joi, 11 februarie 2010

☺☺☺☺ Sorin Adam Matei - Boierii minţii - Intelectualii români între grupurile de prestigiu şi piaţa liberă a ideilor

Mi-a căzut şi mie în mână mult-comentata, la vremea ei, carte a lui Sorin Adam Matei Boierii minţii (subtitlu: Intelectualii români între grupurile de prestigiu şi piaţa liberă a ideilor), apărută în 2004 la Editura Compania şi reeditată în 2007. E vorba de un volum subţire şi cu o copertă perfect dimenticabilă, dar care conţine câteva eseuri de sociologie şi istorie a culturii centrate pe vechea şi spinoasa dezbatere despre intelectualul român. Cartea conţine din capul locului germenii scandalului pentru că în afirmarea şi apoi demonstrarea tezelor sale autorul porneşte de la un caz, acela al lui H.-R. Patapievici.

Ideea de bază este - simplificând oarecum - că la noi bursa valorilor culturale este controlată de „grupuri de prestigiu”, care, explică autorul, duc mai departe domnia lumii tradiţionale, aristocratice şi instaurează o stare socială [...] «paramodernă», cu un picior în trecut şi unul în prezent. Termenul-cheie este aici grup de prestigiu, definit ca sistem închis, în care accesul se face „prin iniţiere şi ritualuri”. Sorin Adam Matei ilustrează mecanismul pe baza căruia funcţionează un asemenea grup prin cazul H.-R. Patapievici, individ care ar fi cunoscut o „ascensiune meteorică” urmată de o „contestare vehementă”. Oficiantul ritualului de acceptare în grup a fost Gabriel Liiceanu, care a „garantat” pentru genialitatea lui Patapievici şi l-a supranumit un „Kirkegaard bucureştean”.

Istoria ascensiunii (incrementum, fără decrementum, cel puţin deocamdată) lui Patapievici ar ilustra, conform tezelor lui Sorin Adam Matei, un mecanism care acţionează în cultura noastră încă de pe la paş’opt, trecând prin Junimea şi prin grupările intelectualilor interbelici şi ajungând hăt, departe, până sub Ceauşescu şi dincolo de regimul acestuia. Este vorba de exercitatea unui cvasimonopol în lumea ideilor de către un grup sau de un număr mic de grupuri din acestea (de prestigiu). Nu e vorba aici de a decide dacă respectivul grup este format din oameni valoroşi individual sau de a contesta opera membrilor grupului, ci se a observa că exercitarea controlului de către grupul de prestigiu intelectual este un simptom al nealinierii noastre la modernitate, al lipsei unei veritabile pieţe libere a ideilor.

Cu alte cuvinte, ce a fost bun la paş’opt sau la 1867 (anul cercetării critice asupra poeziei române a lui Maiorescu) e bun şi în veacurile XX sau XXI. O paralelă foarte nimerită face Sorin Adam Matei (care predă la universitatea americană Purdue) cu situaţia din mediul universitar de peste ocean. În vreme ce şi acolo există un establishment format din profesorii mai în vârstă, titularizaţi (sau tenured), marea masă a studenţilor la doctorat, a cercetătorilor sau profesorilor aflaţi mai aproape de începutul carierei se mişcă într-o lume a comerţului liber cu idei, a promovării nu prin aderenţă la un grup, ci prin nemilosul mecanism de peer review. E o lume poate mai puţin spectaculoasă, cu mai puţine staruri şi genii proclamate încă din timpul vieţii, dar care asigură un climat intelectual stimulator şi prietenos faţă de cei care bat la porţile consacrării.

Sorin Adam Matei nu se mulţumeşte să diagnosticheze boala de care suferă ai noştri, ci îi sondează atent originile şi avatarurile istorice. Corpul propriu-zis al cărţii e alcătuit de capitole pline de substanţă precum Paşoptismul: liberalismul între colectivism şi elitism, Junimismul: un liberalism tehnocratic, Constantin Dobrogeanu-Gherea: socialist, conservator, european.

Departe de a fi o răfuială cu o persoană sau alta, cu un grup sau grupuscul, Boierii minţii e o carte incitantă, scrisă cu mult echilibru şi cu un discurs sobru, propriu mai degrabă lucrărilor ştiinţifice nord-americane decât polemicilor isterice ascuţite duse pe malurile Dâmboviţei. Aflat departe geografic de lumea trântei de idei de pe la noi, Sorin Adam Matei foloseşte exemple luate din lumea românească a ideilor nu pentru a se răfui cu H.-R. Patapievici (numele acestuia atrage, ca un magnet, scandalul), ci pentru a ilustra cu dovezi independente susţineri teoretice foarte interesante, fundamentate în prealabil pe bază de fenomene istorice.

Boierii minţii este o carte esenţială pentru cei care doresc să înţeleagă mecanismele cristalizării elitelor intelectuale în ţara noastră. Interesantă mi se pare şi relaţia dintre aceste elite (grupurile de prestigiu) şi puterea politică (Sorin Adam Matei nu abordează explicit în carte această dimensiune). Această relaţie s-a modificat simţitor în ultimii 20 de ani, de la plasarea vehementă în opoziţie la începutul anilor ’90 până la susţinerea până la servilism a decidenţilor politici majori în primii ani de după 2000 (cazul Patapievici e şi aici ilustrativ). Şi, nu în ultimul rând, cartea lui Sorin Adam Matei ne arată că se poate discuta în termeni critici despre establishmentul nostru intelectual fără isterie, cu urbanitate şi argumente sistematice.

26 de comentarii:

az spunea...

in fond, cartea lui SAM este chiar "pretextul" pentru eviscerari si (auto)mutilari, declanseaza, paradoxal, lipsa termenilor critici din "dezbateri"...

Micawber spunea...

@ az

Cu automutilarile mi-e nitel mai greu sa inteleg ce ati vrut sa ziceti, in rest subscriu.

als spunea...

interesant ca, dincolo de buna parere dspr aceasta carte (cu care imi permit sa nu fiu de acord; vezi ps-ul), nu ati suflat o vorba dspr coperta (horror!) a cartii...
v-o fi placut, oare, si aceea?!

ps parerea mea aici:

http://www.dilemaveche.ro/old/fw.htm?current=NumAnt1.htm

Micawber spunea...

@ als

Sunt de acord cu parerea dvs. privind coperta cartii, care e extrem de nefericita. Fac uneori si eu cate un comentariu privind coperta cate unei carti despre care scriu si daca omit cateodata aspectul acesta e din lipsa de 'spatiu' - nu vreau ca postarile sa se lungeasca peste masura. Imi adaptez mesajul mediului.

Din pacate, linkul dvs. nu ma trimite decat la o arhiva de revista, fara sa se deschida un articol anume, asa ca nu stiu ce vreti sa ziceti.

In fine, sunt incantat ca aveti pareri diferite de ale mele. O lume cu unanimitati de vederi e (folosesc vorba dvs.) horror.

als spunea...

imi cer scuze - n-am verificat si exista o disfunctie a site-ului...

iata articolul:

"O struţocămilă

Boierii minţii e o struţocămilă. Titlul (o găselniţă bună, definind, generic, elitele) este secondat de subtitlul care duce la un nonsens comic: "între"... "şi..." înseamnă că intelectualii români nu sînt, de fapt, niciunde: nici (încă) "grup de prestigiu", nici (în) "piaţa liberă"... Or, teza cărţii lui S.A. Matei este că intelectualii români sînt, deja, prizonierii paradigmei "paramoderne" a "grupurilor de prestigiu" - "piaţa liberă a ideilor" fiindu-le (deocamdată) străină. Dacă S.A.M. crede, cu adevărat, în eventualitatea unei evoluţii a clasei intelectuale româneşti, atunci titlul ar fi trebuit să fie "(intelectualii,) de la... la..."; aşa, ar fi avut noimă.

E o struţocămilă şi pentru că încearcă să combine (inabil) un senzaţional gazetăresc de tip "dezvăluire!" cu un început de studiu academic (mult mai puţin spectaculos); pînă la urmă, nu despre "grupuri de prestigiu" este vorba în (mare parte din) carte! Conceptul este enunţat în cele două capitole introductive, dar puţin, sau deloc, dezvoltat în cele şapte care urmează. Avem parte, în schimb, de mini-monografii (Dobrogeanu-Gherea, Pătrăşcanu), de excursuri (scurte) în paşoptism, junimism, globalism (!), legătura acestora cu tema propriu-zisă fiind mult prea vagă. Senzaţia este că volumul lui Matei se extinde inexplicabil înainte să fi făcut pasul elementar de a-şi cuprinde (intensiv) subiectul. Lucrurile sînt în mod repetat declarate şi deloc analizate pînă la ultimele consecinţe. Promisiunea de "a face lumină" în cazul "paramodernităţii" intelectuale româneşti rămîne neîmplinită. Nu se face lumină: Matei o aprinde din cînd în cînd, ca un lucrător de la Electrica S.A., parcă spre a verifica dacă funcţionează ("instrumentarul", notele există...), dar - la sfîrşit - sîntem tot în întuneric: cum arată acele faimoase "ritualuri de iniţiere" în grupurile de prestigiu?, cum au monopolizat ele mass-media?, cum funcţionează un astfel de grup?... Mister. Fixaţia pe "cazul Patapievici" - anunţat, cu exces de zel, drept case in point, de nu chiar casus belli - rămîne exact asta: o fixaţie.

Impresia, pînă la urmă, este de lipsă de rigoare & neseriozitate (în pofida bibliografiei stufoase!) sau, în orice caz, de "marketing" nesusţinut: S.A.M. nu a scris, de fapt, cartea incendiară pe care a promis-o pe copertă - sau, poate, a-nceput să o scrie, şi-a dat seama că n-are destulă muniţie şi a-ncropit la repezeală o alta... În această "a doua carte" există şi două capitole bune - cel despre Pătrăşcanu (descris, probabil corect, ca un "stalinist") şi cel intitulat "O poveste românească despre globalizare"; dar ele au - repet - aerul că au zburat din alte volume (în lucru), aterizînd forţat în Boierii minţii spre a evita accidentul fatal al întregii cărţi.

Matei nu explică afirmaţii făcute anterior, în regim de enunţ "tare", în schimb are neplăcutul obicei de a relua, de la o pagină la alta, lucruri deja spuse (un exemplu între multe: "... elitismul nu exclude progresismul, dimpotrivă, progresul este văzut ca apanaj al elitelor", p. 81; "Conservatorismul junimist însă, deşi elitist, nu este o teorie care să nege în vreun fel progresul în sine", p. 82). Uneori, amalgamul faptelor este vertiginos - şi cartea face salturi bruşte, de la un paragraf la altul, din lumea intelectuală românească în cea universitară americană, de la Muşina (Alexandru) la Muşat (Mircea), de la Patapievici la Beuran etc."

(cont)

als spunea...

(cont)

"Există, din loc în loc, fraze impenetrabile - ca de pildă cea de la p. 62: "Naţiunile, în momentul cel mai înalt de specificare, tind către două ţeluri: dreptatea şi iubirea." (!?) - şi poate că, pentru binele autorului, e mai prudent să le lăsăm impenetrabile... Iar una dintre afirmaţii frizează ingenuitatea unui wishful thinking: "În România însă, declinul faimei şi recepţiei lui Patapievici..." - care "declin"!? (şi care "recepţie"?;-))

Dar lucrul cel mai nesatisfăcător, cum spuneam, este acela că autorul nu exploatează propriile teorii - sau nu e conştient de dilemele pe care le avansează. Elitismul e reamintit, de la o pagină la alta, drept o plagă paramodernă care afectează lumea intelectuală românească - pentru a ni se spune apoi, într-o doară, că el se manifestă şi în Franţa, ba chiar şi în SUA; ar rezulta că fenomenul pare a fi endemic, sau că, în orice caz, are o remanenţă remarcabilă? Nu ştim, pentru că S.A.M. nu investighează această pistă. Apoi, chiar nu contează deloc diferenţele culturale dintre lumile intelectuale europeană, respectiv americană? Cine decide care e preferabilă, şi în virtutea a ce? În fine, dacă tot introduce distincţia intelectuali publici/universitari (specialişti ai unei discipline academice), n-ar fi oare interesant să aflăm ce-i defineşte pe unii, pe alţii, şi să înţelegem de ce cei din prima categorie (BHL, Chomsky, Eco - la ei, Patapievici, Pleşu, CTP - la noi) devin "publici" în vreme ce cei din a doua (Chirot, Dumézil, Granel - la ei, Boia, Creţia, Marino - la noi), nu? Nu are acest fapt chiar nici o legătură cu ceea ce se numeşte, astăzi - în politică, showbiz etc. -, "imagine" (avatar postmodern al "charismei")?! Şi n-ar fi fost pasionant, pentru cititor, să afle cum se poate "transmuta" un etos "paramodern" într-unul (profund) postmodern?... Cu siguranţă; din păcate însă, nu din această carte.

O posibilă "subtemă" - care pune, cumva, într-o lumină lămuritoare întregul demers - apare abia în ultimul paragraf (p. 199): "Copiii de intelectuali au în continuare mai multe şanse de a ajunge intelectuali decît cei de ţărani sau de muncitori." Poate că era mai onest ca acest cri de coeur să figureze la-nceputul volumului - dar şi aici Sorin Adam Matei (fiu de ţăran, cum el însuşi o mărturiseşte) se contrazice: el a avut, iată, şansa de a ajunge intelectual. Chiar dacă nu "de prestigiu"!

P.S. Ar mai fi multe de spus despre această carte - de la urîţenia copertei (trei nuanţe de verde, roşu, oranj!!) la cum e scrisă: "stilul" dare-de-seamă, comparaţiile silnice ("Boierii locali par să fie afectaţi de sindromul lui Midas, însă pe dos. După cum legendarul rege al Lidiei transforma în aur tot ce atingea, orice fel de afaceri ar fi făcut elitele noastre, aceasta le transformă, în ochii lui Pătrăşcanu, în elite burgheze."), stîngăciile dezarmante & solemnitatea dezumflată de umor involuntar (gen: "...rezultatul a fost o comportare sinecuristă faţă de unul din cele mai importante sectoare ale vieţii româneşti: munca.", cf.
p. 185, sau: "Ei trebuie să devină adevărate exemple de probitate şi înălţime intelectuală atît prin calitatea operei lor, cît şi prin felul în care îşi fac ideile accesibile şi interesante ca teme de dezbatere pentru audienţă [sic!], pentru colegii lor şi pentru piaţă. Această transformare va satisface nevoia publicului de a şti şi de a participa la un act cultural naţional, dar va duce şi la îmbogăţirea spirituală a lumii româneşti.", cf. p. 53), tropismele marxizante (pe numai două pagini - 26-27 -, cuvîntul "monopol(ist/izare)" apare de şapte ori!) sau contrasensurile ("Întrunirile politice îmbracă straie tot mai senzoriale, «estetice», scopul lor fiind să aţîţe simţurile şi să narcozeze [sic!] mintea.", cf. pag. 87); cum nu e vorba de literatură, ci de sociologie, presupun că le putem pune în (acest) P.S."

als spunea...

(cont)

"Există, din loc în loc, fraze impenetrabile - ca de pildă cea de la p. 62: "Naţiunile, în momentul cel mai înalt de specificare, tind către două ţeluri: dreptatea şi iubirea." (!?) - şi poate că, pentru binele autorului, e mai prudent să le lăsăm impenetrabile... Iar una dintre afirmaţii frizează ingenuitatea unui wishful thinking: "În România însă, declinul faimei şi recepţiei lui Patapievici..." - care "declin"!? (şi care "recepţie"?;-))

Dar lucrul cel mai nesatisfăcător, cum spuneam, este acela că autorul nu exploatează propriile teorii - sau nu e conştient de dilemele pe care le avansează. Elitismul e reamintit, de la o pagină la alta, drept o plagă paramodernă care afectează lumea intelectuală românească - pentru a ni se spune apoi, într-o doară, că el se manifestă şi în Franţa, ba chiar şi în SUA; ar rezulta că fenomenul pare a fi endemic, sau că, în orice caz, are o remanenţă remarcabilă? Nu ştim, pentru că S.A.M. nu investighează această pistă. Apoi, chiar nu contează deloc diferenţele culturale dintre lumile intelectuale europeană, respectiv americană? Cine decide care e preferabilă, şi în virtutea a ce? În fine, dacă tot introduce distincţia intelectuali publici/universitari (specialişti ai unei discipline academice), n-ar fi oare interesant să aflăm ce-i defineşte pe unii, pe alţii, şi să înţelegem de ce cei din prima categorie (BHL, Chomsky, Eco - la ei, Patapievici, Pleşu, CTP - la noi) devin "publici" în vreme ce cei din a doua (Chirot, Dumézil, Granel - la ei, Boia, Creţia, Marino - la noi), nu? Nu are acest fapt chiar nici o legătură cu ceea ce se numeşte, astăzi - în politică, showbiz etc. -, "imagine" (avatar postmodern al "charismei")?! Şi n-ar fi fost pasionant, pentru cititor, să afle cum se poate "transmuta" un etos "paramodern" într-unul (profund) postmodern?... Cu siguranţă; din păcate însă, nu din această carte.

O posibilă "subtemă" - care pune, cumva, într-o lumină lămuritoare întregul demers - apare abia în ultimul paragraf (p. 199): "Copiii de intelectuali au în continuare mai multe şanse de a ajunge intelectuali decît cei de ţărani sau de muncitori." Poate că era mai onest ca acest cri de coeur să figureze la-nceputul volumului - dar şi aici Sorin Adam Matei (fiu de ţăran, cum el însuşi o mărturiseşte) se contrazice: el a avut, iată, şansa de a ajunge intelectual. Chiar dacă nu "de prestigiu"!

P.S. Ar mai fi multe de spus despre această carte - de la urîţenia copertei (trei nuanţe de verde, roşu, oranj!!) la cum e scrisă: "stilul" dare-de-seamă, comparaţiile silnice ("Boierii locali par să fie afectaţi de sindromul lui Midas, însă pe dos. După cum legendarul rege al Lidiei transforma în aur tot ce atingea, orice fel de afaceri ar fi făcut elitele noastre, aceasta le transformă, în ochii lui Pătrăşcanu, în elite burgheze."), stîngăciile dezarmante & solemnitatea dezumflată de umor involuntar (gen: "...rezultatul a fost o comportare sinecuristă faţă de unul din cele mai importante sectoare ale vieţii româneşti: munca.", cf.
p. 185, sau: "Ei trebuie să devină adevărate exemple de probitate şi înălţime intelectuală atît prin calitatea operei lor, cît şi prin felul în care îşi fac ideile accesibile şi interesante ca teme de dezbatere pentru audienţă [sic!], pentru colegii lor şi pentru piaţă. Această transformare va satisface nevoia publicului de a şti şi de a participa la un act cultural naţional, dar va duce şi la îmbogăţirea spirituală a lumii româneşti.", cf. p. 53), tropismele marxizante (pe numai două pagini - 26-27 -, cuvîntul "monopol(ist/izare)" apare de şapte ori!) sau contrasensurile ("Întrunirile politice îmbracă straie tot mai senzoriale, «estetice», scopul lor fiind să aţîţe simţurile şi să narcozeze [sic!] mintea.", cf. pag. 87); cum nu e vorba de literatură, ci de sociologie, presupun că le putem pune în (acest) P.S."

Micawber spunea...

@ als

Va multumesc pentru articol. Desigur, cartea lui S. A. Matei n-avea cum sa nu dea nastere la destule obiectiuni, suparari, puneri la punct etc., unele mai intemeiate, altele mai putin.

Nu mi-am propus sa discut subiectul de pe pozitia unui specialist, caci nu sunt. Nu mi-am propus nici sa fiu obiectiv; dupa cum de mai multe ori am explicat, e un blog de dat cu parerea, adica de practicat sportul national.

Recunoscand ca destule din reprosurile dvs. sunt intemeiate (nu e loc aici pentru o discutie mai lunga), trebuie sa spun ca m-a atras ideea privind esecul 'grupului de prestigiu' de a se integra in modernitate.

Cat despre 'cazul' Patapievici, desigur ca el atrage ca un magnet scandalul, poate si din cauza puternicei coloraturi politice a subiectului generate (si) de obedienta personajului fata de putere. As aminti si unele derapaje ale lui H. R. Patapievici ce tin de lipsa de onestitate intelectuala. Am citit cu mai multi ani in urma un articol al lui publicat chiar in Dilema, unde manevra niste concepte de semantica formala dovedinf fie ca nu le intelege, fie ca le manipuleaza necinstit. Din pacate, articolul e vechi si nu l-am mai gasit in arhiova.

SAM spunea...

Boierii Mintii va avea in curand o urmare, Idolii Forului, la care contribuie 14 intelectuali romani contemporani de frunte. Detalii in curand pe grupul nostru de pe Facebook http://facebook.com/idolii

Alex, am auzit ca esti in in America Latina. Ce nu iti tihneste pe acolo? E al patrulea for/blog unde vad ca repeti povestea cu coperta. Bag de seama ca dintr-o gluma a devenit un fel de obsesie.

Cele bune.

SAM

Micawber spunea...

@ SAM

Nu am de unde sa stiu carui Alex va adresati, dar nu-s eu acela. Sa nu fie personajul din romanul de Silviu Gherman despre care am scris recent :)

Oricum, ma bucur sa aflu ca va exista o continuare a cartii, ocazie cu care - cine stie - se va putea raspunde si unor obiectiuni. Sunt cateva idei foarte fertile in Boierii... care se cer poate dezvoltate. In plus, in cei aproape 6 ani care au trecut, la 'dosar' se vor fi adaugat numeroase file.

Cat despre coperti, si mie mi se pare nitel caraghios sa te fixezi pe acest detaliu. Uneori scriu si eu despre cate o coperta, dar sunt constient ca e o intreprindere nitel stupida, mai ales in cazurile cand cartea in sine nu merita multe laude.

SAM spunea...

In primul rand multumiri pentru semnalare si pentru modul echilibrat in care discutati cartea. Cit despre Alex, acela era Alex Leo Serban (aka ALS in aceste comentarii), autorul cronicii din Dilema si apropiat intr-o vreme al grupului Paltinisan, care de cativa ani buni bantuie forurile cu aceleasi observatii ticatie si declaratii pontificale in ceea ce priveste stilul BM. Daca vrei sa aflati mai multe despre carte, mergeti si la http://matei.org/boieri.html . Cele bune

Micawber spunea...

@ SAM

Se pare ca suntem o cultura prea mica pentru atatea initiale/acronime din trei litere. Avem HPB (Hortensia Papadat-Bengescu), MRP (Miron Radu Paraschivescu), mai nou, HRP (Horia Roman Patapievici) etc.

In logica asta, trebuia sa-mi dea prin cap ca ASL este Alex Leo Serban, iar SAM, Sorin Adam Matei...

In rest, intr-adevar ALS pare sa aiba un parapon, dar e problema d-sale daca, nu vreau s-o agravez eu. Abordarea dvs. mi s-a parut in general corecta. Sunt sceptic ca in cultura noastra e posibila o schimbare de paradigma, cel putin in viitorul apropiat, dar urmaresc si eu, dupa slaba mea putere de comprehensiune, si fara a avea vreo ambitie de specialist, evolutia dezbaterilor.

als spunea...

@ sorin adam matei: este surprinzator sa vorbiti dspr 'obsesie' tocmai dvs, care intr-un interviu din 'obs. cultural' - la citiva ani buni dupa aparitia cartii! - ati tinut mortis sa reduceti recenzia mea la obiectiile legate de coperta... era o forma de minciuna prin omisiune care va punea intr-o (oricit de cosmetizata) 'lumina buna'; dar procedeul mi se pare malonest.

si-apoi, dvs nu ratati nicio ocazie sa va faceti reclama, avind la dispozitie facebook-uri, 'comunitati', 'retele' etc; dc n-as avea dreptul si eu, care nu am blog (pt k detest jucariile favorite ale masselor), sa-mi fac putintica reclama la un articol pe care-l consider 100% just?! (evident, as fi in plina iluzie daca as crede doar eu acest lucru! doar k, iata, tot in 'obs. cultural', paul cernat (care n-are nici in clin, nici in mineca cu asa-zisul 'grup paltinisan') observa k recenzia mea reusea 'sa execute pertinent, in rafale succesive, „alunecarea axiologica“ a lui Sorin Adam Matei din controversatul Boierii mintii. In fond, ceea ce il desparte pe a.l.s. de ideile prietenului sau H.-R. Patapievici e mai putin important decit ceea ce il desparte de „stilul“ si de criteriile antielitistului Sorin Adam Matei. Cele doua comentarii despre cartea celui din urma nu-i lasa, practic, nici o sansa.'

(fyi: am revenit la bucuresti pt o luna)

ps am ales sa nu recurg la pertu-ul 'de rigoare' pe www pt k, mai de 'moda veche' fiind, nu tutuiesc persoanele pe care nu le cunosc... si, uneori, nici pe cele pe care le cunosc ;P

@micawber: deci, nici vorba de 'parapon'; 'decit de' exactitate

als spunea...

l.e. @micawber: ... si l-ati uitat pe 'CTP'! :)

Micawber spunea...

@ als

Ca sa n-o lungesc (ca dvs.), niste precizari de procedura:

- Vad ca am nimerit in plina paruiala elitisti vs. antielitisti.

- Dispretuiti, ziceti, formele astea de comunicare pentru 'masse'. E e treaba dvs., dar frizati caraghioslacul atunci cand, dispretiundu-le, cheltuiti atata energie citind si comentand pe mizerabilele astea de bloguri.

- Nu vreau sa fiu neospitalier, dar daca aveti de purtat o polemica cu altcineva decat cu proprietarul propriu-zis al blogului, poate ar fi bine s-o faceti pe blogul aceluia sau, daca n-are (ca nici dvs. n-aveti!), sa-l provocati, cine stie, la duel :)

- Nu inteleg referirea aceea la CTP, sa ma taiati - in general acronimele si abrevierile ma fac sa ma simt mai putin confortabil.

als spunea...

nici eu nu inteleg ce aveti de obiectat: ati scris o recenzie la 'boierii mintii', eu am postat o alta opinie (cu care puteti fi, sau nu, de acord), a intervenit in discutie dl s.a.matei, i-am raspuns... 'lungimea', deci, este pe masura provocarilor ;P
si pt k, din ratiuni de exactitate,
nu-mi plac lucrurile ramase in coada de peste.
case closed!

cit dspr 'caraghioslic' - este o inconsecventa, daca vreti, dar 'caraghioslic'-ul este 'in the eye of the beholder; in ce ma priveste, mi se pare mai convenabil (& mai pragmatic) sa raspund pe blogurile altora decit sa ma refugiez (autist) in blogul propriu... e k si cum mi-ati reprosa k merg cu autobuzul (in argentina se numesc 'colectivos') in loc sa-mi fac 'autobuz propriu'.

ps 'CTP'-ul era o mica gluma - in continuarea ideii dvs k sintem o cultura prea mica pt atitea initiale formate din 3 litere...

Micawber spunea...

@ als

E limpede, fie aveti prea mult simt al umorului, fie n-aveti deloc, cel putin asta demonstreaza pilda cu autobuzul, dar in fine, fiecare cu umorul sau, atata cat i-a dat D-zeu :)

Si pentru ca tot v-a iritat subtitlul cartii lui Sorin Adam Matei 'intelectualii intre grupurile de prestigiu si piata libera a ideilor', as indrazni sa zic ca fac parte si blogurile din 'piata libera a ideilor'. Ideile astea nu-s neaparat toate corecte, nu-s neaparat toate marete, originale sau schimbatoare de destin planetar, dar nu se poate contesta ca e o piata libera a ideilor si o forma a modernitatii pe care sunteti liber s-o refuzati cu toata convingerea.

als spunea...

adica faptul k 'piata libera a ideilor' se manifesta SI pe www e o forma de modernitate?
hm. si eu, care credeam (fara pic de umor!) k nu suportu face 'modernitatea' (asta ar fi, mai degraba, POST-modernitatea), ci substanta...

Micawber spunea...

@ als

Nici pe mine nu ma da umorul afara din casa, asa ca nu sunteti singur.

Desigur, discutia e prea lunga si complicata ca s-o purtam noi aici. Adevarul e ca, daca tot am canbit din nas la ideea de modernitate, putem sari direct la post-modernitate, de ce nu, ca tot suntem mari incendiatori de etape.

Cat despre mediu/canal si continut/substanta etc., iar e o discutie lunga (si veche pe deasupra, de la taiaia McLuhan cel putin, in ultimele decenii). Ca sa nu mai zic si ca uneori functia mai creeaza si organul, iertata fie-mi vulgara abordare biologizanta.

Nu am sa adopt pozitia conform careia cartile si revistele pe hartie au sa dispara cu totul, ele isi au locul si rostul lor, cel putin inca decenii bune de-acum incolo, dar faptul ca nu ne place acest 'www' nu-l face o alternativa mai putin redutabila la suporturile de celuloza. Dar ce va spun eu toate acestea, probabil ati mai citit si dvs. cate ceva sau ati mai reflectat asupra subiectului.

Ca nu ne place/convine un lucru e una, ca el se petrece, e alta :)

als spunea...

exact asta spuneam si eu: faptul k un lucru exista nu inseamna k 'trebuie' sa ne si placa, nu?
e, intr-adevar, un canal de comunicare mai rapid decit altele - de unde si cantitatea enorma (in comparatie cu scrisul 'traditional', care permite deliberarea pina in momentul publicarii) de jactante precipitate, nervozitati nedistilate, impulsivitati verbalizatate, 'reflectii' nerumegate, actes manques etc etc

ps credeti-ma, sinteti prima persoana (sper k si ultima!) care-mi spune k n-am simtul umorului!
cum nu ma cunoasteti, o pun pe seama 'ecranarii' pe care-o face spatiul virtual...

als spunea...

sa-nteleg k v-am enervat, de bine ce mi-ati cenzurat postarea de ieri? (ma rog - 'cenzurat' in sensul de anulat de-a dreptul...)
desi spuneati k nici nu va enervati, nici nu cenzurati.
straniu.

spuneam acolo k nu ma cunoasteti defel, asa incit este cel putin hazardata asumptia k as fi 'lipsit de umor'. ba kiar, sinteti primul care afirma asa ceva! cum ziceam, probabil k tipul meu de umor nu trece testul virtualului; sau poate k virtualul a creat un homo virtualis f concret care nu mai percepe umorul usor absurd...

Micawber spunea...

@ als

Pe mine nu m-ati enervat (o sa fie greu sa va reuseasca asta, cititi comentariile la alte postari si o sa va lamuriti. Probabil ati enervat vreum releu din măţăraia asta planetara. La mine n-a ajuns nimic care sa poate si admis/respins.

Singurele 'comentarii' pe care le resping sunt mesajele spam (acelea cu Viagra si retete de slabit-minune) si daca nu ar fi ele nici nu as fi introdus moderarea. Culmea e ca cele mai multe asemenea mesaje le primesc la o postare despre un spectacol de opera pe care am pus-o acum vreo doi ani.

Ce mai, incurcate-s caile internetului. Probabil tot tortuozitatea lor ma face (uneori) sa nu va gust umorul, dupa cum pesemne nici dvs. nu-l gustati pe al meu, atat cat o fi el.

Anonim spunea...

Adică(virgulă),cum se poate una ca aiasta, bre...?!?
Ceea ce a fost bun la patrușopt, e bun și-acuma, ideatic vorbind?! Nu, zău!
Păi, se compară poziția și persoana lui Titus Livius Maiorescu - spiritus rector al ”Junimii”, de pe vremea Regelui fondator al României moderne , neamțul Carol I, predecesorul lui Ferdinand Loialul, Regele României Mari - cu poziția pe veci ingrată, a trio-ului eroi-comico-satiric-sapiențial Patapievici-Pleșu-Liceeanu(am greșit intenționat, uite-așa!), dedicați toți,trup și suflet, odiosului Trăienică?
Nici în glumă, moncher!
Lectorul anonim

Anonim spunea...

Rest in peace, ALS.

iulia ralia spunea...

ASHAA...
Asadar, in 2004 SAM vorbea despre incrementa atque decrementa Patapievici-i ( va fi fiind astfel Genitivul?)!!! -- Cariera lui la Icr abia dupa 2004 s-a petrecut.
FF interesant ce spune autorul inca din 2004.
Am auzit ca a aparut alta carte marca SAM "Idei de schimb" - tb citit cu atentie mare autorul asta.
!

SAM spunea...

Iulia Ralia - Idei de schimb poate fi frunzarita la http://matei.org/idei