luni, 12 martie 2012

☺☺☺ Aglaja Veteranyi – De ce fierbe copilul în mămăligă

Pentru că tot a fost de curând 9 martie, ce contrapondere mai potrivită pentru imaginea celor 40 de mucenici băgaţi cu forţa într-un lac îngheţat pentru a fi supuşi la chinuri decât aceea (la scară redusă) a unui copil care e pus să fiarbă în mămăligă? Nu e vorba, din fericire, de un fapt real şi nici legendă nu e, ci un leitmotiv care se iţeşte când ţi-e lumea mai dragă în cartea Aglajei Veteranyi, De ce fierbe copilul în mămăligă (Polirom, 2003). Am putea să-i zicem şi roman, mai ales pentru că se poate degaja o fibră epică, deşi formal (mergând până la detalii de aranjare a textului în pagină) scrierea aduce mai mult a poem în proză plin de angoasă şi detalii suprarealist-onirice.

Dacă ar fi să reconstituim povestea, n-o s-o putem face, precum Cuvier care imagina bestia pornind de la un singur os, dar cu puţin efort vom putea pune cap la cap o serie de episoade. Avem o voce naratoare care aparţine eroinei principale, o fetiţă a cărei familie (tata, mama şi o soră) a fugit din România comunistă şi a găsit adăpost în Elveţia. Sunt artişti de circ, tatăl cochetează chiar cu cinematograful, copiii sunt daţi iniţial la un internat unde o Frau Hitz severă încearcă fără prea mult succes să-i disciplineze. Copilul-narator e traumatizat de schimbarea de mediu, dar amintirile din România sunt reduse la domeniul senzorialului primitiv, olfactiv-tactil:

Vinetele coapte ale mamei miros peste tot ca acasă, indiferent în ce ţară ne aflăm. Mama spune că în străinătate avem mult mai mult din ţara noastră, pentru că toată mâncarea se vinde în străinătate.

Dacă am fi acasă, totul ar mirosi ca în străinătate?

Îmi cunosc ţara după miros. Miroase ca mâncarea mamei.
Tata spune că ne amintim pretutindeni mirosul ţării noastre, dar nu-l recunoaştem decât atunci când suntem foarte departe.

Citatul e cât se poate de relevant pentru întreaga mecanică a cărţii, care e în cea mai mare parte un mozaic de asemenea ziceri ale copilului, alcătuindu-se astfel o imensă reţea de aforisme naiv-abisale foarte asemănătoare ca factură cu cele notate ani de-a rândul de profesorul Dorel Zaica (vezi aici pentru exemple relevante). E, în definitiv, un algoritm pe care îl exploatează şi emisiunile de genul Copiii spun lucruri trăsnite. S-ar putea cita aproape la nesfârşit aforisme din acestea puerile (la propriu), unele mai reuşite, altele cam forţate, după cum a fost şi inspiraţia autoarei: Tatei i-au crescut spinări pe tot corpul./ Doar actorii mor în glumă./ Arăta ca o piele fără conţinut./ Mama a plecat din Elveţia şi s-a aşezat între continente etc. etc. etc.

Ca să revin la acţiune, atâta cât e, la stresul emigrării se adaugă destrămarea familiei, accidentul mamei, care nu se mai poate produce ca artist de circ, împingerea în faţă a copilei pentru un număr vecin cu pornografia, un abuz sexual şi câte şi mai câte născocesc (?) scriitorii pentru a-şi chinui personajele. Copilul care fierbe în mămăligă e o poveste pe care i-o istoriseşte eroinei sora ei, într-un fel de tentativă de exorcizare a răului (şi totodată ca element care i-ar fi foarte util unui psihanalist care ar încerca să investigheze subiecţii). Povestea e alcătuită din scurte episoade. Iată o mostră:

În pat mă gândesc tot timpul că mama atârnă acum de păr. Sora mea trebuie să inventeze mereu la COPILUL ÎN MĂMĂLIGĂ lucruri tot mai groaznice. Eu o ajut!

COPILUL ARE GUST DE CARNE DE GĂINĂ?
COPILUL SE TAIE ÎN FELII?
CUM E CÂND ÎI PLESNESC OCHII?

Despărţită de sora ei după separarea părinţilor, protagonista va prelua rolul acesteia şi îi va spune povestea păpuşii Anduţa: COPILUL FIERBE ÎN MĂMĂLIGĂ PENTRU CĂ A ÎNFIPT ÎN OBRAZUL MAMEI O FOARFECĂ! Dacă psihoterapeutul n-a fost încă chemat, acum chiar ar fi cazul. Nu ştiu dacă toţi cititorii gustă evocările crude, la limita sadismului, cu care e presărată cartea şi nici senzaţia apăsată de material luat dintr-o carte de psihopatologie pe care o lasă destule scene din De ce fierbe copilul în mămăligă. Nu e exclus ca o parte din material să fie autobiografic (autoarea a părăsit România de mică). De fapt nu are prea mare importanţă. E de apreciat naturalețea cu care mimează ea resorturile şi asociaţiile minţii celor mici.

Niciun comentariu: