☺☺☺ Mike Ormsby - Grand Bazar România sau Călător străin updated

Grand Bazar România (cu titlul alternativ Călător străin updated, Compania, 2008) este un rodul experienţei de trăitor în România a englezului Mike Ormsby, jurnalist la BBC, care, începând din 1994, a petrecut lungi perioade de timp în ţara noastră şi a sfârşit prin a se stabili aici. Să recunoaştem, tema („cum ne văd alţii”) e incitantă şi e ilustrată de mai multe cărţi apărute în ultimii ani. Pomenesc numai două din ele: Românii văzuţi la ei acasă de Jacek Roman şi, mai aproape de domeniul propriu-zis al ficţiunii, Însemnări dintr-un bordel turcesc de Philip Ó Ceallaigh despre care am scris mai demult aici.

Mike Ormsby a adunat în acest volum vreo 50 de bucăţi scurte, cărora putem să le zicem schiţe sau, câteodată, mici dramatizări construite în jurul câte unei situaţii de viaţă sau al unei întâmplări miezoase. Previzibil, străinul provenit dintr-o ţară aşezată e de multe ori uimit de ceea ce vede sau i se întâmplă. Ca jogger în faţa clădirii Parlamentului, el observă că nu e voie să calci pe iarbă, dar că un câine mort e lăsat să zacă cu lunile pe aceeaşi iarbă protejată, deşi echipe de muncitori întreţin în permanenţă gazonul. În calitate de client asiduu al taxiurilor bucureştene, el e realmente terifiat de imprudenţa nebunească a şoferilor. Având nevoie de acte, el trăieşte pe propria lui piele ceea ce compatrioţii noştri trăiesc în mod curent. Postarea s-ar lungi peste măsură dacă aş înşira toate peripeţiile englezului pe malurile Dâmboviţei, dar esenţialul s-a spus, anume că el nu-şi refuză niciunul din „deliciile” rezervate de regulă celor pe care guvernanţii de azi îi numesc, cu neruşinare generic, „românii”.

Câteva din schiţe alcătuiesc adevărate miniseriale tematice. E cazul, de pildă, al bucăţilor care au în centrul lor activitatea asociaţiei de locatari din blocul în care locuieşte Mike (Preşedintele vrea să te vadă, Democraţie, Cooperare) sau al celor care relatează călătorii prin Transilvania, o adevărată faiblesse a autorului („Sunt îndrăgostit de Ardeal”, declară el, fără ocolişuri, în Lucky). Autorul e mare amator de operă şi descoperă cu surprindere Opera Naţională din Bucureşti. Până să ajungă să se bucure de un spectacol, el constată că site-ul instituţiei nu-l prea ajută cu nimic pe meloman. Bucata se numeşte offoce@operanb.ro (aparenta greşeală spune totul). Mare iubitor de căţei (şi, în general, de animale), englezul e desigur oripilat să vadă cum îi tratează pe aceştia lumea la noi. La bazar ca la bazar - găsim în cartea lui Mike Ormsby un talmeş-balmeş de scene şi teme, exotice pentru un observator străin, perfect banale pentru un băştinaş.

Să nu uităm că jurnalistul e un călător updated. Cartea e scrisă prin 2007, anul mult-celebratei primiri a României în Uniunea Europeană. Lui Ormsby, cunoscător al ţării de ceva ani buni, nu îi scapă schimbările care se produc, deşi sensul lor nu e mereu neechivoc şi pozitiv. Portretele din galeria noii clase de mijloc (cu prosperi oameni de afaceri autohtoni care gonesc în Porsche şi îşi hrănesc câinii cu somon, cu femei cu variabilă înzestrare fizică sau intelectuală măritate cu străini, cu aspiranţi la un post care n-au idee pe ce lume trăiesc, darămite să scrie un CV etc.) sunt de cele mai multe ori verosimile.

Autorul Bazarului... e sentimental şi moralist. Sentimental, mai ales când scrie despre Transilvania sau despre suferinţele unor oameni în vârstă sau atunci când îşi propune să citească literatură română clasică. Nu mai e nevoie să spunem că sentimentalismul e unul din cei mai redutabili inamici ai calităţii literare, dar nu e exclus ca autorul să nu fi dorit să scrie literatură. Moralist e chiar foarte des - el nu asistă pasiv la ce se întâmplă în jurul lui, intervine, nu lasă lucrurile nepuse la punct, are, cum s-ar zice, atitudine civica. Nu puţine schiţe conţin o replică auctorială acidă adresată câte unui şmecher. Se ajunge - probabil involuntar - la foarte românescul „i-a zis-o”. Din fericire, aceste impresii mai puţin plăcute sunt contrabalansate de umorul englezului.

Mike Ormsby a învăţat româneşte, deşi nu ştiu cât i-a ajutat:

Stau şi mă coc în haosul de miez de vară şi încerc să-mi aduc aminte cum se spune în Româneşte la pedestrian crossing. Nu-mi vine în minte, aşa că arăt cu degetul spre dungile albe din faţa noastră, care abia se mai văd, şi-l întreb pe şofer în româneşte:
- Cum se spune zebra?
Privirea pe care mi-o aruncă îmi pare că spune Iisuse, ce ghinion am avut cu ăsta [...]
- Zebra, îmi răspunde simplu.

Ajung, spre sfârşitul postării, la punctul forte al cărţii, anume traducerea, căci, descurajat probabil de eşecuri precum cel de mai sus, Ormsby şi-a scris volumul în englezeşte. Din fericire, textul românesc curge foarte bine şi are o idiomaticitate care pare să fi rezultat dintr-o foarte apropiată colaborare a autorului cu traducătorul (Vlad A. Arghir). Şi pentru că tot veni vorba de traducere, ce înseamnă hide-a-fur-pea-shoe? Cine nu ştie, dar vrea să afle, să citească cartea sau, dacă n-are chef, să se uite aici.