☺☺☺ Pavel Ţugui - Scriitori şi compozitori în luptă cu cenzura comunistă

Sub titlul greoi Scriitori şi compozitori în luptă cu cenzura comunistă, Editura Albatros (2006) a publicat acest volum  al fostului demnitar comunist din cultură Pavel Ţugui (chiar, mai există Editura Albatros, că site de internet nu are?). Greoaie sau nu, eticheta ne spune foarte limpede cu ce marfă avem de a face, fiind vorba de prezentarea unor „dosare” de cenzură întocmite la Ministerul Culturii din vremea primilor 10-15 ani de comunism şi care vizează o serie de nume grele ale literelor şi muzicii de la noi.

Volumul cuprinde trei secţiuni masive referitoare, respectiv, la Sadoveanu, Arghezi şi Călinescu precum şi capitole mai scurte şi anexe care vizează creatori precum Zaharia Stancu (cum, şi pe el în cenzurau?), Goga, Vinea, Nichita Stănescu, Mihail Jora etc.

Sadoveanu (care, se ştie, dăduse din greu cezarului ce era al cezarului) e luat la puricat pentru anumite detalii din scrierile istorice (în speţă Fraţii Jderi), fără îndreptarea cărora opera nu putea fi retipărită sub noul regim. Iată ce îi reproşează cenzorul în referatul său:

Pag. 119. vorbele în ucraineană. Grigore Gogolea şi moş Ilia Alapin, hoţi de cai, sunt ruşi [vai de capul nostru!]. Ceremuş.
Pag 163. binecredincioşilor săi creştini de peste Nistru [tot ce amintea de Basarabia era tabu]
Pag 177. Hotin [ca mai sus]
Pag 228 cap XIII. începutul religios etc. etc. etc.

Arghezi, care după ce fusese înfierat de Sorin Toma la începutul lui 1948 nu mai fusese publicat, intră în 1955 în vizorul organelor culturale în vederea unei „recuperări” şi acceptă să facă ce trebuie făcut pentru a reintra în circuitul editorial. Ţugui joacă în această acţiune rolul omului de legătură, iar poetul, recunoscător, îi va trimite telegrame şi felicitări cu mulţumiri. Pe unele din acestea autorul, scrupulos, le transcrie, altele sunt redate în facsimil. A ştiut Pavel Ţugui să păstreze hârtii albe pentru zile negre!

Călinescu are şi el parte de un capitol masiv. Secţiunea consacrată Scrinului negru cuprinde un referat amănunţit. Cenzorul, departe de a fi satisfăcut de concesiile estetice făcute de Călinescu (şi-s destule), îi repoşează că nu le-a făcut... cu destulă convingere:

Este surprinzător şi neverosimil ca un tânăr inteligent şi înzestrat ca muncitorul comunist Talaleu să vorbească numai în lozinci, papagaliceşte.

Dacă Talaleu n-ar fi vorbit „în lozinci” (în realitate, nişte clişee ubicue în epocă), probabil Călinescu ar fi fost acuzat de estetism, cosmopolitism sau de cine ştie ce altă erezie de neacceptat. Pavel Ţugui redă şi stenograma audienţei acordate lui Călinescu de însuşi Gheorghiu-Dej. Textul - sinistru prin conţinutul lui - nu e inedit şi poate fi citit aici.

Volumul, masiv şi înţesat de texte facsimilate, merită citit de cei interesaţi de istoria unei perioade negre a culturii noastre. Dincolo de acurateţea informaţiei, pe care până la proba contrarie nu o putem contesta, rămâne interesant cazul autorului. Nu ştiu cât bine sau cât rău a făcut Pavel Ţugui de la înălţimea postului său de ministru adjunct la Cultură, dar el apare, în propria sa carte, drept o personalitate luminoasă şi chiar liberală în contextul epocii. Vorba unui personaj din literatura de aventuri: Ce-i aia curajul, Alfred? Vorbe în vânt. Un lucru cu care se mândresc anumite persoane atunci când nu le ameninţă nimic. În lipsa informaţiilor, să-i acordăm autorului beneficiul îndoielii.