☺☺☺ Sonia Cristina Stan - Manipularea prin presă

Manipularea prin presă, cartea Soniei Cristina Stan, a apărut la Humanitas în 2004, dar am reuşit s-o citesc cu mare întârziere. Subiectul e incitant (mai ales în context autohton, unde e mai puţin abordat în dezbaterea de idei, căci în alte părţi am impresia că s-a scris ad nauseam pe tema asta). Mai cunoscută (şi mai veche) la noi e lucrarea lui Bogdan Ficeac, Tehnici de manipulare, apărută mai demult la Nemira (chiar, a dat sau n-a dat faliment?) pe care cine vrea s-o citească pe daiboji o găseşte aici.

Aşadar manipularea prin presă e o specie a manipulării desfăşurată într-un mediu specific. Autoarea cărţii îşi face cu conştiinciozitate temele în capitolul introductiv şi ne defineşte manipularea după cum urmează, în buna tradiţie a manualelor noastre şcolare lemnoase:

[A]cţiunea de schimbare a opiniilor, atitudinilor şi comportamentelor unei persoane sau ale unui grup social în vederea atingerii unor scopuri dorite de către altcineva (persoane, grupuri, organizaţii) fără exercitarea forţei şi lăsând impresia că această schimbare este o decizie liberă.

Urmează tot felul de consideraţii sociologice şi de teoria comunicării şi ni se explică (util, de altfel) de ce manipularea nu e propagandă, nici publicitate. Se trece apoi la cestiunea propriu-zisă, aceea a manipulării prin presă. Nu suntem iertaţi de vorbăria de rigoare, de consideraţii privind puterea presei, zvonuri şi mistificări. Totuşi unele distincţii sunt foarte folositoare, de pildă cea dintre eroare de presă şi manipulare. Cum ar veni, manipularea presupune intenţie, cine obţine efectul scontat din greşeală nu manipulează.

Relaţia dintre eroarea mediatică şi manipularea prin presă e dezvoltată într-un capitol aparte. Discuţia ajunge să îmbrace forme tehnice. Se discută despre modul în care structurarea informaţiei (localizarea în pagină, grafica, vocabularul utilizat etc.) contribuie la eficienţa manipulării sau poate constitui o marcă a acesteia. Un capitol întreg ne prezintă manipularea prin televiziune şi de data asta avem şi câteva exemple de pe la noi, nu ştiu cât de relevante, precum o transmisiune de la Olimpiada de la Atena sau tornada de la Făcăieni.

Din fericire, capitolele de la sfârşitul cărţii salvează oarecum situaţia. Sunt discutate, într-o secţiune consistentă, elementele de manipulare în presă constatate cu ocazia alegerilor prezidenţiale din anul 2000. Autoarea menţionează şi situaţia paradoxală în aparenţă a existenţei, în presa noastră, a mai multor Românii. Aceste două părţi sunt, cred, reuşitele volumului care rămâne altminteri marcat de un soi de ariditate belferească ce poate alunga mulţi cititori.

E vorba de o carte din 2004 şi de atunci multă apă a curs pe jgheabul manipulării mediatice dâmboviţene. Probabil ar fi foarte interesant să studieze cineva serios ultimele două campanii prezidenţiale, dar o să vină şi vremea lor. Până una, alta, m-aş referi la nişte peşti mai mici. În toamna trecută s-a produs un incident destul de dubios neclar după părerea mea în care a fost implicat, printre alţii, comentatorul politic Bogdan Chirieac, un obişnuit al postului Realitatea TV. Respectiva televiziune a reacţionat cu indignare proletară maximă şi a dat un comunicat arătând că dl. Chirieac nu mai are ce căuta la ei în studiou. Toate bune şi frumoase, trec 2-3 luni şi jurnalistul apare, bine merci, ca şi cum nu s-a întâmplat nimic, în studiourile Realitatea, desigur fără să dea cineva vreo lămurire. Manipulare, eroare, pură imoralitate? Să decidă alţii, dar ceva nu-i în regulă.

La aceeaşi televiziune, o tânără şi cam speriată reporteră prezintă preţurile băuturilor dintr-un magazin, spunând: O veste bună pentru domni - vinul este mai ieftin cu X lei. Manipulare? Adică femeia insinuează (delicat) că domnii sunt cei care beau (şi poate fără cumpătare)? Sau doar prostie nepricepere profesională? Iar nu-s în stare să răspund. Manipulaţi, manipulaţi, ceva tot va rămâne...