Aventuri cu Tică şi Rică (II)

După ce m-am ocupat acum două săptămâni de Tică şi Rică în dezacord cu ştiinţa (1958), a venit azi rândul celui de al doilea din seria romanelor lui Leonid Petrescu. E vorba de Tică şi Rică au pornit spre lună! (Editura Tineretului, 1961). Să nu privim cu prea multă lejeritate semnul de exclamare cu care se încheie titlul, căci el semnalizează perfect entuziasmul de care e străbătută întreaga carte. Personajele sunt cunoscute din povestea anterioară. E vorba de cuplul contrastant Tică-Rică şi de Vrăjitor, acea apariţie supranaturală convertită la spiritul ateismului materialist-ştiinţific de rigoare în epocă (de altfel numele lui apare cel mai adesea în ghilimele). Suntem în primăvara anului... nu ni se spune exact care, dar putem ghici, din faptele evocate în Cuvânt înainte că nu s-a scurs prea multă vreme de la faptele de glorie ale cosmonauţilor sovietici care începuseră să cucerească spaţiul (1957-1961).

Îi găsim pe Tică şi Rică conversând despre literatura ştiinţifico-fantastică, dar sfârşind prin a discuta despre explorarea universului şi, desigur, despre marea admiraţie pe care le-o inspirau tuturor realizări sovietice pomenite mai sus. Tică citeşte dintr-o revistă despre numeroşii voluntari care scriau Academiei de ştiinţe din Uniunea Sovietică în speranţa că vor fi recrutaţi pentru viitoare călătorii:

- [...] Ascultă acum despre un alt caz, foarte interesant. Uite ce scrie: „De una din scrisori este prinsă o fotografie, care înfăţişează figura inteligentă, vioaie, a lui Jean-Pierre Charpentier, un şcolar francez. El visează la călătorii în spaţiu, e plin de admiraţie faţă de realizările ştiinţei sovietice şi s-a hotărât să înveţe ruseşte, pentru ca să poată citi toate cărţile despre sateliţi”.

Atmosferă entuziastă (sunt scrisori şi din România), iar băieţii tânjesc şi ei după asemenea aventuri. Noroc cu Vrăjitorul, care apare ca la comandă şi îi invită să-l însoţească într-o călătorie cu racheta. Nu ştiu cum se zice în ruseşte Destination Moon, dar punctul terminus al călătoriei îl constituie satelitul natural al planetei noastre. Vrăjitorul îi duce pe copii la cosmodrom, îi urcă în rachetă şi începe călătoria. Până să decoleze racheta, se poartă discuţii educative despre astronomie, gravitaţie, acceleraţie gravitaţională şi viteze cosmice, principiul de funcţionale al rachetei spaţiale, se îmbracă costumele de cosmonaut etc. Spre deosebire de personajele din romanul precedent, ignorante şi sfidătoare în suficienţa lor, astronauţii Tică şi Rică au învăţat lecţia predată de Vrăjitor, dau dovadă de curiozitate şi chiar de unele cunoştinţe în domeniu. Poziţia, justă, e cea a materialismului obiectiv („Voi însă ştiţi că în realitate legile şi fenomenele din întreaga lume există în afara noastră şi nu au nevoie de noi pentru ca să se manifeste”, precizează Vrăjitorul).

Urmează călătoria spaţială propriu-zisă, cu relatări oarecum comice ale unor neajunsuri specifice (imponderabilitatea şi dificultăţile vieţii pe o navă spaţială). Undeva pe traseu la bordul rachetei se primeşte o telegramă de la... Săgetuţa şi Veveriţa, în care tinerilor cosmonauţi li se urează o călătorie plăcută în spaţiul cosmic. Nu e nevoie ca cititorul să facă un efort deductiv prea intens. Ni se explică de îndată că e vorba de Strelka şi Belka, cele două cățelușe sovietice trimise în spaţiu în 1960.

Urmează momentul atingerii suprafeţei lunare, precedat de o dispută care pune în evidenţă o oarecare creativitate lingvistică:

- Ne apropiem de Lună, zise Rică, întorcându-se de la fereastră. Vrei să ne spui, nene „vrăjitorule”, la ce oră o să aterizăm?

- Tu nu vorbeşti corect, îi răspunse „vrăjitorul”. Nu poți spune că „aterizezi” decât în legătură cu Pământul. Numele latinesc al Pământului este „Terra” şi de aici vine şi denumirea „a ateriza”, adică a coborî pe Pământ.

- Aha! Atunci... vrei să ne spui când o să alunizăm?

Tică începu să râdă.

- Alunizăm! Ha! Ha! Adică ce, o să căpătăm alune?

- De fapt, zise „vrăjitorul cu seriozitate, termenul „a aluniza” nu-i chiar atât de rău. Se poate spune şi „a aseleniza”, de la denumirea latinească „Selena” dată Lunii.

Trecem peste scăparea Vrăjitorului (Selena e denumire grecească). Odată alunizaţi aselenizaţi, Tică şi Rică se confruntă cu tot felul de ciudăţenii, cum ar fi scăderea greutăţii din cauza acceleraţiei gravitaţionale mai mici decât pe Pământ, lipsa atmosferei, relieful lunar şi câte şi mai câte, pentru care primesc explicaţiile răbdătoare ale mentorului lor. La întoarcere vor face şi o ieşire în spaţiu. Întreaga relatare a călătoriei e de un realism bine condus, iar singurul element discordant e timpul. Într-adevăr, drumul spre lună se face în doar câteva ore, mult mai puţin decât ar fi cerut condiţiile de deplasare cu vitezele cosmice date. Enigma se rezolvă la sfârşitul cărţii. Tică, Rică şi Vrăjitorul nu părăsiseră nicio clipă suprafaţa Pământului. Întreaga călătorie, cu explorarea suprafeţei lunare cu tot, nu fusese decât o simulare în laborator. Puţin dezamăgiţi, cei doi rămân să viseze la viitoare călătorii spaţiale, reale de data asta, dar din poziţia în care suntem azi vedem că nu le-a fost dat. Asta numai dacă pe unul din ei nu-l chema Dumitru Prunariu.

Fact checking

Spre deosebire de volumul precedent al seriei, Tică şi Rică au pornit spre lună! nu-şi mai poate permite o atitudine de neutralitate politică sau ideologică. Cartea e înţesată de referinţe la expediţiile spaţiale sovietice. Pentru că a venit vorba de căţeluşele Strelka şi Belka, e de pomenit că primul animal în spaţiu a fost căţeluşa Leika, lansată pe 3 noiembrie 1957, cu doar o lună după lansarea pe orbită a primului obiect fabricat de om (Sputnik I). Evenimentul se dorea un omagiu adus apropiatei sărbători de la 7 noiembrie. Coordonatorii misiunii nu mizau pe faptul că Leika va fi în viaţă la întoarcere (de altfel i se lăsase hrană otrăvită, pentru a o scuti de probleme). Până la urmă se pare că bietul căţel a murit după doar câteva ore de drum, din cauza stresului şi a supraîncălzirii. Acest lucru a fost ţinut secret pană după destrămarea URSS. Lansate în 1960, Strelka şi Belka au fost mai norocoase şi s-au întors vii. Cei interesaţi de implicaţiile politice şi ideologice ale aventurii spaţiale sovietice pot citi recentul volum Soviet Space Culture. Cosmic Enthusiasm in Socialist Countries (Palgrave Macmillan, 2011, editat de Eva Maurer şi colaboratorii). 

(Va urma)