Scurt bilanţ subiectiv al premiului literar „Augustin Frăţilă”

În mod obişnuit, conform înţelegerii pe care o aveam cu organizatorii, azi ar fi trebuit să postez un text despre cartea câştigătoare a premiului literar „Augustin Frăţilă”. Fiind însă vorba de Matei Brunul de Lucian Dan Teodorovici, textul l-am scris mai demult (vezi aici) şi nu e desigur cazul să-l reiau. Folosesc spaţiul din această zi pentru câteva observaţii generale privind cei cinci finalişti, în ordinea punctajului pe care l-am acordat. O discuţie mai amănunţită am făcut în postările consacrate cărţilor respective. Linkul de la titlu duce acolo, iar unde el nu există, postarea va apărea în următoarele săptămâni.

1. Matei Brunul de Lucian Dan Teodorovici. Cartea are o idee interesantă şi de anvergură. Metafora gen mise en abîme a păpuşarului manevrat el însuşi de o forţă superioară are nu puţină forţă de seducţie. Scrierea are story, stârneşte curiozitate, intrigă. E principalul motiv pentru care i-am acordat numărul maxim de puncte. La capitolul minusuri, înclinaţia spre dăscăleala cititorului, o anume grandilocvenţă, câteva figuri retorice cam obosite.

2. Viaţa lui Kostas Venetis de Octavian Soviany. Roman al naraţiunii aproape pure, cu epică cât cuprinde şi relatări ale unor numeroase episoade violente, de o sexualitate care i-a revoltat pe mulţi, nu şi pe mine. Există şi aici câteva idei mari pe care autorul bate şaua să le priceapă cititorul, însă originalitatea nu e din cale-afară de mare. Multe stereotipuri, intertextualitate pe alocuri stângace.

3. Emoţia de Mirela Stănciulescu. Confesiuni de adolescentă a anilor 1970, cu multe naivităţi bine jucate, nu lipsite de prospeţime. Personajele sunt totuşi slab conturate, paginile fără nerv sunt nepermis de multe, aşa-zisa transformare din ultima treime a romanului dezamăgeşte.

4. FEM de Magda Cârneci. Probabil cartea care se îndepărtează cel mai mult de romanul prototipic (în sensul cognitiv al termenului). Multă inteligenţă poetică, nu puţine formulări remarcabile. Calităţile sunt însă minate de un provincialism al sexului, de lipsa originalităţii temelor, de prea pronunţata înclinare asupra propriului ombilic.

5. Ploile amare de Alexandru Vlad. Am avut senzaţia că citesc un roman de D. R. Popescu, greoi, plin de simboluri ceţoase şi răsuflate pe un fond apăsat ardelenesc. Ei, nu chiar aşa, că între timp a căzut comunismul şi s-a dat „liber” la criticat abuzurile.   

Aşadar urmează postări despre Viaţa lui Kostas Venetis şi Ploile amare. Cam asta ar fi de spus despre prima ediţie a premiului „Augustin Frăţilă”. Nu ştiu dacă e o simplă întâmplare, dar în niciuna din cele cinci cărţi n-ai să găseşti vreo picătură de umor (poate cu excepţia câtorva elemente involuntare). Nu reproşez desigur nimic nimănui, dar parcă prea s-a nimerit toată lumea serioasă şi cu mutre lungi. Să vedem ce se alege de premiul acesta nou până la anu’.

Post scriptum

Nu-mi stă în fire să polemizez cu colegii din blogosferă, dar uneori lucrurile se cer puse la punct, căci prea e confuzia mare. De pildă, un confrate de altfel foarte simpatic îmi reproşează că, deşi susţin că niciunul din romanele de pe lista scurtă nu e cine ştie ce capodoperă şi nici nu mi-a plăcut atât de mult încât să am poftă să-l recitesc, am acceptat să fac parte din juriu, ba chiar am acordat punctajul maxim uneia din cărţi. Nu e aşa de complicat de priceput. De ce am acceptat să fiu membru al juriului de bloggeri am explicat cu altă ocazie; în plus, să nu fim mai ipocriţi decât e cazul, o asemenea ocazie n-o ratezi dacă ai blog. Mai mult, în momentul începerii concursului nu citisem toate cele cinci cărţi nominalizate şi n-aveam de unde să ştiu care e calitatea lor. În fine, nu văd de ce nu se pot ierarhiza şi cărţi care au plăcut mai puţin, în definitiv nu se scrie în fiecare an un Război şi pace. Cât despre recitit... timpul meu liber e limitat de numeroase constrângeri care îmi lasă puţine posibilităţi de revizitare a unor lecturi, aşa că selecţia trebuie să fie exigentă. În vara asta am recitit Muntele vrăjit al lui Thomas Mann. Dacă nu mă înşel cu totul, parcă niciuna din cele cinci cărţi finaliste nu se ridică la înălţimea acestui... munte.