28 februarie 2011

Cu câţi de r se scrie „România“?


© http://ciprianslavnicu.blogspot.com/

Astăzi ne dăm cu părerea despre ţigani. E drept, cei care au propus sesiunea au pus întrebarea politiceşte corect , adică Avem rromi: ce facem cu ei? Cu alte cuvinte, pentru ce soluţie optăm - îi asimilăm în cultura majoritară (după modelul francez, tot mai în trend acum în Europa) şi îi facem români - ori le încurajăm diversitatea şi obiceiurile atât de pitoreşti (după şablonul multicultural american). La acest nivel zero al discuţiei am să mă limitez la un citat din Gramatica fanteziei de Gianni Rodari, care din păcate nu oferă răspunsuri, ci doar întrebări: O carrte, cu doi [de] r, va fi numai o carte mai grea decât altele, o carte greşită, ori o carte ultraspecializată?Revenons à nos moutons. Noi, bloggerii , avem faţă de Bouvard et Pécuchet avantajul că suntem mai mulţi. Să vedem aşadar ce au de spus şi colegii din blogosferă. Eu, care nu dau - se ştie - două parale pe constrângerile exprimării corecte, zic: să nu ne ţigănim tocmim la opinii, să evităm bulibăşeala harababura părerilor, să nu ne înecăm ca ţiganul înotătorul la mal cu argumentaţia şi, mai ales, să nu ne certăm ca la uşa cortului casei sau să ne omorâm părinţii dacă dă Dumnezeu şi ajungem împăraţi:


tratand problema fara prejudecati [fasciste sau liberale] raspunsul pare destul de simplu. o cultura nu e o ciorba in care adaugi si scoti ingrediente dupa chef. cultura tiganilor, plina de pitoresc, e din pacate fundamental premoderna [in sens istoric] putin compatibila cu valorile actualului spatiu european. daca ne implicam doar atunci cand tiganii incalca legea, toleram in continuare mecanismele sociale si culturale mai adanci care produc devianta la suprafata. si care, mai ales, ii izoleaza si ii ghetoizeaza ca pe freaks. in cazul tiganilor, multiculturalismul e doar o solutie aroganta comoda: ii inchidem in epoca de piatra si, culmea, ne simtim virtuosi.

inca ceva. refuz termenul “rom”. refuz in general remanierile lingvistice edulcorante, noua limba de lemn a pseudointelectualilor americanizati.

capricornk13
Sa fim sinceri: tiganii au fost pentru noi toti un cosmar – pentru mine, crescuta in “selectul” cartier bucurestean Pantelimon, erau o amenintare foarte concreta in copilarie si adolescenta: trebuia sa fug de gastile lor in drum spre scoala sau in parc, sa suport cuvinte obscene carora nici nu le banuiam intelesul. Erau agresivi si periculosi. Nu cred ca solutia e sa-i “integram” fortat in populatia majoritara (au incercat comunistii, n-a mers). Nici sa le incurajam “multiculturalist” diferentierea, fiindca nu avem parghii pentru asa ceva. Cred ca o posibila solutie (cu rezultate exclusiv pe termen lung) ar fi sa dezvoltam institutii ale socitetatii civile care sa se ocupe de problemele lor specifice: incurajarea educatiei, crearea de locuri de munca pe placul lor. Ar trebui sa consultam membri ai comunitatii atunci cand se pregatesc astfel de proiecte si sa-i implicam in derularea lor. Sunt foarte sceptica in privinta posibilitatilor economice ale Romaniei, insa, de a face asa ceva.

zamo.ca
categoria “romi” numara in blogul meu 23 de articole. asta-i pentru mine un prilej de a trage niste concluzii si a scrie niste idei pe care – sper! – sa nu le mai repet.

1. tiganii traiesc putin si oarecum murdar, dar sunt liberi – de asta si sunt atat de urati si dispretuiti.
2. stirile reflecta partea negativa a realitatii lor, in timp ce filmele lui Kusturica, Satra etc reflecta partea pozitiva; adevarul, in masura in care exista – de fapt nu exista.
3. am impresia ca traiul intr-o satra are echivalente cu societatea civilizata, echivalente pe care le negam si le respingem.
4. nu avem dreptul sa-i Prigonim cu legi care sa le impuna cum sa-si zica, tot astfel cum nici italienii nu ne pot Berlusconi cu legi care sa ne opreasca sa ne zicem romani.
5. Europa e condusa de eroii cantecului “don’t want no short, short men”. Sarco, Putin si Berlusconi sunt curvari si nationalisti fiindca altfel nu i-ar baga nimeni in seama.
6. de cate ori se discuta tiganii fiecare se simte obligat sa povesteasca ce a patit el. astfel de “experiente”, chiar adevarate si neimbogatite fiind, isi au locul la sedinta de psihoterapie sau intr-un jurnal personal. intr-o discutie rationala sunt nule.

micawber
Neavând habar ce să răspund la întrebarea de azi, am încercat să-mi risipesc un pic ignoranţa şi am frunzărit cartea lui Yaron Matras, Romani - A Linguistic Introduction, lucrare de referinţă în domeniu. Cu ocazia asta am aflat, printre altele, că n-avem niciun motiv să scriem rrom. Niciun motiv, evident, în afară de spaima noastră de români că am putea fi confundaţi cu ţiganii, ceea ce se şi întâmplă oricum de multe ori. Da, aţi citit bine, am scris „ţiganii“ pentru că aşa am apucat şi pentru că nu înghit reformele lexicale impuse cu anasâna corectitudinii politice. E drept că unii reprezentanţi ai etniei în cauză cer insistent să li se zică romi pentru că termenul de ţigan ar fi căpătat o conotaţie profund nefavorabilă. Aşa o fi. Dar până să facem noi asta, propun ca nemţii să schimbe termenul pe care îl folosesc pentru polonezi, nu de alta, dar în germană expresia „polnische Wirtschaft“ are şi ea un sens cât se poate de puţin măgulitor pentru compatrioţii lui Chopin. Poftim, am scris deja 780 de caractere din cele 1000 permise şi n-am dat un răspuns privind soluţia de (ne)integrare a minorităţii ţigăneşti. Am tras eu de timp, dar tot nu ştiu ce să spun. Probabil soluţia, care o fi ea, presupune multă educaţie şi costă foarte mulţi bani. Numai să n-ajungă (pardon!) mălaiul la Elena Udrea & co.

marin anton
RRomania?

o mie de ani Romania a fost nitel insarcinata cu etnogeneza poporului roman. in perioada aceea, datorita ospitalitatii noastre traditionale, am fost mereu in pericolul de a ne gotiza, slaviza, ba chiar si bulgariza. tocmai cand se apropia sorocul nasterii noastre, pericolul de cumanzare a fost mult mare decat cel actual de tiganizare a natiei. insa tot nu s-a produs, desi cumanii erau clasa conducatoare si intemeietoare a statului Muntenia.

un secret: la fel de firesc ca si evolutia limbii noastre, etnogeneza continua. asijderi sirul conspiratiilor mondiale antiromanesti.

adina
s-au fiert epopei telenoveliste la ceaunu’ de celuloid avandu-i in prim plan, gross plan, plan american, plan inclinat si plan de bataie, deci romanu e fascinat de rrom, ii place sa-l vada de la distanta ca pe un exponat de muzeu, ca pe o pictura suprarealista din care nu pricepe mare lucru, dar care ii trezeste asa un zvac, romanu e un voyeurist, adulmeca si imglobeaza ca un burete obiceiurile exotice ale coabitantului insa odata ce acesta intra in sfera lui intima si ii invadeaza proximitatea pac cochilia huaaa hotii, nespalatii, pedofilii, ingratii bla bla, iar inglobarea de la distanta legata cu panglica nu se face, ar mirosi toxic a experiment de lab, asimilarea n-o vrea nici unu nici altu, asimilare cu numele, cu patalama da, poate, ca sa se mai linisteasca gurile spurcate, n-ai cum sa fortezi paradigmele sa se pupe, sunt de acelasi gen si hetero fiecare in parte, nu vad o solutie clara pentru ca ea probabil nici nu trebuie sa existe, unitate iluzorie in diversitate aparenta domne :)

khronos
bine stiut e faptul ca nomazii nostrii tuciurii sunt al doilea grup minoritar ca marime de pe intinsul spatiului Carpato-Danubiano-Pontic. dar, spre deosebire de celelalte grupuri minoritare iese in evidenta printr-o originalitate nativa, de necontestat. problema se pune la modul in care sunt tratati de catre majoritate. iar ca studiu de caz imi sunt oferite doua solutii, prima fiind asimilarea lor in cultura autohtona cu tot ceea ce implica acest lucru sau tratarea lor ca o minoritate separata, de sine statatoare in cadrul populatiei generale cu dreptul la practicarea culturii si a obiceiurilor proprii in voie. as veni cu o a treia solutie si anume o noua evacuare a lor, asemanatoare celei infaptuite de maresalul Antonescu, solutie din pacate inacceptabila pentru standardele secolului XXI intr-un stat membru al Uniunii Europene, dar totusi placuta gandului.

de scurta vreme trei lideri europeni [german, englez, francez] de la carma UE incep sa conteste ideea multiculturalismului invocand motive cu iz nationalist pe buna dreptate. in acelasi mod putem trata si noi problema rromilor de pe teritoriul Romaniei.

utopia balcanica
daca tot se incapataneaza istoria sa ne tina intre tot felul de granite, ar trebui sa punem mana de la mana sa le facem un stat al lor. pe bune fratica, e lipsa de Romaniland pe harta Europei si-i mare pacat fiindca tiganii sunt un popor mult mai putin boring ca suedezii, finlandezii sau altii care au statele lor de o mie de ani si n-au reusit nici pana acum sa scoata niste muzica. am zis.

poate fac o gafa da’ zau asa, i-ar fi cuiva dor de Oltenia?

tomata cu scufita
nu m-a interesat niciodata problema rromilor nici din tara, nici din afara ei. poate si pentru ca n-am avut de-a face cu ei. prea mult. imi amintesc o singura intamplare, care a fost doar neplacuta, nu tragica. asta nu inseamna ca sunt de acord cu toate libertatile pe care si le iau si nu sustin ca ar trebui lasati de capul lor. insa nici nu sunt de acord sa fie marginalizati sau exclusi din societate. urasc discriminarea in toate formele ei si generalizarea ma calca pe nervi in cele mai multe dintre situatii. daca un tigan a omorat o italianca, nu inseamna ca toti sunt criminali si cu atat mai putin inseamna ca tiganii reprezinta Romania. ca sa raspund strict la cele doua variante propuse, o aleg pe cea de-a doua: diversitatea si obiceiurile lor [nu alea proaste, ci traditiile] ar trebui incurajate pentru ca, pana la urma, fac parte dintr-o cultura si un mod de a trai. a incerca sa ii schimbam ar insemna sa le omoram libertatea.

diacritica
eu zic asa:

sa-i asimilam in acea cultura in care trebuie sa asimilam si majoritatea majoritarilor, si anume cultura spalatului pe dinti si pe cap si prin diverse alte parti esentiale si a alfabetizarii si a respectului fata de lege*.

si sa le lasam in pace côtéu’ pitoresc. daca majoritaru’ vrea sa vina la serviciu cu turu-n vine si cu creasta, tiganu’, pardon, rromu’ de ce sa nu vina cu palarie, fuste-nfoiate si salbe, dupa caz?!

*daca dai teapa la restaurant sau lu’ tanti la butic esti fix la fel cu tiganu’, pardon, rromu’ care fura cupru, chit ca esti corporatist de buricu’ targului.

dragos c.
1. dupa ce am citit de curand o carte despre istoria tiganilor, am ajuns sa-i admir pentru permanenta incapatanare de a se adapta civilizatiei europene – tiganii sunt un exemplu de anarhism avant la lettre.

2. cat despre tiganii de azi, inclusiv despre cei din Romania, evident ca militez pentru asimilarea fiecaruia, pe rand. din simplul motiv de bun simt ca, daca vrei sa te respect, respecta si tu aceleasi drepturi ca si mine. iar aici ma gadesc ca intra, alaturi de tigan, si politicianul.

3. as aminti pericolul generalizarilor care imi pute a fascism – tiganii sunt asa si pe dincolo – asa ca prefer sa spun tiganul X e asa si pe dincolo.

milf
incep spunand ca singurul pumn in gura l-am luat de la un tigan. actele mi s-au furat o singura data. tot tiganii. la politie prin cataloagele cu infractori erau 90% tigani. eu cred ca tiganii nu pot fi integrati in nici un mod intr-o societate politically correct cum ne vrea Europa. parafrazand o gluma primita pe ym, sa faci asta e ca si cum ai incerca sa apuci cacatul de capatul curat. o solutie utopica: pe baza unor studii, sa fie luati din familiile nefunctionale social copiii de tigani sub X ani si sa fie crescuti in niste spatii aseptice intru detiganizare. in paralel sa se aplice legea drastic si sa se mai construiasca inca vreo 50 de puscarii. Elvetia, in urma nu cu foarte multi ani, a avut un program de sterilizare a tigancilor, dar na, Elvetia nu-i Romania. exista si tigani care-mi plac: aia care canta la televizor, in calculator sau prin baruri. mi-a mai placut o tiganca din emisiunea Schimb de Mame. cam atat!

voroncas
Nu cred că suntem pregătiți să-i asimilăm pe rromi, așa cum nici ei nu se străduiesc prea tare să se integreze. Propun ca cei care nu s-au adaptat încă, care nu urmează vreo formă de învățământ sau nu lucrează „pe bune” să fie plasați într-un soi de comunitate (statală?) independentă, artificial & experimental creată (eventual guvernată succesiv de câte o țară or smth.) și vedem ce se întâmplă după 2-3 generații. Astfel de bule sociale alternative ar trebui încercate și pe o bună parte dintre români. În fine, nu zic să dăm liber la rasism ca principiu arbitrar, dar nici să ne amăgim cu discursul multicultural fals conciliant. Zic ca oamenii, minorități sau nu, să-și vadă de treaba lor – cam simplu, știu, pentru o chestiune deloc simplă, dar mă gândesc că uneori recursul la elementar s-ar putea să ne dea idei. Interesante.

veone
Endlösung? ntz, mai intai Anfanglösung

relativ recent am avut o revelatie: noi, romanii, nu suntem latini. si nici macar slavi, sa zici ca avem demnitatea stupefianta a sarbilor sau sufletul romantico-alcoolic al rusilor. ba mai rau, nu suntem nici europeni. adevarul este ca suntem un fel de albanezi, de arabi, oricum ceva oriental, niste turcaleti crestini care traiesc in Europa, dar in sinea lor raman asiatici. dovezi: purtam papuci [vanzatoarele in magazine, muncitorii pe santier, lumea buna vara pe bulevard], dam tzepe, muzica de suflet este arabeasca, indiana, tiganeasca, manele. fiind orientali, suntem mai apropiati sufleteste de tigani, cum si arabii aduc mai mult a indieni decat a norvegieni. asa ca rromii mi se par cea mai mica problema a noastra, gen comisarul Moldovan, in Un comisar acuza, suparat ca aia 40 de legionari care trageau in el pe deal la Plumbuita i-au zgariat alunitza cancerigena! noi nu putem sa rezolvam problema tiganilor pana cand nu rezolvam problema noastra. noi, astia din Micul Istanbul.

zum
Trebuie sa stiti de la-nceput: la fel ca la sesiunea despre feminism, eu vorbesc dintr-o bula. Am trait intr-o lume aproape ideala, in preajma unor oameni pentru care diferentele de culoare, sex, religie etc. nu au fost niciodata chestiuni arzatoare. Simplu si, poate, naiv, omul e om. Si il tratezi ca atare. De fapt despre subiectul de azi nici nu pot spune ca am opinii “ferme”, cu atat mai putin solutii. Integrati, pastrandu-si obiceiurile (adica?), cred ca toate-s posibile daca uitam de tampenii ca tiganii sunt hoti / nespalati / asculta manele (romanii au si ei din belsug toate aceste calitati). Nu izolezi omul, multumit ca nu-l mai vezi pe langa tine si ca asa isi poate pastra linistit “obiceiurile”. Nu-l obligi sa faca decat, eventual, ce esti si tu obligat sa faci. Iar educatia, atat de des adusa in discutie, ar trebui aplicata si populatiei majoritare. Fiindca iti trebuie mai intai o societate in care sa integrezi. Avem asa ceva?

10 comentarii:

anca giura spunea...

Rromii sau ţiganii îmi sunt indiferenţi( mai ales din cauză că şi eu le sunt indiferentă lor). Probabil dac-aş ,,locui lângă ei'' nu mi-ar mai fi. E adevărat, nu am experienţe comune cu ei. Ceva de-al lor îmi repugnă iremediabil: pagodele. Îmi abuzează percepţia estetică asupra vieţii. Sunt frustrată când trec cu maşina prin zone cu pagode care sfidează cultura arhitecturală a acestei ţări,... aşa precară cum e ea. Sunt pentru educaţia estetică şi civică a ţiganilor( ştiu, sunt o idealistă). Libertăţile lor nu trebuie să devină condiţionările noastre.

Wilkins Micawber spunea...

@ eva

Greu de contestat faptul ca pererile despre tigani sunt in buna masura rezultatul experientelor individuale, dupa cum au observat si autorii unora din texte. Dupa cum e la mintea cocosului (si) ca lipsa de gust a unora ii ofenseaza pe cei cu mai mult gust, dobandit eventual printr-o educatie mai indelungata.

Indelible Bonobo spunea...

are si trasul de timp rostul sau. poate ca daca nu se vinde, solutia intra la oferta si costa mai putin :)

Wilkins Micawber spunea...

@ InBonobo.com

Nu cred ca de solutii duce cineva lipsa. Costa putin nu doar pentru ca au vechime mare pe piata, ci si pentru ca sunt foarte multe :)

L.Armstrong spunea...

chiar asa! .. dupa ce invata tiganii sa se spele .. oare pot sa echivaleze "mirosul" unor jiji becali .. d. patriciu @ all din aceasta shparta "exemplara" ?

eu cred ca DA !

DonJose spunea...

PS:

stiti de ce "ornitologii" se ocupa de expresia asta " cioara imputita " cand este "atribuita" tiganilor ?

pentru ca cioara inspira teama . este legata de multe simboluri .. de ex moarte etc .. insa trece drept cea mai inteligenta pasare - capabila sa se adapteze si sa supravietuiasca orcarui mediu "vitreg" :))))

E, in acest context o contradictie (linguista)sa-ti exprimi ura dispretzul si in acelasi timp "simpatia" printr-un compliment ( involuntar) !

Anonim spunea...

Alex ma numesc si sunt din Jud. Mures...multi dintre cei care au postat comentarii pe acest blog,se deduce foarte usor ca sunt impotriva tiganilor,la fel de usor cum pot deduce faptul ca locuiti in zona sudica a tarii daca nu ma insel...Da, sunt tigan...si ce daca? am cerut eu sa fiu nascut in Romania?Nu....ati cerut careva dintre voi sa va nasteti in Romania? Nu cred...mai intai de a posta un comentariu tampit mai bine faceti-va fiecare o analiza in propria "curte"...ba sa li se faca una,ba alta,ba ca sunt nespalati,etc. Nu are rost sa insir ce "perle" am citit pe acest blog...Inainte sa spui ceva de ce nu gandesti stimate user.Poate nu se spala tiganul pentru ca nu are conditii, nu pentru ca nu ar vrea.Pai de ce nu are conditii?...pentru ca nu are un loc de munca...pai si de ce nu are un loc de munca? Deoarece mafia din guvernare e prea ocupata de buzunarele proprii decat crearea de locuri de munca s.a.m.d. Mai lasati tiganii in pace si ocupati-va de alte lucruri sau alte subiecte mai importante care sa ajute societatea cu ceva,nu o sa distruga...ar mai fi multe de zis dar gura lumii nu o poti astupa niciodata, va cer in schimb sa va puneti si voi in pozitia celora le adresati cu atata drag sfaturi.Urmatile voi inatai apoi poate o sa va urmeze si ei exemplul sfaturilor!!!

Wilkins Micawber spunea...

@ Anonim

A fost o postare colectiva si nu pot sa fiu tras la raspundere decat pentru ce am scris eu (Micawber). Daca imi aratati un singur rand pe care sa-l fi scris (eu, nu altii, repet) impotriva tiganilor, sunt de acord sa-l elimin indata.

Anonim spunea...

Alex - @Micawber...am spus,citez:"multi dintre cei care au postat comentarii pe acest blog"...nu am dat nici un nume deoarece nu ma intereseaza persoana care dupa nu stiu cati ani de scoala sau mai stiu eu ce pregatire profesionala are,in sec. XXI gandeste ca o persoana din evul mediu,cand sclavia,rasismul discriminarea erau la moda...Nu pot intelege de unde atatea frustrari pentru tigani...Nu ma intelege gresit,nu am fost si nu voi fi niciodata deacord cu incultura si tot ce tine de ea ,indiferent de natie/persoana/religie/etc...Cat de mult va place cand romanii sunt ironizati in tari ca Franta,Olanda, Germania? sau oriunde in lume? Cati tigani din alte tari sunt tratati la fel ca tiganii din Romania? Deci cat de corect e ca romanii din afara tarii sa fie ironizati in strainatate?si cat de corect e ca tiganii din Romania sa fie ironizati,marginalizati la ei "acasa"?...nu spunea cineva degeaba: "cum respecti,asa vei fi respectat!"

Wilkins Micawber spunea...

@ Anonim

Asadar ramane cum am stabilit - nu am nicio raspundere pentru textele altora, iar daca acestea va deranjeaza, vina e iarasi a altcuiva :)