☺☺☺ Şerban Foarţă - Rimelări

Dacă ar fi să mă prind în jocul poetului, aş spune că Şerban Foarţă (Rimelări) e un autor de fo(a)rţă. Cartea albastră scoasă de Cartea Românească în 2005 cuprinde poeme apărute în marea lor majoritate în Dilema (nu sunt sigur că revista apucase să se transforme în Dilema veche în urma scandalului din 2004). Şerban Foarţă nu e, ştim bine, un debutant. Omul bate spre şaptezeci de ani şi a scos zeci de volume de versuri în deja cunoscutul stil ludic pe care cei care îl gustă îl recunosc foarte uşor. Nimic nu indică, aşadar, că am avea de a face cu un moment de cotitură în creaţia poetică a scriitorului sau că volumul ar avea pretenţia să fie mai mult decât este, o grupare de poezii apărute anterior într-un periodic între coperţile unei cărţi. Cu toate acestea, opusculului nu i se poate nega coerenţa, chiar şi dincolo de stilul extrem de personal al autorului. Deschiderea o face o poezie numită Cuvânt înainte, text de o gravitate neaşteptată dacă treci de primul nivel, cel lexical:



Să nu rupi, copile, cartea,
că pe carte mult o doare;
iar de-o s-o jupoi de partea
cartonată, cartea moare

Dacă poezia introductivă trimite oareşcum la artele poetice ale lui Arghezi (nu e unica aluzie argheziană din volum), alte compoziţii amintesc, cel puţin formal, de Nichita Stănescu din zilele lui bune. E probabil o acţiune conştientă, căci Foarţă e orice altceva decât un naiv - aparenta ingenuitate a unora din versuri e în realitate doar jucată:

Se ia un mic star
cu ochi de un tern
albăstrui, cu un trist
aer (de boschetar
sau de loser etern):
se distribuie-n Christ [...]

Osatura sintactică e cea din binecunoscuta Lecţie despre cub. De inventarul lexical al clasicului ploieştean ţine poezia Elegie cu noduri. Alteori, trimiterile la înaintaşii în ale creaţiei sunt transparent-polemice, ca în Bac din Bacovia, Fabula rasa (Urmuz) sau Sat, sat, telesat:

Locuinţa mea de vară
Nu-i la ţară
Unde n-am fost de mulţi ani,
Căci n-am, ca Depărăţeanu,
Topîrceanu
Plus câţiva contemporani

Nici o casă de vacanţă [...]

Totuşi, caracteristică poeziei lui Foarţă este şi în această culegere exploatarea la scară largă a jocului de cuvinte, a calamburului, uneori insolit şi proaspăt, alteori mai puţin inspirat. Poetul scrie despre pfisica lui Schrödinger, sub teroarea acronimelor descinse din cotidian, despre Georgeta Apaps şi Vasile Avab, apoi despre nabucodonosaur. Poezia lui Foarţă aminteşte adesea de un mecanism în care roţile dinţate sunt reprezentate de rime. Uneori ai senzaţia că poeziile sunt scrise cu un dicţionar de rime în faţă, iar maşinăria, unsă ocazional cu alifia ingambamentului, ajunge să te obosească:

Nu doar copilandrii
poartă ochelandri,
ochelari mai tandri
cu lentile roz;
poartă şi scafandrii
preţuiţi de tandrii
calamari ca antri-
cot sau pulpă roz.

Alteori rimele din limba română nu mai sunt de ajuns, iar poetul se refugiază într-un delir de forme gerundivale englezeşti:

mama face pudding
tata face shooting
fata face casting
ăl mai mic broadcasting
mama face lifting
ghiftuiţii gifting

Numele savante exercită o atracţie magnetică asupra autorului, care alcătuieşte o întreagă compoziţie folosind numai termeni spiţereşti în limba latină, ca în Rozariul farmacistului bătrân:

Folia Eucalypti
Folia Melissae,
Folia Belladonnae,
Frondes saninae
Flores Chamomillae etc.

Pe scurt, nimic din ce n-am aştepta de la Şerban Foarţă. O joacă serioasă, cu reuşite variabile, deliciu lingvistic pentru unii, preţiozitate şi manierism gongoric pentru alţii. Parafrazându-l pe Dumas-tatăl, putem spune, alături de Anatole France, că e permis să violezi limbajul, dar cu condiţia să-i faci un copil. Şerban Foarţă e violator multiplu şi în serie, dar nu lasă în urma lui liota de progenituri pe care ai putea-o aştepta. Găsim totuşi la el un meniu destul de bogat, pe principiul bufetului suedez, din care se serveşte fiecare cititor cu ce crede că-i pe gustul lui. Iar cei care nu se omoară cu cititul pot asculta poemele pe CD-ul ataşat, în lectura autorului.