marți, 16 februarie 2010

☺☺☺☺ Răzvan Rădulescu - Viaţa şi faptele lui Ilie Cazane

Ajuns-am în fine să citesc şi eu romanul Viaţa şi faptele lui Ilie Cazane al lui Răzvan Rădulescu (titlul parcă trimite la Quintus Curtius Rufus), ieşit în urmă cu vreo zece ani şi reeditat în 2008 la Editura Polirom, cu o copertă puţin inspirată. Dacă prima impresie (produsă de ambalaj) e nu tocmai grozavă, odată ce treci la marfa dinăuntru se schimbă cu totul calimera. Autorul se joacă cu lectorul ca şoarecele cu pisica, iar impresia asta e dată dintru început de faptul că e greu de spus a cui poveste se spune, căci sunt doi Ilie Cazane, tatăl şi, respectiv, fiul.

Ilie Cazane sr. e in aparenţă un ins fără căpătâi, orfan, cu facultatea neterminată, fără meserie, fără identitate clară. El se căsătoreşte la repezeală, pe la începutul anilor ’60, cu Georgeta, o ţărancă aflată în trecere prin Bucureşti, şi se mută împreună cu ea la în satul socrilor, la Liveni, undeva prin Moldova (locul naşterii lui Enescu?). Totuşi, deşi la prima vedere un om absolut banal, Cazane sr. e înzestrat cu cel puţin două daruri speciale. Primo, simpla sa prezenţă e suficientă pentru ca restaurantele să-i dea de mâncare pe datorie, lucru nemaivăzut la noi, cel puţin în comunism. Secundo - şi de aici i se vor trage toate ponoasele - înzestrarea lui cea mai de seama e că e suficient să semene o sămânţă pentru ca din ea să iasă o plantă cu totul miraculoasă, de exemplu, o roşie gigantică - fără nicio îngrijire specială, fără îngrăşăminte, fără nimic. Cei ce vor fi citit Poveşti la telefon de Gianni Rodari şi-o vor aminti, poate, pe înzestrata Apollonia, care era în stare să transforme orice în dulceaţă, chiar şi pietrele.

Vigilenta Securitate află de misterioasa calitate a lui Cazane şi îl ridică pentru a-l ancheta. Erau oamenii intrigaţi cum de face omul să-i iasă nişte recolte aşa de grozave. Cazane e ţinut luni de zile în arest, interogat cu brutalitate, dar anchetatorul-şef, colonelul Chiriţă (poreclit de subalterni „două autobuze”, pentru că folosea des autobuzul ca unitate de măsură sui generis), nu reuşeşte să scoată nimic de la el, ba mai mult, e martorul unei demonstraţii practice de horticultură cu rezultate spectaculoase. Frustrat, Chiriţă îl eliberează pe Cazane, dar acesta, ajuns pe străzile Bucureştiului, e călcat de un camion care părăseşte în grabă locul faptei.

Neamul Căzăneştilor nu se stinge însă, căci, înainte de a fi arestat, Ilie apucase să-şi lase soţia gravidă. Ea îl va naşte în 1962 pe Ilie Cazane jr., copil ciudat, cu veleităţi de Cănuţă, care dă dovadă încă de la trei ani de senzaţionale aptitudini de inventator.

Viaţa şi faptele lui Ilie Cazane, care va fi fost el, e numai în aparenţă romanul, de un realism fantastic soft, al celor doi. Iniţial personaj accesoriu, destinat parcă să fie element de decor uman, colonelul de Securitate Vasile Chiriţă dobândeşte, mai ales în a doua jumătate a cărţii, dimensiuni nebănuite. Mentalul lui Chiriţă e sondat cu meticulozitate. Când i se naşte o fetiţă, Tamara, el cedează rugăminţilor soţiei şi acceptă ca nou-născutul să fie botezat cu popă, dar la domiciliu, să nu afle lumea:

Tamara fu botezată în cădiţa de baie şi, cât timp dură slujba, Chiriţă se învârti în antreu, trăgând cu urechea la mişcările de pe holul blocului şi mergând în vârful picioarelor. Părul tăiat însă de preot din capul copilului îl luă şi-l puse între filele volumului Karl Marx, Contribuţii la critica filosofiei hegeliene a dreptului, formulând mental dorinţa ca într-o zi [...] fetiţa lui să ajungă avocată.

Mânat de un sentiment difuz (şi teamă, şi remuşcare, şi niciuna din acestea), el se decide după moartea lui Cazane-tatăl să devină un fel de protector al lui Ilie Cazane-fiul, să-i aranjeze primirea la un liceu din Bucureşti, să-i asigure cazarea. Aceste planuri eşuează cu ocazia mazilirilor dictate de Ceauşescu odată cu venirea la putere. Chiriţă e turnat denunţat de un subaltern (locotenentul Costică Preda, un fel de Pristanda mai rafinat în metode), e degradat şi îşi pierde postul, fiind pe deasupra şi părăsit de soţie, care aflase că are amantă.

Destinul lucrează însă pe căi obscure. Ilie Cazane jr. va face totuşi liceul în Bucureşti şi - lovitură de teatru - o va cunoaşte pe Tamara, devenind iubitul acesteia. Cred că nu exagerez spunând că, scriind Viaţa şi faptele lui Ilie Cazane Răzvan Rădulescu a produs una din cele mai bune bucăţi de proză de la noi din ultimii 20 de ani. Prozatorul are umor, are fineţe, are deprinderea de a jongla cu dimensiunea spaţio-temporală şi de a introduce elemente de fantastic şi miraculos fără a-l obosi pe cititor, ceea ce e foarte greu. Foarte reuşite sunt descrierile de spaţii interioare, ce amintesc uneori de stilul lui Tudor Octavian, desigur atunci când acesta scrie şi nu când, mai nou, debitează prostii apare la televizor.

Viaţa şi faptele... e o carte bună, iar cărţile bune (la fel cu cele din cale-afară de proaste) nu se prea pot povesti. Rădulescu nu e la prima reuşită, căci e autorul scenariului unor filme deja celebre, precum 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile sau Marfa şi banii. Dar câţi văd un film şi reţin numele scenaristului? Câţi citesc literatură romană contemporană? Rog ca acestea să fie luate drept interogaţii retorice.

12 comentarii:

zum spunea...

multa lume se plange de coperta asta, nu stiu de ce. mie mi-a placut. e simpatica, vesela, pop :)
si mi-a placut si cartea, ma bucur ca si tie.

Micawber spunea...

@ zum

Adevarul e ca mi-am propus de mai multe ori sa nu-mi dai dau cu parerea despre coperta, dar nu m-am tinut niciodata de cuvant. Culmea ca chiar azi a introdus cineva un comentariu despre coperta unei carti despre care scrisesem, reprosandu-mi indirect ca nu m-am referit (si) la coperta etc.

In rest, just, s-a nimerit sa ne placa aceasta carte amandurora, nu stiu insa daca din aceleasi motive, dar ce mai conteaza...

anca giura spunea...

Mda...aţi întrebat de mine? Iată-mă-s. :)

Aş putea fi rea, nu-i aşa? Dar voi fi intenţionat finuţă( nu că aş fi de felul meu astfel, hihihi). Totuşi,,realism fantastic soft'', ,, Cazane sr.''....mai gândiţi-vă o dată.

Micawber spunea...

@ anca giura

Cred ca e chiar de dorit sa fiti rea, cel putin in domeniul asta. Nu inteleg ce nu v-a convenit, dar cand am deschis blogul acesta mi-am asumat riscul de a nu putea da satisfactie tuturor cititorilor mei :)

anca giura spunea...

Nu vă neliniştiţi, când va fi mai rău aşa să-mi fie. Eram prea apreciată pe bblog( citiţi comentariile-mi de-a lungul vremii) ca să nu simt nevoia de un pic de realism.V-am răspuns şi acolo, dar comentariul n-a intrat încă.

Cu bine.:)

Micawber spunea...

@ anca giura

Nu-i bai, sunt blogger vechi si am spinarea tabacita, am incasat destule bobarnace la viata mea (virtuala) si, recunosc, am tras si eu altora :)

anca giura spunea...

Nu-i bai?:) Să înţeleg că ne-am întâlnit energetic prin provincia,,nuibaiului''...sau este doar ,,o vrajă''dialectală?

Altfel, bobârnace de la mine? Vaaaai, mă confundaţi!:) Eu nu lucrez decât în manieră fină, nongrosieră( acizi, otrăvuri etc.) V-am speriat? :)

Micawber spunea...

@ anca giura

Mai scutur si eu straturile lexicului regional, probabil de acolo 'nu-i baiul' acela. Poate in alta zi ma prindeti cu un perfect simplu oltenesc sadea. Sau cu vreun 'dansul' de la Moldova. Nu stiu nici eu.

N-am avut o clipa senzatia ca as fi incasat de la dvs. mai multe 'bobarnace' decat de la altii. La urma urmei, bloggerul, ca si soldatul... tre' sa se astepte la varii reactii de la cititorii lui.

De speriat ma sperie mai ales lipsa de coerenta, acolo unde o descopar, cu modestele mele puteri.

anca giura spunea...

Eu însă nu scutur nimic, ,,io mi-s io''( în graiul bănăţean= eu sunt eu însămi). Incoerenţa altora aţi vrut să scrieţi,... eu pot fi orice numai incoerentă, ba. Agreaţi?

Micawber spunea...

@ anca giura

E dreptul fiecaruia sa (nu) scuture. Ati fost foarte amabila ca mi-ati explicat expresia aceea tautologica.

Nu am spus (scris, ma rog) ca ati fi incoerenta. Daca-mi demonstrati ca am facut-o inchid blogul imediat ce primesc demonstratia fara cusur.

anca giura spunea...

Am intenţionat doar să vă sugerez că pe terenul acelui dialect sunt imbatabilă şi poate să vă ,,aud'' accentul local, personal.:) N-aţi vrut să vi-l dezvăluiţi, e evident, aşa cum mă şi aşteptam de fapt. Ei, dar nu m-am putut abţine să nu vă destabilizez un pic. Doar un pic. Nici vorbă să închideţi blogul, ar fi chiar păcat. Chiar vreţi să mă impresionaţi de-aţi lansat ideea asta hazardată? Dar retorică să rămână întrebarea...Ne mai scriem cu prilejul vreunei viitoare recenzii( când mă aştept să aud doar despre ce anume v-a plăcut din hermeneuticile mele ,,minore'', fine) ...nu-i aşa? :)

Micawber spunea...

@ anca giura

Nu ma indoiesc ca fiecare e imbatabil in idiolectul lui. Va multumesc si pentru 'destabilizare' - un blog care nu are parte de asa ceva e ca si mort. Pe asta inca nu-l inchid, o s-o fac cand i-o veni vremea, ca doar n-am sa-l tin toata viata. Am sa mai trec sa vad si ce scrieti pe blogul dvs.(ghermeneftica, vorba rusilor), dupa cum sunteti si dvs. binevenita oricand aici.