Mi-a atras atenţia (şi nu prin aspect, căci e modestă ca prezentare) o cărticică apărută în 2005 la Editura Tritonic sub numele de Realitatea ilustrată - Bucureştii anului 1935. E vorba, aşa cum sugerează însuşi titlul, de o culegere de articole apărute în anul respectiv în săptămânalul, binecunoscut în epocă, Realitatea ilustrată. Probabil alegerea acestui an nu e întâmplătoare, căci el reprezintă jumătatea domniei lui Carol II, domnie care a marcat puternic dezvoltarea oraşului. Tot în 1935 a apărut şi un foarte interesant Ghid al Bucureştilor, pe care cei interesaţi îl pot citi, scanat, aici.
Sub titlul Meserii şi ocupaţii ciudate Alex F. Mihail prezintă moduri mai puţin obişnuite de a-ţi câştiga existenţa într-un oraş care începe să semene a mare metropolă. Unii scoteau bani urcându-se în tren încă de la depou şi apoi vânzându-şi locul. Ocupaţia era rentabilă, mai ales că multe trenuri erau foarte aglomerate. Alţii, profitând de o decizie a municipalităţii potrivit căreia taxiurile nu aveau voie să circule pe străzile centrale fără pasageri, jucau, contra unei sume de bani, rolul clientului. Într-o vreme când meseria de bodyguard nu exista ca atare, unii inşi, mai vânjoşi, îi ajutau pe proprietarii de localuri să dea afară clienţii recalcitranţi sau să-i facă să plătească pe cei care vroiau s-o şteargă fără să achite consumaţia.
Ioan Masoff (cunoscut mai mult ca istoric de teatru) scrie despre obiceiurile de lăsata secului, dar şi despre Raoul de Ginsbourg, personaj originar din Bucureşti care ajunge, printr-un concurs extraordinar de împrejurări, director al operei din Monte Carlo. Un oarecare E. S. figurează cu un articol despre un... club al milionarilor. D. A. Dospinescu are un articol despre abator, iar Alex F. Mihail figurează cu o anchetă efectuată printre elevii marilor licee (Spiru Haret, Lazăr, Matei Basarab, Sf. Sava).
Nesemnat apare un ciclu de articole dedicate unei manifestări tradiţionale în anii ’30, Luna Bucureştilor, ocazie cu care se organizase o mare (şi se pare, variată) expoziţie în Parcul Carol. Cu respectiva ocazie se prezentaseră reconstituiri ale unor străzi bucureştene din secolul XIX, dar şi - poate mai interesant - machete ale unor zone ale Capitalei în anul 2000! F[elix] Aderca figurează cu articolul Ochii văd inima cere (fără vreo virgulă), plin de constatări amare cu privire la inegalităţile sociale ale vremii.
Tot Alex F. Mihail (se pare, un publicist foarte activ) scrie şi un articol pe teme sociale pe care îl intitulează, sec, Cum trăiesc oamenii. Se pare că una din temele sensibile ale zilei era normalizarea:
Astfel, de pildă, în 1929 s-a făcut la C.F.R. un studiu aprofundat asupra salariilor, care păreau prea mari, sau rău proporţionate, şi s-a făcut o aşa zisă „normalizare”. În urmă s-a observat că unii slujbaşi erau nemulţumiţi, privind cu jind la alţii, cu aceeaşi pregătire tehnică, aceleaşi ore de muncă şi aceeaşi răspundere, care aveau însă un salariu mai mare, atunci s-a făcut o a doua „normalizare”.
Dar lumea tot nu era mulţumită.Au urmat alte normalizări, o goană nebună după reduceri bugetare, economii sângeroase, o sălbatică repartizare a atribuţiilor între personalul rămas în picioare pe câmpul muncii... Totuşi, s-a mai găsit posibilitatea să se facă numiri noi: astfel, de pildă, s-au numit cinci ingineri în serviciul de supraveghere a reviziei vagoanelor în staţia Bucureşti-Griviţa, în locul unicului controlor [...] care odinioară făcea această slujbă, dar care a fost dat afară.
Am scris aici nu odată că, dacă e important să citeşti, din pură plăcere a lecturii sau pentru a te informa, e poate la fel de important să încerci să vezi dacă cele citite au relevanţă pentru realitatea imediată. Parcurgând articolele din volum, vezi că normalizările din 1929 nu-s singurele a-normalităţi cu corespondenţă în 2010.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu