Din ipocrizie sau – de ce nu? – din calcul
politic sau din diplomaţie, căci oameni suntem cu toţii, criticii ezită adesea
să pună degetul pe rană şi ne vorbesc despre realizările artistice notabile, nu
şi despre rateuri. Aserţiunea e valabilă, cred, în toate provinciile artei,
aşadar şi în domeniul înregistrărilor de muzică clasică şi operă. În The Life and Death of Classical Music (Anchor
Books, 2007), Norman Lebrecht, cunoscut publicist şi popularizator de
specialitate prezintă publicului două liste. Prima, mai generoasă, e formată
din 100 de titluri şi cuprinde „capodoperele”, acele înregistrări considerate
pietre de hotar în istoria genului. Cealaltă, vizibil mai restrânsă, este
formată din numai 20 de lucrări, numite de autor „înregistrări care n-ar fi
trebuit făcute vreodată”.
În spiritul meschin al acestui blog, las
la o parte, cel puţin deocamdată, prima din aceste liste şi trec la cea de a
doua, a rateurilor muzicale. Să vedem aşadar care sunt cele 20 de înregistrări
eşuate:
1. Bach - Concert pentru două viori şi
orchestră, Jascha Heifetz, RCA Victor Chamber Orchestra (RCA, 1946)
2. Beethoven - Triplul concert, Sviatoslav
Richter, David Oistrah, Mstislav Rostropovici,Berlin Philharmonic
Orchestra/Herbert von Karajan (EMI, 1969)
3. Elgar - Variaţiunile Enigma, BBC
Symphony Orchestra/Leonard Bernstein (DG, 1982)
4. Klemperer - Vals vesel; Weill - Opera
de trei parale; Hindemith - Suita Nobilissima visione, Philharmonia
Orchestra/Otto Klemperer (EMI, 1961)
5. Mahler - Simfonia a II-a, Vienna
Philharmonic/Lorin Maazel (CBS, 1983)
6. Kreisler - Concerte în stil baroc, Victor
String Orchestra/Donald Vorhees (RCA, 1945)
7. Schubert - Călătorie de iarnă, Peter
Pears, Benjamin Britten (Decca, 1963)
8. Albinoni - Adagio; Pachelbel - Canon; Corelli
- Concert de Crăciun; Vivaldi - Concerte, Berlin Philharmonic Orchestra/Herbert
von Karajan (DG, 1983)
9. Jazz Sebastian Bach, Swingle Singers (Philips,
1962)
10. A Different Mozart, producător Dawn
Atkinson (Portland, Oregon, 1996)
11. Verdi - Requiem, Kirov Orchestra and
Chorus/Valeri Gergiev (Decca, 2000)
12. The Jazz Album, London
Sinfonietta/Simon Rattle (EMI, 1986-1987)
13. Mahler for Dummies, Klaus Tennstedt,
John Barbirolli, Carlo-Maria Giulini (EMI Classics, 1996)
14. Beethoven - Concertul pentru vioară, Gidon
Kremer, Academy of St Martin in the Fields/Neville Marriner (Philips, 1982)
15. Weill: Cântece de septembrie, diferiţi
artişti (Sony Classical, 1997)
16. Bizet: Carmen, Jessye Norman,
Orchestre National de France/Seiji Ozawa (Philips, 1988)
17. Moment of Glory, Scorpions, Berlin
Philharmonic Orchestra (EMI, 2000)
18. Satie: Vexations, Reinbert de Leeuw (Philips,
1977)
19. Christmas with Kiri, Kiri te Kanawa,
London Voices/Philharmonia Orchestra/Carl Davis (Decca, 1985)
20. Pavarotti: The Ultimate Collection (Decca,
1997)
Parcurgând lista, e aproape evident de ce unele din titluri poartă de la bun început pecetea dezastrului. În alte cazuri, situaţia e mai complicată. Căci, la urma urmei, ce înseamnă o înregistrare proastă? Norman Lebrecht ne spune că nu e vorba de înregistrări făcute de muzicieni slabi sau de o interpretări nereuşite, ba chiar că de regulă asemenea înregistrări sunt făcute cu onestitate, efort şi cele mai bune intenţii. Răspunsul, desigur subiectiv, ţine de un anume inefabil.