Au rămas multe
anecdote din anii de directorat mahlerian la Opera din Viena. Bazate în cea mai
mare parte pe fapte reale, chiar dacă înflorite câteodată răutăcios de cei care
le-au relatat, acestea vorbesc de multe ori despre caracterul dificil al lui Herr Direktor şi de intransigenţa lui în
chestiuni artistice. Ne rareori caracterul rigid al lui Mahler şi lipsa lui de
apetit pentru compromisuri aveau ca rezultat conflicte. Pe post de tampon între
ieşirile temperamentalului Mahler şi solicitările curţii imperiale se afla
adesea prinţul Montenuovo (1854-1927), Obersthofmeister (mare şambelan) şi
responsabil cu treburile operei. Pentru a înţelege mai bine spiritul epocii, se
cuvine să amintim de marea importanţă socială a celebrei Protektion, acea protecţie de sus care făcea şi desfăcea cariere,
care acorda favoruri şi deschidea uşi (foarte informativ e volumul lui William
M. Johnston, Spiritul
Vienei. O istorie intelectuală şi socială 1848-1938, despre care
am scris mai demult aici).
Se povesteşte
cazul pianistului ungur Bela Zichy, un fost elev al lui Liszt care nu-l avea la
inimă pe Mahler, ba chiar se pare că avusese un rol important în pierderea postului deţinut de dirijor la Opera din Budapesta. Zichy avea şi
ambiţii componistice, dar era mediocru. Scrisese o operă, Meister Roland, şi îşi pusese în mişcare întreaga Protektion de la curtea imperială (noi am zice „pilele”) pentru
a o vedea reprezentată la Viena. Acţiunea se petrece în 1899. Prinţul Montenuovo
vine la Mahler şi îi pasează partitura lucrării, adăugând discret că
„Majestatea Sa şi-a exprimat interesul pentru compozitor”. Era o intervenţie
mai mult decât transparentă, însă se pare că nu-l cunoşteau suficient de bine
pe Mahler.
S-au scurs mai
multe săptămâni fără ca Montenuovo să primească vreun răspuns în chestiunea
Zichy. Prinţul şi-a pierdut în cele din urmă răbdarea şi l-a întrebat pe Mahler
ce s-a mai întâmplat cu opera. Discuţia s-a purtat cam în următorii termeni.
„Care operă”? ar fi întrebat nevinovat directorul” „Păi aia ungurească, pe care
am recomandat-o atenţiei dumneavoastră”. „A, chestia aceea? N-ai ce-i face,
înălţimea voastră, e o porcărie”. „Dar v-am spus că Majestatea Sa...” „A,
atunci vă rog să mă iertaţi”, ar fi răspuns Mahler cu o atitudine oficială,
„lucrurile se schimbă, dacă opera reprezintă comanda expresă a Majestăţii Sale,
ea va fi montată imediat, iar pe program va apărea textul «Reprezentată la
comandă imperială»”.
A urmat, se pare,
un moment de panică din partea înaltului funcţionar. Era limpede că nu-şi putea
nimeni să asocieze, oficial, numele împăratului cu o operă a cărei cădere era o
certitudine. Se pare că în cele din urmă marele şambelan l-ar fi rugat pe Mahler să scrie un raport care
să facă lucrurile mai uşor de înghiţit şi, în orice caz, să diminueze
responsabilitatea lui Montenuovo.
Ca orice
anecdotă, are şi aceasta mai multe versiuni. O altă variantă pretinde că
prinţul ar fi fost mai incisiv şi ar fi insinuat că Mahler nici n-a citit
partitura, la care compozitorul ar fi răspuns că nici n-avea nevoie s-o facă,
pentru că Zichy nu avea talent. „Dar poate că într-o zi o să scrie o capodoperă
demnă de Beethoven”, ar fi replicat prinţul. Răspunsul lui Mahler a fost
tranşant: „Nimic nu e imposibil, dar mai curând ai să vezi un castan porcesc
care face portocale decât să vezi treaba asta”.
Mahler nu pierdea
niciodată prilejul să le dea peste nas oficialităţilor de la curte şi să le
conteste competenţa artistică. Odată, după o reprezentaţie cu Simfonia a IX-a a
lui Beethoven, Montenuovo l-a felicitat pentru interpretare, adăugând însă: „Aş
spune totuşi că în ocaziile precedente am auzit tempouri diferite”. „Serios,
înălţimea voastră? Aşadar aţi mai auzit lucrarea asta?” ar fi venit răspunsul
dirijorului.
Raporturile lui
Mahler cu atotputernica Protektion au fost pe cât de agitate, pe atât de numeroase,
aşa că merită să revenim la acest subiect. Ca şi în alte ocazii, postarea de
azi este îndatorată marii monografii Gustav Mahler de Henry-Louis de la Grange, volumul 3,
de unde provine şi imaginea. Aceasta reproduce o caricatură a vremii în care
Mahler e prezentat sub înfăţişarea compozitorilor care l-au influenţat (Wagner,
Liszt, Schubert, Beethoven, Meyerbeer şi autorii de lucrări populare cu culoare
vieneză).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu