Metafora cubului Rubik ar reda munca pe care ar trebui s-o facă cititorul (re)organizând substanţa scrierii, de altfel extrem de eterogenă şi variată ca tehnici şi valoare, după talentul şi inspiraţia autorului respectiv. Simona Popescu pare de altfel să fi fost preocupată să adauge la cozonacul romanului cât mai multe ingrediente simbolice. Pe lângă deja menţionatul cub, mai avem şi motivul cadrului (de la gherghef, dar şi abstract, ca la povestirile în ramă gen Decameronul lui Boccaccio), al rucodeliei (termen la origine monahal, însemnând „lucrare a mâinilor”), al textului (în sensul etimologic de ţesătură sau network), al figurii origami, al fractalilor etc. Este desfăşurată artileria grea a postmodernismului, cu puternice accente intertextuale, cu aluzii culturale savante de l-ar face invidios până şi pe papa Borges, dar şi cu trimiteri mai prozaice, dar familiare cunoscătorilor, la terasa La Motoare sau la sălile 314 (pi x 100!) sau 413 de la Literele bucureştene (cine ştie sălile acelea înţelege ce vreau să zic).
Fiind opera unui număr de peste 20 de inşi, n-ai cum să aştepţi multă coerenţă. Dimpotrivă, cititorul ar trebui să fie mai degrabă interesat să vadă individualităţile, polipii, nu reciful de corali. Textele tinerilor rubikişti sunt, după cum era de aşteptat, inegale ca valoare.
Câteva din capitole merg oarecum pe firul romanului realist, cu dezvoltările din prima jumătate a secolului trecut: Liftiera şi ghergheful (o ramă), Dosar „Goblenista”, Vând goblenuri. Altele (Fetiţa, Snake) introduc elemente de stream of consciousness. Nu lipsesc secţiuni avangardiste de-a dreptul (Ana & Gruia), elemente de dicteu automat, pasaje întregi în limbi un pic exotice (olandeza sau flamanda, greu de stabilit!), integrarea elementelor de internet şi e-mail (procedeu deja banalizat, pe care unii îl găsesc foarte proaspăt) etc.
Ar fi imposibil să prezint pe larg un roman aşa de stufos (peste 550 de pagini) şi atât de eterogen. Are şi bune, şi rele, ceea ce în cazul de faţă era inevitabil. Uneori bombardamentul cu aluzii şi simboluri culturale devine obositor şi generează plictis, căci e steril şi nu se subordonează unui obiectiv artistic. Să fie de vină şi teribilismul multor autori (media de vârstă e 21 de ani), să fie de vină mâna de fier în mănuşă de catifea a Simonei Popescu... nu are importanţă. Delicios e capitolul intitulat Cubus... ex/in capite meo, un fel de idilă între doi studenţi la latină. Savuros prin umorul involuntar e Oh la la! Mai c’est pas possible!, capitol scris mai mult ca sigur de Dominika Ogrodnik, o studentă din Polonia sosită cu o bursă la Bucureşti, şi care îşi începe relatarea cu magica frază:
Îţi spun verde în obraz, dacă aş fi ştiut ce pe mine aşteaptă aici, niciodată n-aş fi încercat să primesc acest bursă.
Poate spre a întări caracterul de experiment al lucrării, ea este însoţită de un DVD cu ilustrări ale temei. Cine are bani de cheltuială şi e şi amator de cărţi mai ciudate poate s-o ia liniştit, o să aibă ce citi în Rubik. Sunt curios dacă vom mai auzi ceva despre unul sau mai mulţi din autorii acestui puzzle literar, căci despre Simona Popescu, mentorul grupului, s-au auzit destule:
Bogdan Boureanu, Dragoş Carciga, Ana Chiriţoiu, Raluca Ciochină, Dan Dăncescu, Brândusa Dragomir, Gruia Dragomir, Cristina Foarfă, Mădălina Georgescu, Anca Ionescu, Marieva Ionescu, Radu Leca, Sonia Lodi, Radu Nedelcuş, Igor Mocanu, Dominika Ogrodnik, Eva Pervolovici, Ovidiu Pop, Alina Purcaru, Laura Sandu, Elena Stancu, Simona Vasilache
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu