miercuri, 3 februarie 2010

☺☺☺☺ Eugen Negrici - Iluziile literaturii române (şi un update tematic senzaţional)

Citisem mai demult cartea profesorului Eugen Negrici - Iluziile literaturii române (Cartea românească, 2008), dar n-am apucat până acum să scriu despre ea. Asta nu pentru că n-ar fi demnă de o postare, dimpotrivă, pentru că e o scriere care necesită un efort de sinteză destul de mare şi n-am întotdeauna dispoziţia necesară.

 Dacă mi-ar plăcea clişeele pretenţioase, aş spune că Iluziile literaturii române e radiografia necruţătoare (!) a complexelor şi mistificărilor care bântuie cam dintotdeauna critica şi istoria noastră literară. E vorba de o adevărată mitologie care intoxică demersul ştiinţific şi îl deturnează de la rosturile lui, transformându-l uneori într-un subtil instrument propagandistic pentru consumul minţilor mai slabe şi mai doritoare de idei de-a gata.

 Una din dominantele acestei abordări (căreia Eugen Negrici în consacră pe drept cuvânt un spaţiu generos) este un aşa-zis sentiment de horror vacui. Se ştie că până pe la 1850 literatura noastră a fost, vorba lui Caragiale, sublimă, dar a lipsit cam cu totul. Modestele producţii ale „literaturii vechi” nu s-au ridicat aproape niciodată la nivelul de valoare estetică, ele rămânând de regulă la stadiul de valoare (cel mult) culturală. Nu-i nimic, acest gol trebuie (şi a fost) umplut. S-au fabricat cu sârg (ca să-l citez pe Negrici, „scormonind după strămoşi de vază”) un aşa-zis Baroc românesc, un soi de Renaştere, un tulbure Umanism ba chiar, mai aproape de zilele noastre, un curent preromantic şi unul oniric. Promotorii acestor forme s-au canonit să le umple cu subţirele fond existent. Procedeul a cunoscut o adevărată înflorire în comunism, când protocronismul a reprezentat un instrument de legitimare pentru ceea ce nu prea putea fi legitimat, alături de periodicele „revizuiri” şi repuneri în prim plan a unor autori anterior contestaţi sau puşi la index.

 O altă importantă linie de acţiune a celor care întreţin, uneori cu naivitate, iluziile literaturii române este reprezentată de festivismul hagiografic care transformă în mumii venerate anumiţi scriitori. Cazul emblematic este al lui Eminescu, care de un secol şi ceva încoace este ridicat de şcoala şi critica noastră la rangul de vacă sacră (termenul îmi aparţine) venerată necondiţionat. Citez un pasaj relevant:

 Devenit, în ultima jumătate a secolului al XX-lea, o legendă naţională şi un mit, Eminescu a ieşit, cum spuneam, din timpul profan. În această împrejurare specială, nu avem de-a face cu atitudinea care însoţeşte, de regulă, statornicirea, în conştiinţa colectivă, a unui mit [...]. Sunt curente cazurile de tabuizare agresivă şi de deliraţie la geniu, mai cu seamă imediat după 1989, când pornirile inhibate [...] s-au putut dezlănţui fără reţineri şi fără cenzură.

Foarte bine exprimată o stare de lucruri pe care o vedem - un pic de atenţie să avem - mai la tot pasul. Citesc bunăoară în presa de ieri că membrii unei organizaţii a scriitorilor din Cluj îi solicită Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Daniel, nici mai mult, nici mai puţin decât... canonizarea lui Eminescu. Vă las plăcerea de a citi argumentele literaţilor clujeni, sunt savuroase şi ar fi păcat să vă stric distracţia.

N-ai cum să prezinţi pe larg o carte densă precum cea a lui Eugen Negrici în spaţiul inevitabil limitat al unei postări de blog. Ea trebuie citită de toţi cei care rămân interesaţi de literatura română şi după trecerea bacalaureatului. Nu în ultimul rând, ea trebuie citită de profesorii de română, mulţi dintre ei promotori lipsiţi de discernământ ai iluziilor literaturii române despre care s-a vorbit. Ironic, o parte din aceşti profesori sunt oameni relativ tineri şi sunt foşti studenţi (la Craiova sau Bucureşti) ai profesorului Eugen Negrici!

4 comentarii:

Anonim spunea...

" Sceptic de serviciu al unei lumi in declin". I se potiveste aceasta definitie data unui confrate de-al sau.
Pentru Negrici, un profesor universitar trebuie sa aiba sclipire, asadar trebuie sa nu fie un "memorator". Cand i-am amintit mi-a spusca i se intampla des sa-i fie amintite diverse ziceri. Parea mandru de asta. Avea si de ce. Un sacru! Citind, el ar spune " Un tampit!."

Micawber spunea...

@ Anonim

In spatele textului se ghiceste exact figura despre care vorbiti.

P. Ionescu spunea...

In literatura daca nu esti si sceptic, nu poti sa fii obiectiv.

Micawber spunea...

@ P. Ionescu

Probabil ca scepticismul e o insusire valoroasa a criticului.