marți, 23 februarie 2010

☺☺☺☺ Marta Petreu - Diavolul şi ucenicul său: Nae Ionescu - Mihail Sebastian

Apărută anul trecut la Polirom, cartea Martei Petreu Diavolul şi ucenicul său: Nae Ionescu - Mihail Sebastian a provocat unul din acele cutremure care zguduie fără vreo periodicitate anume lumea noastră culturală. Subiectul - minat - ne îndreptăţea să aşteptăm fenomene seismice şi/sau meteorologice intense, fiind vorba de o reinterpretare a reţelei de relaţii şi sinapse nervoase (!) care interconectează spiritele şi caracterele unor personalităţi de prim rang ale României interbelice. Marta Petreu e de altfel recidivistă. Să nu uităm vâlva pe care a stârnit-o în urmă cu vreo zece ani demonstraţia autoarei cu privire la un foarte posibil plagiat al lui Nae Ionescu după gânditoarea mistică Evelyn Underhill. Oroare, desigur, mai ales printre admiratorii (aproape hagiografici) ai personajului.

Că Nae Ionescu exercita o atracţie aproape magnetică asupra multor intelectuali tineri ai deceniilor 3-4 ale secolului trecut e limpede, dar probabil niciunul din aceşti tineri n-a fost atras de figura magistrului mai puternic decât Mihail Sebastian. Declicul s-a produs de timpuriu, căci filozoful l-a remarcat pe Sebastian încă din liceu (fusese preşedintele comisiei de bacalaureat la liceul brăilean pe care îl terminase acesta). La rândul lui, tânărul fusese cucerit de personalitatea universitarului şi publicistului de forţă care era Ionescu, director al ziarului Cuvântul (oficios al regelui) şi om cu cuvânt (!) greu în chestiunile politice ale zilei. Urmează un coup de foudre şi o relaţie de profundă... iubire intelectuală, oarecum asimetrică, căci cel care a iubit a fost în special Sebastian, Nae Ionescu lăsându-se mai degrabă adorat. Oricum, pentru tânărul absolvent de liceu de provincie Ionescu a reprezentat braţul providenţei.

Mihail Sebastian a lucrat la Cuvântul lui Nae Ionescu între 1927 şi 1934. Cariera lui la ziar s-a suprapus perioadei de glorie a publicaţiei, dar şi de expansiune a ideilor de extremă dreaptă. Iniţial cronicar literar (nu unul inocent, căci se răfuieşte de-a dreptul cu Lovinescu, Călinescu, Ralea sau Ibrăileanu), Sebastian devine în 1929 comentator politic şi serveşte drept măciucă a mentorului său şi ideilor promovate de extrema dreaptă. Sunt atacate principiile democraţiei, ale liberalismului (burghez), modernizarea, europenismul. Tânărul publicist, foarte rafinat şi adesea subtil în articolele sale, rămâne un simplu executant al politicii editoriale a patronului. Mihail Sebastian devine propovăduitor zelos al ideii de revoluţie à la Mussolini şi nu ezită să ia poziţii foarte radicale, în spiritul vremii, în problema minorităţilor. Desigur, ironia e că Sebastian era evreu, dar asta nu l-a împiedicat să devină coleg de redacţie, atunci când Cuvântul se transformă în organ de presă al Legiunii, cu corifei ai acesteia precum Corneliu Zelea Codreanu.

Relaţiile cu Nae Ionescu se răcesc odată cu scandalul izbucnit în 1934 la publicarea romanului De două mii de ani..., a cărui prefaţă, scrisă chiar de mentor, are un clar caracter antisemit. Cu toată îndepărtarea de maestru, Sebastian nu va înceta să-l iubească în tăcere. De fapt, remarcă şi Marta Petreu, iubirea necondiţionată şi durabilă pe care le-o acordă celor de care a apucat să se ataşeze e o caracteristică a personalităţii lui Mihail Sebastian. Ea se manifestă şi faţă de Mircea Eliade şi nu slăbeşte nici când orientalistul alunecă pe panta antisemitismului extremist, alături de alţi amici ai lui Sebastian, precum soţii Haig Acterian şi Marieta Sadova. Indiferenţa cu care îl tratează Eliade în anii dificili ai persecuţiilor din 1940 - 1944 nu face ca această dragoste să slăbească.

După vârsta de aur petrecută la Cuvântul, pentru scriitorul evreu urmează o perioadă neagră odată cu impunerea legislaţiei rasiale. Anii războiului sunt sumbri, petrecuţi în mari privaţiuni materiale, fără drept de semnătură. Mulţi prieteni îl părăsesc sau se poartă, în cel mai fericit caz, rece cu el (Eliade, soţii Acterian - Sadova), alţii, mai sensibili la suferinţă, sunt totuşi mult prea preocupaţi de propriile planuri pentru a mai avea timp de el (Cioran, Eugen Ionesco). Spre sfârşitul războiului Mihail Sebastian nu mai e decât umbra tânărului bodyguard discipol ideologic al lui Nae Ionescu. Dezamăgit, părăsit de aproape toţi, el nu-şi mai doreşte decât să plece din ţară, eventual pe un post diplomatic. Schimbarea politică de la 23 august 1944 pare să îi imprime traiectoria tipică de după război a unui intelectual evreu, dar, devenit foarte lucid, Sebastian sfârşeşte prin a refuza colaborarea cu militanţii noului regim. Va muri în anul următor, într-un accident.

Cartea Martei Petreu e impresionantă prin bogăţia aparatului documentar. Autoarea a parcurs sute şi sute de articole din presa interbelică, scrisori şi jurnale şi a alcătuit un dosar minuţios al perioadei petrecute de Mihail Sebastian în „casa Cuvântului”, etapă pe care acesta nu o lămureşte pe deplin niciodată (celebrul Jurnal acoperă numai perioada 1935 - 1944). Concluziile sunt incomode pentru mulţi din admiratorii necondiţionaţi ai personalităţilor intelectuale interbelice (poate mai ales Eliade şi, evident, Sebastian însuşi). Convenabile sau nu, aceste concluzii se sprijină pe realitatea documentelor. „Interbelicii” noştri, atât de uşor şi necritic deveniţi modele după 1989, au fost până la urmă oameni ai epocii lor. A-i lua drept modele necondiţionate în secolul XXI implică un risc. Şi - cartea Martei Petreu n-o spune, desigur - destinul multor intelectuali interbelici care au colaborat cu câte o putere vremelnică ar trebui să-i pună, poate, pe gânduri pe unii intelectualii care îi girează azi pe mai marii zilei.

6 comentarii:

bughimamborag spunea...

De fapt, concluziile Martei Petreu se sprijină nu pe realitatea ci pe manipularea documentelor. Vezi ce zice criticul Daniel Cristea-Enache aici, unde da un articol intreg al lui Mihail Sebastian, din care Marta Petreu citase doar un fragment si ii daduse o interpretase fortata; citind articolul intreg, se vede clar ca sensul e altul.

Micawber spunea...

@ bughimamborag

Din fericire, nici Marta Petreu, nici Daniel Cristea-Enache nu sunt instante fara drept de apel.

Am citit si eu articolul tanarului critic si, daca cartea la care se refera e partinitoare si manipulatorie, atunci acelasi lucru se poate spune si despre recenzia ei :)

Nu contest faptul ca, avand in vedere imensa masa de documente parcurse, cartea d-nei Petreu poate contine inexactitati, insa articolul d-lui Cristea-Enache e un simplu episod al scandalului desfasurat in jurul cartii. Sunteti liber sa nu va declarati convins de cartea Martei Petreu, dar va rog sa acceptati si faptul ca articolul semnalat nu e chiar o capodopera de argumentatie :)

bughimamborag spunea...

Dar nu pe argumentatia lui Daniel Cristea-Enache ma bazez eu, ci pe documentele propriu-zise. Cum ziceam pe blogul lui zum, am mers direct la sursa, am citit articolele lui Mihail Sebastian in Cuvantul, cele pe care (mai exact pe a caror interpretare fortata) isi baza Marta Petreu argumentatia.

L-am citat pe Daniel Cristea-Enache pt ca infatisa un caz concret (dintre multe altele) de manipulare a documentelor de catre Marta Petreu, care dintr-un articol in care Mihail Sebastian zicea ceva - semnala problemele democratiei romanesti interbelice, care nu functioneaza cum ar fi trebuit sa functioneze o democratie:

"În drept şi în teorie, camerele ar fi organul generator al guvernului. Sugestiile, orientările, directivele, de aici ar trebui să pornească şi de aici ar trebui să le primească guvernul. Dacă lucrurile s’ar întâmpla într’adevăr aşa, atunci da, atunci fără îndoială, origina camerelor ar fi determinantă pentru viaţa lor. Rezultate din alegeri sângeroase, ele ar fi descalificate, întru cât mandatul lor ar fi mandatul crimei. Rezultate din alegeri libere, mandatul lor ar fi mandatul naţiunii. Dar nu e nevoie să fi (sic!) constituţionalist, pentru a şti că treburile nu merg deloc astfel, aici, la noi."

extrage un fragment si il interpreteaza facandu-l sa zica altceva: ca lui nu-i pasa de varsarea de sange !

Micawber spunea...

@ bughimamborag

Nu pot decat sa repet in esenta comentariul precedent. Nu exista probabil lucrare scutita de erori/omisiuni/parti pris-uri. Important e sa vedem ansamblul. Daca e vorba de exemple izolate si care se pot atribui greselii oneste, e una, daca e o chestiune sistematica si care dovedeste rea-vointa permanenta, e alta. Fara sa fi batut bibliotecile ca sa confrunt documente/citate, ansamblul lucrarii Martei Petreu continua sa mi se para convingator.

oportunismul nulităţii spunea...

Marta Petreu se aseamănă unui caţel pripăşit care latră la vreo 70 de ani după ce-a trecut ursul.

Micawber spunea...

@ oportunismul nulitatii

Am senzatia ca ati ales un pseudonim care sa va caracterizeze cat mai fidel :)