luni, 19 martie 2012

☺☺☺ Ştefan Baştovoi – Iepurii nu mor


Evocările mai mult sau mai puţin fictive ale copilăriei trăite în comunism au devenit în ultimii ani locuri comune atât în literatura romană, cât şi în cea moldovenească. Dacă ar fi să-i pomenesc numai pe vecinii de la est, după Născut în URSS de Vasile Ernu (vezi aici) şi Înainte să moară Brejnev de Iulian Ciocan (vezi aici), Iepurii nu mor de ştefan Baştovoi (Polirom, 2007, ediţia a II-a revăzută) e cea de a treia carte de acest gen despre care scriu pe acest blog. Aşadar ai de unde alege, cel puţin cantitativ, şi la noi, şi la ei, rămâne să vedem cum rămâne cu calitatea.

Saşa (pe numele lui întreg şi oficial, Aleksandr Vakulovski, dar mai bine pe dos, ca la şcoală) e un băieţel de clasa a patra. Trăieşte la ţară cu tatăl lui, Nikolai Arsenievici, şi face naveta cu autobuzul la oraş, unde merge la şcoală. ştefan Baştovoi ne serveşte cu felii din viaţa acestui personaj, nu foarte diverse de altfel, căci copilul e când acasă, unde îngrijeşte de porci şi adună buruieni să le dea de mâncare, fie la şcoală, unde îndură, alături de colegii lui, lecţiile de îndoctrinare servite cu generozitate de învăţătoarea Nadejda Petrovna. Mult mai mult de atât nici n-ar mai fi de spus despre materia romanului, care e oferită din belşug de stereotipurile şi lozincile găunoase despre Lenin şi despre binefacerile vieţii în URSS servite şcolarilor. Oarecum resemnaţi şi poate abrutizaţi de-a dreptul, aceştia le mestecă fără a părea să le asimileze, dar atâta vreme cât nu apucăm să-i vedem ca adulţi nu avem de unde să ştim.

Ceva, ceva efect are totuşi propaganda asta, căci copilul Saşa pare să-l admire pe Lenin, chiar dacă într-ul fel naiv şi aproape mistic. El asimilează poezioarele stupide, pildele hagiografice despre marele conducător şi comparaţiile maniheiste cu situaţia din ţările capitaliste fără să se deosebească de colegii lui. O lecţie sumară de biologie glisează brusc spre o adevărată demonstraţie de propagandă:

- Dar ia să vedem, copiii capitalişti au ce mânca dimineaţa?
- Nu-u-u. şi nici nu se duc la şcoală, pentru că părinţii lor sunt foarte săraci şi-i ţin în subsoluri.
- Dar în ţara noastră, copiii merg la şcoală sau nu?
- Copiii din ţara noastră merg în fiecare zi la şcoală şi mănâncă unt, pentru că la noi în ţară a biruit Marea Revoluţie din Octombrie şi este pace. La noi sunt şi spitale fără bani, şi şcoli, iar copiii noştri merg şi la grădiniţă.
- Dar capitaliştii au grijă de natură?
- Ei nu au grijă de natură.
- Dar pionierii, cum crezi tu, Stela, au grijă? Sau merg, aşa, pe stradă, şi rup crengile?
- Eu cred că pionierii au grijă de natură. Dar mai sunt şi băieţi răi care rup crengi. Însă pionierii nu trebuie să rupă crengi.
- Cum crezi tu, Stela, Lenin a rupt vreodată crengi?
- Lenin n-a rupt niciodată crengi.
- Ai auzit, Bohanţov? Lenin n-a rupt niciodată crengi.
- A sădit copăcei şi i-a zis unui pădurar să nu mai taie copacii.

Chiar şi în materie de educaţie „ecologică”, discursul propagandistic e mai direct şi mai brutal decât cel din cărţile pentru copii de mai bună calitate din imperiul sovietic (vezi aici). Efectele sale se evidenţiază indirect, de pildă atunci când Saşa e amărât pentru că nu e primit în organizaţia pionierilor în prima serie, pentru că are note prea mici (nota maximă era 5) şi are de aşteptat o serie ulterioară. De altfel, când întârzie la şcoală se uită la portretul lui Lenin sub care e scris celebrul îndemn „Învăţaţi, învăţaţi şi iar învăţaţi!” şi se ruşinează. Impresia cea mai puternică pe care o lasă acest copil e una de resemnare, de inhibiţie şi teamă, iar momentele în care pare să se bucure cu adevărat de copilărie sunt foarte rare. Un specialist în neuropsihiatrie infantilă ne-ar putea explica poate ce semnificaţie au actele de violenţă pe care Saşa le îndreaptă împotriva scroafei de care trebuie să îngrijească.

Celelalte personaje sunt colegii lui Saşa, o mulţime de individualităţi destul de vag conturate (poate cu excepţia Soniei, o fată pentru care protagonistul face o mică pasiune) şi câţiva adulţi (învăţătoarea, jenşcină sovietică infernală, instructoarea de pioneri, Moş Costea, veteran de război, invitat al unor festivităţi ritualice care se lasă invariabil cu relatări de pe front etc.). O menţiune specială merită tatăl lui Saşa, un ins blajin şi probabil resemnat şi el, probabil amator de băutură, care umblă de parcă ar fi anesteziat.

Dar iepurii? Ce-i cu iepurii? Aceştia sunt peste tot şi pot fi întâlniţi la tot pasul, de la ograda familiei Vakulovski, unde Nikolai Arsenievici ţine într-o cuşcă doi (dintr-o greşeală de apreciere, de sex femeiesc amândoi, drept care nu-i poate înmulţi) până la cuşmele pe care le poartă lumea sau la referirile le celebrul Nu zaieţ nu pagadi. Mai găsim iepuri şi într-o serie de scene fantastice, nu foarte numeroase, strecurate prin substanţa cu aură realistă, în care apare de altfel şi Lenin şi mai găsim, chiar mai discret, o fetiţă (Sophie) şi pe tatăl acesteia, poate ca element de contrast pentru cuplul Saşa-Nikolai Arsenievici. Cu înzestrarea mea precară pentru hermeneutică mi-e greu să-mi dau seama dacă iepurele e un element simbolic mai profund. De fapt, în ciuda titlului acestei cărţi, nişte iepuri morţi găsim în ea la un moment dat, într-una din acele scene fantastice cu Lenin, care îşi agaţă la gât două animale moarte. Succinte referiri la o scară care duce la Dumnezeu, timidă şi relativ stângace tentativă de plonjare în metafizic, marchează contrastul cu elementul cotidian prozaic şi sufocant.  

Iepurii nu mor constituie probabil o experienţă de lectură interesantă – exotică chiar –  pentru mulţi cititori. Pentru cei cărora le e lene să citească istorie e o bună ocazie de a se familiariza cu viaţa cotidiană într-o republică sovietică unională. Cine e curios, va afla de pildă ce sunt subotnicele leniniste – zile de muncă în folosul comunităţii (aşa-zisa muncă patriotică sau voluntară de la noi) prestată de regulă la sfârşit de săptămână. Limba e destul de uşor de înţeles, iar moldovenismele, relativ puţine la număr (a porăi, zilnic, chepcă etc.), sunt explicate prin note de subsol, astfel încât să nu fie nevoie să le căutăm în celebrul Dicţionar moldovenesc-românesc al lui Stati, în care, culmea, le găsim pe cele mai multe.

Niciun comentariu: