luni, 24 septembrie 2012

☺☺Dan C. Mihăilescu (ed.) – Cărţile care ne-au făcut oameni

Pogorâtu-s-au duhul intelighenţiei păltinişene asupra tineretului (ne)cititor! După cum ne explică în prefaţă însuşi Dan C. Mihăilescu, editorul lucrării, ideea alcătuirii unui volum în care mai multe personalităţi culturale de azi să recomande tinerilor cărţi fundamentale a pornit, cum s-ar zice, de jos în sus, de la masele care solicitau Everesturilor noastre intelectuale o geană de lumină, o îndrumare, un sfat. Cu alte cuvinte, domnilor Pleşu-şi-Liiceanu, spuneţi-ne ce-aţi mâncat de v-aţi făcut, la senectute, aşa mari şi frumoşi! E desigur vorba de dimensiuni şi însuşiri pur culturale, că nu te poţi lua de fizicul omului. La nucleul dur alcătuit din aceşti doi domni (şi editorul Mihăilescu) s-au adăugat încă şaisprezece inşi şi aşa s-a alcătuit volumul Cărţile care ne-au făcut oameni (Humanitas, 2010). 
Dintre contributori (răpăit de tobe şi timpane, zornăit de talgere): Ana Blandiana, Lucian Boia, Mircea Cărtărăscu Cărtărescu, Neagu Djuvara, Nicolae Manolescu, Ioana Pârvulescu, H.-R. Patapievici, Victor Rebengiuc, Irina Petrescu, Valeriu Stoica, Ion Vianu şi să mă ierte cei câţiva cu care n-am lungit lista. De fapt nu toată lumea a contribuit cu texte inedite, de pildă Neagu Djuvara sau Nicolae Manolescu figurează cu texte preluate din alte lucrări ale lor. Măcar domnul Djuvara are charm 
Care va să zică, demersul era, cel puţin aşa cum ne-a fost el prezentat în prefaţă, unul mai ales practic, pedadogic, acela de le arăta celor mai tineri ce să citească. Am serioase îndoieli că citind unele din contribuţiile autorilor se cufundă vreun copil sau adolescent în lectura pasionată a opurilor recomandate. Mai ales că avem adesea de a face cu adevărate eseuri despre citit, împănate cu metafore destul de obosite, cu referiri la catedrale, temple, construcţii şi pergamente, cu retorisme apăsate şi cu tot felul de figuri de stil. Printre rânduri (sau, mai rău, la coada cozii) îşi face loc şi lista de cărţi fundamentale. Cam aşa procedează cei doi poeţi, Ana Blandiana şi M. Cărtărescu („edificiul lecturii”). A. Pleşu, cu versatilitatea cunoscută, se „derobează” şi, după ce pomeneşte o serie de titluri, conchide că nu poate face recomandări, pentru că „nu există reţete”. 
Partea leului (un eseu de aproape douăzeci de pagini) o ia, desigur, şeful. G. Liiceanu scrie despre listele de lecturi pe care i le dădea Noica. Ar fi de ajuns să sperie orice tânăr care ar vrea să găsească acolo un argument cât de mic  (în afară de magister dixit) pentru a citi. E limpede că pe autorul nostru nu-l preocupă latura pedagogică, ci mai degrabă aşezarea încă unei cărămizi la temelia propriului altar. Despre „maeştri” scrie şi H.-R. Patapievici, nu fără a uita să ne povestească (iar!) despre celebrele sale caiete numerotate, dovadă a unui narcisism sănătos, de sorginte populară. 
Cea mai inteligentă abordare – măcar ca idee, mai puţin ca realizare – o are Andrei Cornea. Acesta intuieşte corect că pe tineri îi câştigi mult mai uşor dacă le vorbeşti p(r)e limba lor decât dacă le istoriseşti cum făcea Noica pe guru cu tine. El le propune junilor aspiranţi în ale lecturii să se joace niţel pe calculator, să copieze diferite tipuri de text, să le compare conţinutul informaţional etc., urmând ca din asta să se nască veşnica întrebare „la ce e bună literatura?”. Autorul e pe o pistă corectă, cred, dar din păcate jocul la care invită e un pic oligofren, iar mulţi din cei cărora li se adresează nu-s proşti, chiar dacă nu-s culţi. În fine, abordările ne-literaţilor (V. Rebengiuc, Irina Petrescu, M. Măniuţiu, Ş. Câlţia) sunt onorabile şi cel mai adesea de mult bun-simţ. Mi-a fost imposibil să-mi dau seama ce caută printre contributori un ins precum Valeriu Stoica, cunoscut mai degrabă prin mişculaţii politice şi contracte mănoase cu statul decât prin statura sa de intelighent 
Cărţile care ne-au făcut oameni este o lucrare instructivă pentru cei care vor să studieze mecanismele de acţiune şi selectare a elitei culturale oficiale de la noi, fiind un bun exemplu pentru modul de a gândi al acestor oameni. Modelul care pare să se desprindă din această carte este cel al cuplului maestru-discipol, ilustrat de altfel de însăşi biografia unora din autori. Impresia pe care ţi-o poate lăsa cartea e una de desuet, de anacronism, de lipsă de appeal în definitiv. Nu cred că sunt prea numeroşi copiii sau adolescenţii secolului XXI care s-ar năpusti asupra cărţilor recomandate. Interesant este că mulţi din eseişti ne propun cărţile lui Jules Verne, în special Insula misterioasă. Nu ştiu ce să spun. Recunosc că Verne m-a fascinat de la 7 până pe la 12-13 ani. S-ar putea însă ca cei de azi să vrea Harry Potter, nu Cyrus Smith sau Phileas Fogg.

10 comentarii:

Catro spunea...

Comentariul dvs. mi se pare destul de dur pentru o carte destul de pozitiva in general (ii recunosc, totusi o parte din defectele enumerate de dvs.) ... dar il inteleg, in lumina reactiei viscerale de antipatie pe care o aveti fata de regimul Basesecu si de elita asociata ...

Micawber spunea...

@ Catro

Da, sunt de altfel cunoscut pentru reactiile mele viscerale, ati descoperit secretul lui Polichinelle, aferim.

capricornk13 spunea...

Nu pot sa-mi retin zambetul, desi nu va impartasesc parerile despre Gabriel Liiceanu :) Dealtfel sunt convinsa ca, daca l-ati cunoaste personal, vi le-ati schimba si dvs. Mai sunt convinsa si ca nu este posibil sa nu va fi placut o carte ca Usa interzisa sau Scrisori catre fiul meu; nu negati va rog, ca nu va cred oricum! Evident, insa, ca e ridicol sa le recomand tinerilor de astazi lista lui Noica. Nimic de zis. Mi-ati dat o idee, ca tot nu sunt culturalnica, o sa fac si eu o listutza pe blog :)

we spunea...

l-ai cunoscut personal capri?:)) si cum e, nu ne impartasesti experientele?

Micawber spunea...

@ capricornk13

Ma atrag cartile (sfinte) ale lui G. Liiceanu precum il atrage pe un muzician un tratat de rezistenta materialelor, pe un contabil, un tom de boli infectioase sau pe un avocat un tratat despre algebrele Lie. Nu mai indoiesc ca puteti continua dvs. lista cu exemple care sa ilustreze si mai bine lipsa mea de apetitt pentru opera acestui domn.

capricornk13 spunea...

@we: nu, nici vorba; de unde concluzia asta? ca sa mai faci tu ceva misto ieftin?
@micawber: pai atunci, daca va cred, avem o problema... sau inteleg gresit si nu afirmati, de fapt, ca nu le-ati citit atunci cand spuneti ca nu va intereseaza?

Micawber spunea...

@ capricornk13

Ca sa fie mai limpede: ce am citit nu mi-a spus mare lucru, ce n-am citit nu-mi da ghes sa citesc. Nu ma atrag nici modelul noichist, nici sistemul de promovare si sustinere a valorilor, nici atitudinea favorabila fata de figuri politice sinistre etc.

capricornk13 spunea...

ok, am inteles; foarte bine, e o lume libera :)

we spunea...

capri: Dealtfel sunt convinsa ca, daca l-ati cunoaste personal, vi le-ati schimba si dvs.
--asta ai scris cu degetele tale.
acum tu spui ca nu il cunosti.
poporul ce sa mai inteleaga?

mai capri, asa intre noi, tu l-ai citit pe liiceanu? asa, din fir in fir? ai inteles despre ce scrie el acolo? alea cu grecia antica, alea cu sein & zeit? ca ala e miezul lui, si nu buticul humanitas.

deci: l-ai citit au ba pe liiceanu?
eu zic ca nu.

capricornk13 spunea...

Elfule, deductia ta e numai aparent logica. Poporul e liber sa inteleaga ce vrea.
Am citit "Despre limita" a lui Liiceanu daca vorbim de filozofie. Nu i-am citit traducerea de la Sein und Zeit pentru ca Heidegger nu e de nasul meu.
Am mai citit: Jurnalul de la Paltinis, Epistolarul, Apelul catre lichele, Despre minciuna, Despre ura, Declaratie de iubire, Usa interzisa, Scrisori catre fiul meu si Intalnire cu un necunoscut. Deci nu, nu l-am citit.