18 noiembrie 2015

☺☺ Vasile Baghiu - Fericire sub limite

0 comments
Am de ceva vreme senzaţia, întărită şi de citirea romanului Fericire sub limite (Editura Charmides, 2014), că Vasile Baghiu ocupă o nişă ecologică puţin populată în literatura noastră de azi. Fără pretenţia vreunei clasificări serioase, ar fi vorba de grupul autorilor care nu se străduiesc cu tot dinadinsul să-şi epateze publicul, să şocheze prin duritatea materiei sau a limbajului sau să experimenteze deşucheat. Cu alte cuvinte, scriitorii cuminţi, gospodăroşi, fără a fi neapărat tradiționaliști sau sămănătorist-păşunişti, amatori de construcţie şi uneori puţin greoi în exprimare, fără a-i face totuşi concurenţă lui Slavici. Ca să mai retez fluxul generalităţilor, pot să spun că mi-a picat prost văzând cum începe cartea, cu un citat din Muntele vrăjit, după care textul propriu-zis se deschide cu propoziţia „La sanatoriu timpul nu se grăbeşte.”

Nu de alta, dar cred ca mai toată lumea e sătulă de romane al căror cadru de desfăşurare e un sanatoriu (musai de tuberculoşi, mal du siècle convenabil). Mă şi ducea gândul la Petre Sălcudeanu, dar am citit mai departe. S-a profilat de la primele pagini un protagonist, în persoana lui Grig(ore) Despa, tânăr asistent medical la un sanatoriu prin anii 1980, ins sensibil, cu înzestrare artistică şi aplecare spre literatură, devenit profesor şi apoi scriitor de mare succes, emigrat în Italia. Se profila un roman al lui Grig, iar autorul pornea să jaloneze etape din viaţa acestuia, cu idile relatate pudic, cu ratări şi mici reuşite, cu zbateri interioare, toate desigur pe fundalul morbid asigurat de stabilimentul medical. Nu foarte promiţător, să recunoaştem.

Din fericire, în capitolele care urmează Vasile Baghiu reuşeşte să pună mai multă carne pe oasele poveştii, ba chiar o complică, introducând frecvente deplasări în timp, un fel de navetă între anii 1980 şi anii post-decembrişti, cu iluziile şi dezamăgirile care le-au urmat. Lui Grig îi este contrapus un personaj aproape la fel de proeminent, Victor Savu (devenit pacient al sanatoriului), bun prieten şi comiliton în apărarea unor idealuri etico-estetice profesate de amândoi. Savu este depozitarul unui manuscris preţios încredinţat de Grig, un roman cu totul şi cu totul aşa-şi-pe-dincolo, care începe cu zguduitoarea propoziţie „Sunt în viaţă.” N-ar fi nici asta o găselniţă din cale-afară de originală, dar am putea înghiţi hapul şi am putea să înaintăm în carte fără mari probleme, atâta că romancierul face marea greşeală de a reproduce lungi pasaje din opera lui Grig. Ce mai, s-a cam strivit corola de minuni. Textul atribuit exilatului din Italia e cam plat şi banal, înţesat de pompozităţi filozofice de almanah. Cu totul altfel ar fi stat lucrurile dacă în loc să i se dea citate lectorul ar fi fost dus cu zăhărelul cu aluzii. La urma urmei, e ca şi cum Thomas Mann s-ar fi apucat să interpreteze compoziţiile lui Adrian Leverkühn în loc să se limiteze la a scrie despre ele.


Până la urmă însă romanul e salvat în parte de iscusinţa cu care Vasile Baghiu se mişcă printre planurile temporale ale unui tort Doboş cronologic. „Timpul merge înainte şi înapoi” ne spune, einsteinian, naratorul, iar romancierul mimează bine aceste deplasări. Spirit mai degrabă clasic, cu accentul pus pe morală mai degrabă decât pe ironie, scriitorul creează numeroase paralelisme şi simetrii la nivelul eroilor. E vorba probabil de o scriere cu (parţial) caracter autobiografic în care apare pomenit până şi un personaj numit... Vasile Baghiu. Amatorii de cărţi solide despre oameni serioşi şi luptători cu greutăţile vieţii (hélas!) vor gusta probabil multe din paginile Fericirii sub limite.

9 noiembrie 2015

Importantă e participarea (dar fără Karl Kraus)

0 comments
Cu greu găseşti în literatura de expresie germană un satiric cu o forţă superioară austriacului Karl Kraus, publicistul de la Die Fackel, de la care ne-a rămas, printre multe formulări memorabile, cea cu Viena, „laborator experimental pentru sfârşitul lumii”. Mi-aş fi dorit să avem traduceri româneşti din Kraus, dar deocamdată în domeniul acesta e o mare pauză. Am ales pentru postarea de azi un fragment de dialog din Ultimele zile ale omenirii, colecţie de scene dramatizate care acoperă o mare parte a Primului Război Mondial (traducerea mea):

Un birou la Ministerul de război
Hugo von Hofmannstahl (răsfoieşte un ziar): Ah, o scrisoare deschisă pentru mine? Frumos din partea lui Bahr că nu m-a uitat în vremurile astea teribile! (Citeşte cu glas tare) „Salutare, Hofmannstahl. Dragul meu Hugo, nu ştiu decât că eşti în armată, dar nimeni nu-mi poate spune unde. Aşa că-ţi scriu prin intermediul acestui ziar. Poate că un vânt prietenos îl va purta spre focul aprins în faţa cortului tău şi îţi va transmite urările mele de bine...” (Se opreşte).
Cinicul: Dă-i înainte! Scrie bine Bahr ăsta!
Hofmannstahl (mototoleşte ziarul): Bahr e insuportabil...
Cinicul: Care-i problema? (Ia ziarul şi citeşte fragmente.) „Fiecare german, de acasă sau de pe câmpul de luptă, poartă acum uniformă. Aceasta este marea bucurie a momentului. Fie ca Domnul să facă să ţină! E calea de veacuri pe care au mers nibelungii, trubadurii minnesingeri şi maeştrii cântăreţi, misticii noştri şi barocul nostru german, Klocpstock şi Herder, Goethe şi Schiller, Kant şi Fichte, Bach, Beethoven, Wagner. Succes, dragă locotenente...”
Hofmannstahl: Încetează!
Cinicul (citeşte): „Ştiu că eşti fericit. Simţi bucuria participării. Una mai mare nici nu există.”
Hofmannstahl: Ascultă, dacă nu încetezi acum...
Cinicul (citeşte): „Şi să ne amintim, acum şi întotdeauna: importantă e participarea. Şi să avem grijă ca de azi înainte să avem întotdeauna la ce să luă parte. În acest fel, destinul Germaniei se va împlini, iar trubadurii minnesingeri şi maeştrii cântăreţi, Walter von der Vogelweide şi Hans Sachs, Eckhart şi Tauler, misticii noştri şi barocul, Klocpstock şi Herder, Goethe şi Schiller, Kant şi Fichte, Bach, Beethoven, toţi aceştia îşi vor găsi împlinirea...” Ce legătură au ei cu tine? Ah, poate vrea să spună că au fost cu toţii scutiţi de serviciul militar. „Şi acesta este darul Atotputernicului către păcătosul neam omenesc!” Mulţumesc, Doamne! (citeşte) „Acum precis eşti la Varşovia!”

Pentru cine nu ştie, Hugo von Hofmannstahl a ocupat în timpul războiului un post în administraţie, în vreme ce colegul lui de generaţie, Hermann Bahr, a fost pe front. În imagine, desen contemporan înfăţişând ofiţeri ai Puterilor Centrale la manevrele de toamnă (reproducere din volumul lui Kraus).