Pauza dintre vene, volumul de versuri al tinerei poete Miruna Vlada (Cartea Românească 2007), face parte probabil din acele cărţi unde pagina cu motto-ul trebuie luată în serios şi nu doar întoarsă robotic pentru a ajunge la corpul scrierii. El începe cu „Acum e altfel. Acum mă uit în jos şi scriu despre sus”. După asta urmează un citat din englezoaica Sarah Kane (1971-1999), bolnavă de depresie, care moare după ce tentativele de sinucidere au, în fine, succes: Eu nu vreau să mor/ Nu mai vreau să trăiesc. „Aceasta e pauza dintre vene”, adaugă autoarea. Dacă ne raportăm la structura cărţii, „pauzele” sunt cele trei secţiuni ale ei: Pauză. Fără tine, Pauză. Cu tine, Pauză. Înainte de tine.
Se conturează din aceste observaţii preliminare un gen de dialectică heideggeriană implicită a lui lasă-mă dar nu-mi da pace sau a nimicului care e ceva. Sunt poeme de dragoste cu scrise într-o modalitate crâncen-visceralizată, de artist care nu face niciun secret din apartenenţa la unul dintre sexe, evocată inclusiv prin poetizarea unei imagistici altminteri vulgare:
aşa începe mereu
îmi pun mâna între pulpe
şi găsesc ura scobită
o scorbură plină de buruieni putrezite
unde veveriţele se sufocă
găsesc o cărare pierdută
o pădure inundată de spaimă
un lindic un lacăt
[...]
s-a luat curentul
şi abia acum vedem cum
inimile noastre sunt conectate prin mii de fire la prize
inutil
dar mâna între pulpe îţi găseşte
privirea
înfigându-şi şi ea mâna între pulpe
(bucureşti)
Dacă aşteptarea unui iubit e lipsită de pudoare coşbuciană, momentul întâlnirii e marcat de angoasă:
Îţi caut bărbia. Mi-e foarte frică.
Spasme violente îmi încleştează maxilarul.
Visele lor dărâmă gemetele tale.
Multă sare. Mult roşu.
O limbă care alunecă
vocea timidă de fetiţă
cu multe jupe.
Nu vreau să te pierd
şi nu ştiu alte cuvinte,
decât sfâșierea la fel de tandră ca îmbrăţişarea.
(Povestea de dragoste a urechilor)
Referinţe culturale discrete, strecurate prin câte un text, par să dorească să îl surprindă pe cititorul care nu (mai) aştepta altceva decât materie organică convulsivă sau urlete grafice mai abitir ca în Munch, dar dă peste imagini ingenioase:
primul a fost alexandru
a intrat în creierul meu
ca o pată de cerneală
pe vremea când mama se iubea cu el
el îşi spăla suliţele-n ea
[...]
Al doilea a fost Caesar
bărbatul meu chel
plin de păr pe sabie
pe el l-am găsit pe birou
sandalele îi puţeau insuportabil
(Mica epopee)
Portretele par să amintească tipologiile masculine din Postbărbaţii Ruxandrei Cesereanu (vezi aici). Dacă cititorul pomenit mai sus va sfârşi prin a-i plăcea versurile Mirunei Vlada e o chestiune prea complicată (şi, în definitiv, prea subiectivă) ca s-o descâlcim aici. Pericolul la care se expune poezia autoarei e acela de se preta destul de uşor la etichete din acelea care se termină cu „ism”. Indiferent de verdictul receptorului, e greu să treci cu vederea perfecţiunea formală a construcţiilor sau procedeele tehnice încorporate savant. Multe poezii freamătă de aliteraţii demne de literatura anglo-saxonă (un exemplu luat aproape la întâmplare: cuvintele plămânii clipele arterele aerului/şi o bucurie elastică mă acoperă ca pe-un borcan). La un nivel mai profund se pot descoperi metafore revelatorii care ţin de tradiţia noastră modernă (Blaga – Stănescu/Sorescu), precum în capeţi dintr-o dată culoarea sărutului/ţinându-se de buzele noastre ca de nişte cârje sau Apropierea noastră e un copil obraznic/mereu cu genunchii juliţi. Sunt exemple care temperează elanul visceralităţii şi aduc acea pauză de reflecţie necesară, chiar dacă nu e între vene.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu