Manolescu

Pare-se că recent anunţatul premiu literar „Augustin Frăţilă”, din al cărui juriu de bloggeri am onoarea să fac parte (vezi aici) stârneşte reacţii aprinse, ba chiar furtuni în paharul cu apă al micii, dar aprigei noastre lumi literare. Cea mai recentă îmi este semnalată aici de colegul meu de blogosferă şi juriu Dragoş C. Butuzea. Să zic de la bun început că sunt galben de invidie, căci confratele meu în ale blogului a avut parte de atenţia îngustului augustului critic literar N. Manolescu, acest papă fără tiară, dar cu numeroase foncţii al sus-pomenitei provincii a literelor. N-am să reproduc aici reproşurile autorului Arcei lui Noe (ele se pot fi citite pe blogul Chestii livreşti sau – mai bine – în însuşi textul primar din Adevărul de weekend (aici) intitulat Cine acordă premiile literare?
 
Pronumele interogativ pus în fruntea titlului trădează motivul paraponului d-lui Manolescu. Cine sunt ăia, domnule, cine i-a consacrat pe d-lor, cine i-a legitimat, cine le dă dreptul să decidă unde merge marele premiu de 10.000 de euro? E drept că nimeni. Dacă îi laşi la o parte pe membrii juriului de critici, rămâi cu o listă de bloggeri, or ce poate fi mai dubios, mai lipsit de autoritate decât a avea această calitate?  Mă foarte îndoiesc că vreunul din cei 20 de bloggeri deţine o diploma pe care să scrie cu litere aurii „critic literar”. E un adevăr crud, pe care trebuie să-l acceptăm. Desigur, ne putem aduce aminte de celebra şcoală de literatură „Mihai Eminescu” din minunaţii ani 1950. Oare pe diplomele eliberate acolo  figura titlul de „scriitor”? Probabil cel mai în măsură să dea un răspuns la o asemenea întrebare (ne)retorică e însuşi N. Manolescu, care e şi istoric literar (o avea patalama în specialitatea asta?).
În lumea de azi, în care ne bucurăm de o libertate informaţională fără precedent (chiar dacă alte libertăţi ne sunt ciuntite zi de zi), e firesc să putem să ne exprimăm neîngrădit în calitate de consumatori. Şi da, literatura este şi ea un obiect de consum. Şi da, nu e nimic scandalos sa ceri părerea unor inşi care au consumat îndelung şi în cantităţi considerabile un produs precum cel literar. Ca să nu mai spun că marile magazine online au rubrici în care cei care au utilizat marfa respectivă îşi dau cu părerea asupra calităţilor sau defectelor acesteia. Există în Occident celebrele Consumer Reports care permit exprimarea unor opinii privind produsele din cele mai variate. În rest, caveat emptor, adică să decidă fiecare, pe propria barbă, dacă cumpără sau nu. Caveat lector, am zice în cazul de faţă, al cărţilor. Despre produsele Apple se pot pronunţa – adesea cu mai mult temei – nu doar colegii dispărutului domn Jobs, ci şi cei care utilizează jucărelele respective.
Supărarea d-lui Manolescu e de înţeles. D-sa vine din alt secol, din alte mentalităţi şi îi este probabil greu, la vârsta d-sale, să digere schimbările extraordinare petrecute în ultimii ani în dinamica actului de receptare şi în acele jocuri ale schimbului care guvernează relaţiile dintre autor, cititor şi operă. Este motivul pentru care prefer să reţin în dreptul numelui său o lucrare fundamentală precum Arca lui Noe şi nu ieşiri publicistice caraghioase precum cea de zilele trecute.

Un comentariu:

ADRIAN spunea...

Adevarul este ca in tara asta sunt prea putine concursuri in care sa fie si publicul implicat intr-o forma oarecare. Ne multumim cu rezultatul livrat de diversi "sondori" de opinie pentru a contura o anumita perceptie a publicului despre calitatea unora sau altora dintre realizarile culturale care au succes nu daca sunt bune ci daca au un marketing corespunzator. Daca asta nu e atat de malign in literatura sau in industriile vizuale, cand vine insa vorba despre concursuri (care ar trebui sa poarte mai curand numele de "licitatii") pentru chestiuni de urbanism sau arhitectura ... efectele sunt imposibil de ocolit cand selectia e gresita.