luni, 15 februarie 2010

☺☺ Andreï Makine - Fiica unui Erou al Uniunii Sovietice

Uneori, când mă gândesc la colecţiile Raftul Denisei sau Cartea de pe noptieră ale Editurii Humanitas, am senzaţia că Denisa Comănescu, celebra lor editoare, nu vinde cărţi, ci mobilă. Printre cărţile de pe piesele de mobilier (de pe raft, mai precis) se numără şi cea a lui Andreï Makine, Fiica unui Erou al Uniunii Sovietice, apărută în traducere la noi în 2008. Makine e rus de felul lui, dar trăieşte şi publică de peste 20 de ani la Paris. O poveste de succes cum n-au avut, la vremea lor, majoritatea refugiaţilor albi.

Povestea spusă de scriitorul franco-rus e destul de simplă. Ivan Demidov e un tânăr sovietic abia ieşit din adolescenţă, când izbucneşte războiul. Ia parte ca soldat la luptele crâncene din jurul Stalingradului şi cade rănit. Se îndrăgosteşte de Tatiana, infirmieră la spitalul de campanie unde e îngrijit, de loc dintr-un sat vecin cu al lui.

Cei doi se căsătoresc, se termină războiul, sunt decoraţi amândoi, el cu Steaua de aur de Erou al Uniunii Sovietice. Totuşi, războiul lasă urme adânci. Tatiana fusese la rândul ei rănită. Îi intrase o schijă în piept şi rămăsese cu sechele grave. Tânărul cuplu se luptă imediat după război cu greutăţile materiale uriaşe care sleiesc o bună parte a Rusiei în anii imediat următori conflagraţiei. Tatiana naşte un băieţel, Kolea, care nu supravieţuieşte foametei.

Vin şi vremuri mai bune, Hruşciov, relativul dezgheţ de la sfârşitul anilor ’50. Membrii familiei Demidov se dizolvă în marea masă de „oameni ai muncii” şi sunt puşi în evidenţă, ca nişte sfinte moaşte, numai la ocazii festive, când autorităţile se mândresc cu eroii din Marele război pentru apărarea patriei. De exemplu, Ivan e invitat pe la câte o şcoală să le vorbească pionierilor, ritual stereotip, fără suprize:

Iar Ivan, după ce îşi dregea glasul, începea să istorisească. Ştia deja pe de rost ce are să spună. De când îl tot invitau, înţelesese ce anume trebuia să povestească pentru ca toată clasa să fie atentă [...] spre marea satisfacţie a tinerei învăţătoare.

Soţii Demidov par să-şi fi găsit un anume echilibru. Li se naşte un al doilea copil, o fată, Olga, care ajunge studentă la Institutul de Limbi Străine Maurice Thorez (botezat după un vechi militant comunist francez). Vremurile se schimbaseră, domnia lui Brejnev se apropia deja de sfârşit, începea Olimpiada de la Moscova. Suntem în 1980. Olga, studentă, face oficiul de translator pe lângă sportivii străini şi devine pradă uşoară pentru unul din aceştia. Vechea istorie a provincialei sovietice seduse de turistul occidental. Mai cu şantajul, mai ademenită de avantaje materiale, Olga intră în slujba KGB şi devine un fel de prostituată strecurată în patul unor străini interesanţi aflaţi în călătorie la Moscova. Cu sănătatea rămasă şubredă din vremea războiului, mama ei moare, iar tatăl ei, singur şi întristat, dă tot ce are pe băutură, sfârşind prin a-şi vinde steaua de erou. Olga nu-şi găseşte locul (sfâşieri sentimentale, uneori morale). Moare în cele din urmă şi Ivan, iar Olga, aflată în misiune intimă în patul unui francez, încheie romanul cu vorbele:

De m-ar plăti în devize... Aş putea răscumpăra Steaua tatei.

Un final demn de acel şi-mâine-e-o-zi din Pe aripile vântului. Povestea, nu lipsită de un anume farmec dureros (mai ales partea cu modul în care sunt exploataţi de Putere eroii de război) e destul de subţirică. Poate acesta e numai un efect produs de propria noastră experienţă în comunism, dar uneori am senzaţia că Makine scrie un soi de literatură pentru export. Cu alte cuvinte, ia să le povestim celor din Occident, pe înţelesul lor, cum era pe la noi în socialismul real, că asta e marfă care se cumpără. Se pare că cel puţin in privinţa asta Andreï Makine nu s-a înşelat.

4 comentarii:

az spunea...

foarte elocvent inceputul!

Micawber spunea...

@ az

Care inceput, al romanului, sau al postarii mele?!

Béranger spunea...

Devize? Orice român normal la cap ar spune valută, nu devize. Traducerile astea...

Micawber spunea...

@ Béranger

Nu va contrazic, 'devize' suna foarte prost, desi cuvantul se foloseste si cu sensul de 'valuta'. Probabil mult mai natural ar fi fost 'valuta' de la bun inceput. Nu mi-am propus sa discut despre traducerea cartii, desi se pare ca ea scartaie in unele locuri. Dar la cat e platit traducatorul roman, chiar la case mari gen Humanitas...