S-a încheiat
concursul literar „Augustin Frăţilă”, iar câştigătorul potului de 10.000 de
euro este Matei Brunul de Lucian Dan
Teodorovici, carte despre care am scris la vremea respectivă aici. Acum că s-a
terminat – am aflat şi eu ca omul de rând, de pe Facebook, felicitări câştigătorului, onoare celor clasaţi pe
locurile următoare. Iată clasamentul meu şi totodată modul în care, ca membru
al juriului de bloggeri, am acordat punctele:
1. Dan Lucian
Teodorovici – Matei Brunul (5 puncte)
2. Octavian
Soviany – Viaţa lui Kostas Venetis (4 puncte)
3. Mirela
Stănciulescu – Emoţia (3 puncte)
4. Magda Cârneci
– FEM (2 puncte)
5. Alexandru Vlad
– Ploile amare (1 punct).
Dintre acestea am
avut de ales, aşa am punctat, deşi ca să spun drept niciuna din cele cinci
cărţi nu mi-a plăcut într-atât de tare încât să mă îndemne să reiau, cândva,
lectura. Nu pot decât să-mi exprim regretul că printre cărţile înscrise la
concurs nu s-au numărat şi Moartea unui dansator de tango de Stelian
Tănase şi Povestea unui om şi a gândacului său de Anton Marin, despre
care am scris la vremea respectivă aici şi aici. În plus, nu sunt sigur că anul
2011 a fost chiar cel mai bun an pentru romanul autohton. La fel ca în
viticultură, unde unii ani sunt mai buni decât alţii, aşa şi în literatură, la
urma urmei.
Traducătorii profesioniști
(e drept, nu cei care traduc beletristică, ci specialiştii în texte
tehnico-ştiinţifice) au o vorbă care sună „GIGO”. E de fapt un acronim
englezesc (garbage in, garbage out, adică nu scoate dintr-un text
prost altceva decât e, un text prost). Oarecum asemănătoare a fost şi situaţia
în care m-am trezit, deşi as mai îndulci un pic pilula şi n-aş zice că toate
cele cinci cărţi au fost garbage. Ele au fost însă materialul, input-ul
care mi-a fost pus la dispoziţie, iar rezultatul (output-ul, de bună
seamă) nu avea cum să fie decât pe potrivă. Când am acceptat să fac parte din
juriul de bloggeri mi-am propus să adopt drept criteriu de judecată (să-mi fie
iertată autocitarea) „capacitatea
cărţii de a trece rampa, de a stârni interesul cititorului străin, de a sparge
barierele ghetoului literar românesc” şi spuneam că „Voi acorda punctaj maxim
acelui roman care (desigur, în opinia mea) va dovedi cel mai mare potenţial de
„vandabilitate” pe piaţa internaţională a cărţii”. Un criteriu desigur
subiectiv şi care mi-a şi adus de altfel critici nu lipsite de substanţă. Acum,
la sfârşit, trebuie să recunosc că nu am prea putut să fiu consecvent în
aplicarea acestui etalon sau, mai bine zis, că mi-a venit destul de greu să
discern ce elemente din fiecare roman l-ar face căutat în traducere. Cred,
totuşi, că figura cea mai bună o face la acest capitol Matei Brunul de Dan Lucian Teodorovici, o carte la adresa căreia am
avut destule vorbe rele când am scris despre ea, dar care pentru mine este
câştigătoarea (detaşată) a acestui concurs.
Rămâne ca anii următori să ne arate
dacă „Augustin Frăţilă” se va impune ca premiu literar râvnit şi respectat sau
va rămâne o simplă menţiune la lista lungă a proiectelor româneşti eşuate.
Deoarece marele premiu este acordat de firma Philip Morris Trading, mare comerciant de tutun, ar fi frumos ca
laureatul să doneze măcar o părticică din bani pentru cercetările din domeniul
oncologiei.
11 comentarii:
Într-adevăr, mare păcat că unii dintre autorii autohtoni (Magda Petreu sau S. Tănase, dintr-o decență superioară, probabil) sau alții(precum A. Marin, decedat) nu și-au înscris în concurs producțiile romanești proprii.
În rest, ce să zic?
10.000 de euro, totuși, sunt bani buni...
@ Dinu D. Nica
Nu stiu care au fost mecanismele inscrierii la concurs. Cartea Martei Petreu n-am citit-o. Pe Anton Marin l-au ignorat cat a fost in viata, doar nu va inchipuiti ca au sa-l bage in seama acum, dupa moarte.
Gata, m-am lăsat de Matei Brunul. Oricât ar fi de bine scris, subiectul nu mă interesează. Am hotărât asta după aprox 120 de pagini... Mă tot aşteptam la o răsturnare, de ceva mai provocator, mai ales că rolul principal e un păpuşar.
sper să avem cât mai multe astfel de premii...
@ Liviu Drugă:
Domnule Drugă, dacă ați rezistat 120 de pagini, sunteți vrednic de admirația mea!
Mărturisesc rușinat că am abandonat lectura pe la pagina 85.
Dar eu sunt doar un umil lector...
@ Liviu Druga
Mie tocmai subiectul mi s-a parut in cea mai mare parte a timpului mai bun decat realizarea, dar nu e musai sa ne potrivim la pareri.
Eu daca as fi citit 120 de pagini dintr-o carte de 200 si ceva as fi dus-o pana la capat, fie si din curiozitate :)
Nu vi s-a intamplat niciodata sa vedeti pana la sfarsit un film prost, asa, de ciuda ca v-ati uitat si din placerea vinovata de a vedea ce se intampla?
@ Dinu D. Nica
Repet, este o carte bine scrisa, dar subiectul, vremurile dure ale comunismului, si, in plan secund, tergiversarea actiunii m-au determinat sa renunt. Mai sunt tone de carti bune, nu? :)
Cine stie, poate intr-o zi voi reveni asupra ei.
@Micawber
Si eu as fi dus cartea pana la capat, daca ar fi avut 200 de pagini, dar are 400.
Am vrut sa citesc de mult cartea asta. Am citit o suta de pagini si m-am oprit in urma cu 2 saptamani. Apoi, cu avalansa asta de comentarii legate de premiu, mi-am facut si eu o idee - ca tot omul cititior - dupa ideile celorlalti oameni despre Matei Brunul. Deci acum stiam mai multe despre actiunea ei. Cand am reluat lectura, mi s-a completat starea de dupa suta de pagini si am zis Stop! Nu e cazul. Poate altadata.
A fost, evident, si o chestiune de dispozitie...
@ Liviu Druga
Adevarul e ca am citit cartea in format electronic si de aceea am ramas cu senzatia ca e mai subtire.
Iata inca unul din avantajele acestui format: cartile par toate mai subtiri si nu mai descurajeaza cititorii. Gluma sau nu, sunt un partizan convins al noilor formate si sper sa gasesc toate noile aparitii si ca e-book.
Daca se poate, vreau si eu cartea in format electronic :)
@ Radu Aurel
Dati-mi o adresa de e-mail si va trimit cartea.
Trimiteți un comentariu