Sorin Gherguţ, Svetlana Cârstean, Răzvan Rădulescu, Mihai Ignat, Cezar Paul-Bădescu, T. O. Bobe - Tablou de familie

Apărută în 1995 la probabil demult dispăruta editură Leka-Brîncuşi (numele e de o expresivitate involuntară remarcabilă), antologia Tablou de familie (Sorin Gherguţ, Svetlana Cârstean, Răzvan Rădulescu, Mihai Ignat, Cezar Paul-Bădescu, T. O. Bobe) vine parcă din altă epocă, una în care editorii se fereau ca dracu' de tămâie să publice autori români neconfirmaţi de piaţă. Când se întâmpla, totuşi, acest lucru, se proceda cam ca în anii 1980, cu volume colective de genul desanturilor (de parcă am fi trăit undeva prin Orientul Mijlociu şi am fi avut cu toţii buncăre sub locuinţe, spre a ne feri de atacul comandourilor de scriitori). Oricum ar fi, cartea de faţă are toate şansele să devină captură valoroasă pentru bibliofili, aşa că mă ţin bine de exemplarul meu, mai ales că e cu dedicaţia unuia din autori.


Ca să procedez gospodăreşte, o sar de la beştelit comentat pe Svetlana Cârstean, care figurează în volum cu veşnica ei Floare de menghină, despre a cărei ediţie recentă am scris nu demult aici.

☺☺ Sorin Gherguţ
Contribuţia lui Sorin Gherguţ e ciclul de versuri Cronici digestive & ecologicale. Când nu vrea să pară intelectual rafinat şi cititor parodic, poetul pare să recicleze angoase bacoviene:

vezi: el e îngerul din care
ne face mama de mâncare

la comedii cu Sein şi cu Zeit
tu râzi fericit şi eu mă vait

strada îmi trece prin farfurie
avem lumină, zic carne ca să fie
( - gastro -, cu motto-ul labişian De pe frigare tata scoate-n unghii/ Inima căprioarei şi rărunchii)

simţi cum se dezumflă un pic
roata mea de la dric
roţile toate de la dricul meu
până strigi aoleu
şi simţi cum ultima roată
se face aiurea, pătrată
(Pompe funebre)

Când nu polemizează cu Labiş sau Bacovia, S. Gherguţ se joacă cu formele şi scrie poeme-grilă, în care lasă la latitudinea cititorului selecţia lexicală:

Vă invit să completăm împreună, respectând metrica:
basculez în vid
un a) fetid lichid
     b) lichid
     c) plasmă
(Poem grilă)

☺☺ Mihai Ignat
În Privirea, poetul Mihai Ignat face paradă de lecturi specializate (probabil învăţase de curând la şcoală despre actele de limbaj à la John Searle sau despre opera matematică a lui Felix Klein), fără să reuşească să stârnească emoţie sau vreun cât de mic grăunte de empatie:

Instrumentul utilizat: actul verbal directiv (după
Searle) reprezentat de „întrebare“ - element fun-
damental al metodei socratice: maieutica (etimologic:
arta moşitului) ale cărei componente se reduc la [...]
(Klein)

☺☺ Cezar Paul-Bădescu
Cu grupajul de proze Fiinţe, păsări, lucruri, tânărul (pe atunci!) Cezar Paul-Bădescu îşi anunţa romanul Tinereţile lui Daniel Abagiu, carte care a făcut oarecari valuri la apariţie (şi nu numai pentru că golanii identificau în titlu un sandhi de toată frumuseţea, pentru cine ştie despre ce e vorba). Nu m-a încântat romanul ca atare, aşadar nici textele din acest volum.

☺☺ T. O. Bobe
Contribuţia lui T. O. Bobe este Spirala (film artistic), un text care mimează fără multă convingere un scenariu de film (şi pe care autorul îl va publica, peste ani, în Centrifuga). Sunt fragmente cu un stil oarecum baroc, cu multe detalii descriptive şi căutat-plastice, fără o coeziune deosebită:

Şi dormind se scufunda într-o pâclă albă, groasă, era ca o ceaţă, dar mult mai densă, aproape de consistenţa ciorbei de burtă, şi prin ea pluteau bucăţi de carne care se organizau în constelaţii, cristale de carne cu structură geometrică, hălci sângerii se lipeau între ele, iar ceaţa se întărea şi se subţia, trasă prin tuburi lungi, calcifiată, pe ea se fixau, rotindu-se, fâşiile macre [...]

Gata, nu mai citez, că textul e plicticos oricum. Când nu ne tratează cu poeticale ca cele de mai sus, T. O. Bobe ne alimentează cu poveşti sau cu pastişe după Borges. Nu cred că autorul a reuşit să depăşească până acum maximul calitativ din Cum mi-am petrecut vacanţa de vară.

☺☺☺☺ Răzvan Rădulescu
Cu miniromanul Închipuita existenţă a lui Raoul Rizoiu, Răzvan Rădulescu e cu un cap deasupra colegilor de debut. Pasiunea pentru cai e latura ascunsă a vieţii unui contabil pensionar, Raoul D. Rizoiu (avem şi aici un sandhi sugestiv). Stilul e cel al unui scriitor născut, iar nu făcut (afirmaţia, luată din registrul teologic, e valabilă, în ordine inversă, pentru ceilalţi doi prozatori din antologie):

Raoul D. Rizoiu, pensionar în vârstă de 68 de ani, avea patima cailor şi pentru ei şi-ar fi dat şi viaţa. Dovadă stăteau cele două momente arhiimportante din existenţa sa, pe care Raoul nu rata să le povestească de fiecare dată identic şi, de la o vreme, îmbătrânind, din ce în ce mai des.
- Dragul meu, nara Rizoiu pe o bancă în Cişmigiu unui domn cu balonzaid şi servietă, a fost o mare lovitură pentru mine să văd cum se duce de râpă hipodromul de la Băneasa.

Închipuita existenţă... e un joc savant elaborat, dar cu o mare aparenţă de simplicitate, între suprafaţă şi adâncime, între ironie şi tristeţe, între real şi fantastic. Ingredientele sunt perfect dozate. Scriitorul pare să se fi născut întreg, fără vreo evoluţie, ca Minerva din ţeasta cefaleică a lui Jupiter. Nu am idee dacă textul a fost republicat, dar dacă nu, ar merita să fie.