marți, 20 noiembrie 2012

Critica e sufletul comerţului (2)

Am văzut în primul episod al serialului două mostre minunate de text care se pretinde critic, dar nu reuşeşte decât performanţa îndoielnică a unei encomiastici căznite. Să mergem mai departe pe ogorul pedagogic şi să vedem cu ce stimulente mai sunt îmboldiţi potenţialii cumpărători cititori.

Despre Zero grade Kelvin de Adrian Schiop (o carte modestă de altfel, despre care am scris aici), Dan Sociu scrie pe coperta a IV-a:

Sunt doar doi autori români care se livrează cu totul publicului şi doar două cărţi curajoase în proza românească: Nevoie speciale şi Zero grade Kelvin. Ar trebui vândute la pachet, legate cu o banderolă pe care să scrie: „În sfârşit, ceva de citit.”

Sigur, publicul mai puţin dedulcit la deliciile literaturii noastre actuale nu are de unde să ştie că unul din cei doi autori care i „se livrează cu totul” este chiar Dan Sociu cu ale sale Nevoi speciale. Criticul improvizat împuşcă două vrăbii dintr-o lovitură şi îşi face şi niţică reclamă la propria marfă, pe lângă cea a colegului publicat de aceeaşi editură. Să mai zică răutăcioşii că scriitorii noştri nu se ajută unul pe celălalt! E adevărat şi că domnul Sociu dă, en passant, cu copita în alţi confraţi, care n-ar avea, pasămite, cărţi curajoase, de vreme ce există doar două asemenea scrieri autohtone.

Sfârşitul micului text e apoteotic şi ne oferă spre contemplare o faţetă probabil mai puţin cunoscută a scriitorului-exeget, aceea de specialist în marketing. Caraghioslâcul situaţiei e dat de acel „în sfârşit”, de unde reiese că până atunci editura (Polirom) va fi scos numai cărţi care nu merită deranjul de a fi citite. Sigur, rămâne speranţa ca D. Sociu să-şi fi scris frazele având intenţii ironice, dar mă tem că ea e foarte firavă.