☺☺☺☺Ludmila Uliţkaia - Cei dintâi şi cei de pe urmă

Nu ştiu cât de adâncă mai e criza economică sau de valori în Rusia, dar e limpede că pe plan literar lucrurile merg cât se poate de bine. Cine doreşte dovezi pentru această afirmaţie poate citi povestirile Ludmilei Uliţkaia din volumul Cei dintâi şi cei de pe urmă (Humanitas, 2008).

Materia primă a prozatoarei ruse e aparent la îndemână, numai talent să ai şi să vrei s-o foloseşti. E vorba de relaţiile umane şi de tensiunile care îi macină pe semenii noştri în Rusia post-gorbaciovistă, dar şi în deceniile care au precedat destrămarea Uniunii Sovietice. Un cititor mai puţin atent ar putea analiza temele Ludmilei Uliţkaia ca purtând amprenta unui feminism oarecum insolit, cel puţin din perspectiva temelor abordate şi a soluţiilor oferite. Asta şi poate pentru că destule bucăţi sunt consacrate interacţiunilor de cuplu, femeilor singure sau tensiunilor dintre diferitele generaţii ale aceleiaşi familii. În Orlovii-Sokolovii, Andrei Orlov şi Tania Sokolova, colegi de facultate în plin comunism, au o relaţie de un erotism intens şi totodată placid, par făcuţi unul pentru celălalt, iar Tania face avorturi cu o regularitate de mecanism, fără mari frământări sau zguduiri. La terminarea facultăţii, alegerea care trebuie făcută (numai unul din cei doi se poate înscrie la doctorat) duce la terminarea abruptă a relaţiei, fără multe fasoane, de parcă ar fi fost unul din avorturile sus-pomenite. Fiara, o povestioară cu tentă uşor fantastică, ne prezintă o femeie singură (soţul şi mama îi muriseră la mică distanţă unul de celălalt) care se pomeneşte terorizată de un motan imens, pe care cu greu îl împiedică s-o viziteze zilnic şi să-şi lase excrementele tocmai la ea pe pat. Dama de pică ne aminteşte, prin alegerea personajelor, de azi pe drept uitata piesă Trei generaţii a Luciei Demetrius. Într-o tipică komunalkă sovietică trăiesc de data asta patru (!) generaţii femei, Anna Fiodorovna, mama ei, Mor, Katia, fiica Annei Fiodorovna şi Lenocika, fata Katiei. Vizita făcută de fostul soţ al Annei, fugit din URSS şi ajuns medic de succes în Africa de Sud, declanşează o adevărată sarabandă a visurilor şi aspiraţiilor.

Dorinţa de evadare în Occident e de altfel o temă recurentă în prozele Ludmilei Uliţkaia. Ţiu-rih e povestea luptei tenace duse de Lidia, o femeie nici prea-prea, nici foarte-foarte, dar dotată cu o ambiţie de fier pusă în slujba capturării unui bărbat care s-o ducă în Occident (în cazul în speţă, în Elveţia, de unde şi maimuţăreala numelui Zurich) şi s-o ia de soţie. Unele femei au ajuns deja în El Dorado, dar nu fără a se putea fi desprins de vechile conflicte de acasă (ca Femeile de pe plaiurile ruse..., care se întâlnesc într-un restaurant din New York).
 O mică bijuterie este Îngeraşul, istoria profesorului de filozofie Nikolai Romanovici, care, homosexual fiind, corupe un tânăr care se pregătea pentru o carieră de muzician. Iată începutul, mostră concludentă pentru rafinamentul stilistic al autoarei:

Chiar în anii în care Humbert Humbert se prăpădea de dorul iubitei lui necoapte încă sexual şi îşi făcea planul nemilos de-a dreptul să se însoare cu sărmana Lolita, în celălalt colţ al lumii Nikolai Romanovici, profesor de filozofie (sau de ştiinţa care pretinde să se numească aşa), holtei, atins şi el de chinurile dragostei, împotrivindu-se normelor acceptate de toată lumea, s-a însurat cu o doamnă care nici în visurile ei cele mai frumoase nu ar fi sperat la o partidă atât de strălucită.

E vorba bineînţeles de un paravan la adăpostul căruia Romanovici să se poată deda unei activităţi extrem de prost privite în Rusia sovietică. Un subiect tabu şi care în sine nu m-a atras niciodată, dar ce scoate Uliţkaia din el e o scriere excepţională.

În Persoana din eşalonul doi facem cunoştinţă cu unul din reprezentanţii aşa-zisei banalităţi a răului, un procuror sovietic, Evgheni Nikolaevici, personaj în aparenţă cu rang mărunt în ierarhie, dar care izbuteşte să-şi folosească poziţia pentru a acumula discret o avere impresionantă. Apropiindu-se sfârşitul lui Evgheni Nikolaevici, se declanşează o adevărată frenezie a rudelor dornice să-l moştenească, de zici că eşti (în mic, desigur) în Enigma Otiliei a lui Călinescu sau în Middlemarch a lui George Eliot (bănuiesc că cititorul informat ştie că Eliot era, la fel ca Uliţkaia, femeie).

Mă opresc aici, căci cărţile trebuie în primul rând citite şi abia apoi povestite. De data asta nu mi-a părut rău să fac nici una, nici alta.