marți, 9 februarie 2010

Colecţia Povestiri ştiinţifico-fantastice

A fost în aparenţă un fenomen ce ţine mai degrabă de pop culture şi, inevitabil, de o anumită perioadă istorică, cu toate tarele ei reflectate asupra creaţiei literare.

Colecţia Povestiri ştiinţifico-fantastice (apărută, în seria ei clasică, între 1955 şi 1974 şi continuată cu mai puţin elan după 1990) a constituit un adevărat moment, cu toate tarele reflectate (şi) asupra creaţiei literare ce ţin de o anumită perioadă istorică. Cu mult înainte ca limba română să primească, cu braţele deschise, cuvântul fan, ea l-a adoptat pe fandom, e drept în contextul specializat al sferei iubitorilor de literatură ştiinţifico-fantastică, numită la noi şi literatură de anticipaţie.

Nu-s un mare iubitor al genului respectiv, dar e drept şi că la pubertate l-am devorat pe Jules Verne. Povestiri din colecţia despre care vorbim nu am prea citit, poate şi pentru că pentru că o bună parte au apărut şi au circulat înainte să mă nasc sau să ating vârsta potrivită pentru asemenea lecturi. Le-am (re)descoperit recent, graţie iniţiativei unui grup de pasionaţi. Oamenii s-au hotărât să procure şi să scaneze toate numerele apărute (şi sunt 466 numai în prima serie) şi să le pună la dispoziţia amatorilor aici. Nu ştiu care sunt ramificaţiile legale ale poveştii, dar atât atâta vreme cât există zeci de site-uri de unde se pot descărca numere din colecţie, măcar să le găseşti pe toate la un loc, bine scanate şi sistematizate. Proprietarii site-ului au făcut o treabă admirabilă şi mai rară pe la noi.

Cine e curios poate să citească câteva numere, mai vechi sau mai noi. Eu am citit micul roman-foileton Meteoritul de aur de Octavian Sava, care deschide colecţia (trimiterea la Goana după meteor a lui Jules Verne, voluntară sau nu, e inevitabilă). Cine doreşte, poate citi cartea lui Jules Verne aici.

Meteoritul de aur e povestea, simplă de altfel, a unei expediţii care încearcă să găsească un legendar meteorit de aur căzut, se zice, undeva în centrul Africii. Unul din participanţii la expediţie, desfăşurată acum 100 de ani, e tânărul român Ion Spineanu. Acesta, student fiind în Belgia, depune eforturi intense pentru a fi întâi de toate acceptat ca membru al echipei. A trebuit să câştige un concurs greu, una din probe fiind cunoaşterea unei limbi bantu:

Cele 7 zile şi nopţi care mă despărţeau de concurs le-am închinat studiului limbii bantu. Întâmpinam greutăţi mai serioase în ceea ce priveşte pronunţia. În schimb, n-aveam de învăţat nici un fel de reguli gramaticale, pentru simplul motiv că astfel de reguli nu fuseseră stabilite încă de nimeni.

Desigur, lingviştii ar zâmbi, căci nu există o limbă bantu, ci o familie de asemenea limbi; în plus, afirmaţia privind regulile gramaticale e de tot hazul. Am dat acest citat pentru a oferi o imagine asupra farmecului incontestabil pe care îl au aceste scrieri, de multe ori naive şi neieşind din imperiul comandamentelor ideologice ale epocii. Ce păţeşte Spineanu în Africa n-am să spun, ca să nu stric plăcerea celor care vor să citească povestea.

Un comentariu:

Anonim spunea...

Îmi permiteți să nuanțez:
Nu este vorba, aici, doar de farmecul(discret)al naivității. Această colecție a lansat și intreținut un întreg fenomen artistic care, de la un punct încolo, maturizându-se prin contacte inevitabile cu marea literatură science-fiction din Vest(dar și din Est, vezi frații Strugațki), a sfârșit prin a se înscrie într-o dizidență sui-generis față de linia ideologică a celebrelor teze ceaușiste din iulie, lansând nume scriitoricești importante, azi pe nedrept uitate: Ion Hobana(”Oameni și stele”, ”Viitorul a început ieri”), Mircea Opriță(”Figurine de ceară”,”Sens interzis”), Mihail Grămescu(”Aporisticon”), Dănuț Ungureanu(”Artele marțiale moderne”)și, mai ales, Vladimir Coli(”Babel”, ”Legendele Țării lui Vam”), părintele fanteziei eroice românești, un fel de mare primitiv al genului, la noi - apelativ acordat în SF-ul anglo-saxon lui E.R.Burroughs, creatorul lui Tarzan (pentru ciclul fatasy ”Pellucidar” și pentru ”Cronicile Marțiene”).
Firesc, din perspectiva opresivă a regimului trecut, avântul perestroikist a filonului SF românesc, s-a subțiat substanțial, după 1974,fanzinele autohtone încetând să mai apară sau apărând cenzurate și cu foarte mari întârzieri, la limita samizdatului.
Știți ce este cu adevărat remarcabil?
Că autori venerabili, astăzi, precum aceia citați mai sus,i-ar surclasa lejer,valoric, pe mai târziu consacrații confrați întru fantastic Liviu Radu, Petru Cimpoieșu, Ruxandra Cesereanu, Doina Ruști,T.O Bobe, et caetera. Sau, nu?
Lectorul anonim