☺☺☺☺ Aleksandr Soljeniţin - O zi din viaţa lui Ivan Denisovici

N-am de gând să scriu o recenzie sobră despre romanul lui Soljeniţin O zi din viaţa lui Ivan Denisovici, pe care l-am citit în toamna trecută în colecţia echivalentă cu franţuzeasca Le livre de poche a Editurii Humanitas (2008). Asta pentru că pe blog nu scriu recenzii şi nici nu-s un comentator serios şi grav (scuze celor care au nimerit aici căutând aşa ceva), ci îmi dau numai cu părerea despre cărţile pe care le citesc. Fac doar tot felul de asociaţii şi comentarii, pertinente pentru unii, nedrepte sau scandaloase pentru alţii. Noroc că spaţiul virtual e (încă) o lume liberă.

Cartea lui Soljeniţin îşi poartă inima pe mâneca de la cămaşă, cum zic anglo-saxonii. E exact ce spune şi titlul, relatarea, inevitabil amănunţită, a unei zile din viaţa lui Ivan Denisovici Şuhov, deţinut (cu numărul Sce-854) într-un lagăr sovietic de muncă. De prisos să spun că scrierea are la bază propria experienţă de deţinut în asemenea stabilimente a autorului, de altfel scriitor legendar, aureolat de premii, distincţii şi participări la tot felul de comitete şi comiţii. Culmea e nu munca e cel mai mare rău acolo - deţinuţii sunt scoşi din lagăr şi duşi pe un şantier de construcţii, unde lucrează în echipe, îşi au propriii lideri, recrutaţi din rândul lor (surprinzător de omenoşi), iar normele par de-a dreptul rezonabile. Răul e nespectaculos, iar manifestările lui, aproape banale: gardieni brutali, condiţii de viaţă la limita suportabilului, raţii alimentare distribuite cu parcimonie, frigul ucigător al iernii.

Şuhov traversează ziua relatată în roman încercând aceleaşi mărunte strategii care îl ajutaseră să supravieţuiască în primii patru ani de detenţie (mai avea opt): încercarea de a se interna la infirmerie, negocieri cu alţi deţinuţi pentru o ţigară sau hrană, ascunderea unei linguri astfel încât ea să nu poată fi depistată la percheziţii (episodul e memorabil) etc.:

Şuhov îşi scoase lingura din pâslar. Era o lingură scumpă lui, nu-l părăsise niciodată prin tot nordul. O turnase el însuşi din cablu de aluminiu. Avea şi o inscripţie: „Ust-Ijma - 1944”. Îşi trase apoi căciula de pe capul bărbierit - oricât ar fi fost de frig nu-şi îngăduia să mănânce cu căciula pe cap. Începu să răscolească ciorba şi să verifice cu repeziciune ceea ce se nimerise în strachină. Se nimerise ceva cam de mijloc. Nici apă chioară, dar nici de la fund. Păzindu-i strachina, Fetiukov pescuise din ea un cartof. Ciorba are o singură calitate - e fierbinte. Dar Şuhov întârziase şi acum era rece. Începu, totuşi, s-o mănânce, ca de obicei, încet şi atent.

Stilul acesta alert, fraza scurtă şi fluxul conştiinţei sunt caracteristici ale întregii cărţi. Sunt observaţii mărunte care compun, încetul cu încetul, un univers format din acţiuni de mică amploare care se subsumează însă unui singur scop: supravieţuirea. Iar Ivan Denisovici reuşeşte să supravieţuiască unei zile de ianuarie într-un lagăr sovietic, asta e o propoziţie care rezumă foarte bine romanul.

Este, prin prisma unei materii artistice diferite, a unor procedee şi timpuri de cu totul altă factură, un fel de sezon din serialul de acţiune „24” cu celebrul Kiefer Sutherland. Desigur, nu vom găsi aici agenţi ca Jack Bauer, salvatori ai lumii civilizate, luptători neînfricaţi împotriva teroriştilor adesea întruchipaţi de foşti agenţi KGB ajunşi - ironie a istoriei - mafioţi ruşi. Dar o relatare pas cu pas a unor evenimente desfăşurate pe parcursul a 24 de ore tot avem şi în Soljeniţin. Acum că am comis această blasfemie pot să închei, nu înainte de a semnala că cei care nu vor să dea bani pe carte dar vor s-o citească o pot găsi - piratereşte, aici.