Prima bucată, Al doilea atac la brutărie, ne relatează cazul bizar al unui cuplu (japonez, fireşte) care, năpădit de o foame năprasnică, jefuieşte un McDonald’s de la Tokyo şi fură Big Mac-uri şi Coca Cola cu aceeaşi naturaleţe cu care Raskolnikov comite o crimă arbitrară în Crimă şi pedeapsă. Urmează o proză numită Comunicatul cangurilor, o
Căderea Imperiului Roman, revolta indienilor din 1881, invadarea Poloniei de către Hitler şi tărâmul vântului năprasnic e o povestioară al cărui titlu concurează ca lungime conţinutul. E o notaţie fugară din viaţa unui cuplu de tineri, iar efectul de butterfly effect pe care îl sugerează numele nu aduce nimic original. Mai reuşită mi s-a părut Treburi de familie, unde sora mai mică se logodeşte, iar fratele mai mare nu-i încântat de alegerea fetei, mai ales că trebuie să şi ia masa cu cei doi logodnici. Stilul e simplu, contemporan, fără farafastâcuri, banal chiar:
- Nu-i un tip chiar aşa de rău [spune fratele în cele din urmă despre logodnic] [...]
- Adică e serios. Cel puţin pare mai serios decât mine.
- Dar tu nu eşti serios deloc.
- Ce bine! Mulţumesc, am zis eu, cu privirea în tavan.
Elefantul a dispărut, schiţa care încheie volumul şi îi împrumută şi titlul, ne readuce la dimensiunea fantastică. Un elefant şi îngrijitorul său dispar împreună de la grădina zoologică, în aparenţă inexplicabil. Dispariţia asta neaşteptată bulversează pe toată lumea, inclusiv pe personajul-narator şi desigur că nu aflăm ce s-a întâmplat. Rămânem cu o senzaţie de tristeţe difuză, un fel de ce păcat că piticul s-a-nnecat.
Personajele lui Murakami au rareori nume şi nu de puţine ori ai senzaţia că sunt umbre. Decorul e contemporan, minimalist, iar aluziile culturale sunt sofisticate şi de regulă la domeniul occidental. Personajele sporovăiesc despre operele lui Wagner, despre Brahms sau Şostakovici cam cum vorbesc despre Michelangelo femeile din poemul lui T. S. Eliot, iar în fundal se poate auzi Colonel Bogey March. Nu mă aşteptam să umble lumea în kimono, să poarte săbii de samurai sau să bea ceai în patru labe la măsuţe minuscule, dar uneori efectul obţinut e artificial - ceva parcă nu se lipeşte. Scriitorul e - se vede limpede chiar în traducere - pe deplin stăpân pe instrumentele sale, dar asta nu salvează volumul de păcatele la care am făcut referire aici. Lectura nu m-a vindecat de remuşcările pricinuite de scurta mea carieră de hoţ de cărţi.
4 comentarii:
Daca mai ai chef de proza fantastica, Murakami nu e de ocolit. E adevarat ca nu prea are treaba el cu japonia dar scrie bine. Eu am citit Cronica Pasarii si mi=a placut, iar sotiei mele i-a dat startul sa le citeasca pe toate, si i-au si placut. Eu m-am oprit la Cronica... totusi. E un autor care scoate carti bune, dar sunt altele si mai bune scoase de altii.:)
Concluzia: cartea citita de tine nu e cea mai reprezentativa pentru individ
@ Liviu Drugă
Fac si eu ce pot... sunt atatea de citit... deocamdata Murakami nu e pe lista prioritatilor mele. Nu lipsa legaturii cu cultura japoneza m-a deranjat (ca tot nu ma pricep la ea), ci subtirimea multora din povestiri.
din pacate cred ca ai nimerit o carte mai putin buna a lui murakami :(. Incearca ' Kafka pe malul marii' sau ' la sud de granita la vest de soare ' :)
@ YukiAme
Din pacate, Murakami si-a cam ratat sansa la mine. Am destule carti care asteapta sa fie citite, asa ca nu cred ca o sa ma apropii prea curand de o alta carte a acestui autor.
Trimiteți un comentariu