marți, 9 martie 2010

☺☺☺ Corneliu Şenchea - Glorii şi păcate bucureştene

În ultimii ani, edituri mari şi mici au publicat lucrări de istorie a Capitalei, profitând de existenţa unui public poate nu foarte numeros, dar fidel subiectului. Fac şi eu parte din acest public şi am cumpărat din curiozitate cărticica lui Corneliu Şenchea - Glorii şi păcate bucureştene apărută în 2007 la Editura Ideea Europeană.

 Trecând mai repede peste primele câteva secole de existenţă a Bucureştiului, care vor fi fost interesante şi pitoreşti, dar vor rămâne în cea mai mare parte necunoscute din cauza sărăciei documentelor, autorul alocă mai mult spaţiu secolului al XIX-lea, prima vârstă de capitală europeană a oraşului. Două din capitolele cărţii par luate din romanele de capă şi spadă. Primul este Rebeli şi conspiratori, din care aflăm date interesante despre „craii de Curtea Veche”, indivizi certaţi cu legea şi care operau în ultimele decenii fanariote, după ruinarea Curţii Vechi. Cel puţin cu numele, aceşti crai i-au servit drept sursă de inspiraţie lui Mateiu Caragiale. Autorul ne povesteşte şi despre atentatul organizat în 1848 împotriva domnitorului Gh. Bibescu. Acesta avea să scape cu viaţă miraculos, graţie unui epolet din care glonţul atentatorului ricoşează fără a-l răni. Bibescu este însă nevoit să abdice în curând sub presiunea evenimentelor revoluţionare. Cel de al doilea capitol tematic este Duelişti şi briganzi, care prezintă figuri celebre în epocă de duelgii năbădăioşi sau haiduci mai mult sau mai puţin cunoscuţi.

Din Bucureştii galanţi aflăm, printre altele, povestea relaţiei sentimentale dintre acelaşi domnitor Gh. Bibescu şi Maria Ghica. Istoria e mai puţin cunoscută şi merită citită. În general am senzaţia că domnitorul respectiv e - pe nedrept - o figură mai de plan secund. Era un om foarte cultivat şi luminat pentru vremea lui (studii juridice la Paris, raritate în prima jumătate a veacului al XIX-lea) şi foarte inteligent. Am senzaţia că lumina proastă în care apare acest personaj, mai ales din cauza faptului că revoluţia de la paş’opt l-a prins pe tron e nemeritată.

Detalii de-a dreptul pitoreşti oferă Bucureştii vechiului regat. Foarte interesantă este evocarea tulburărilor sociale din primii ani ai domniei lui Carol I - se ştie că la început tânărul suveran străin nu s-a bucurat de o popularitate aşa de mare ca în a doua parte a domniei. Aflăm şi un amănunt interesant - la vremea aceea, pentru că Bucureştiul nu era sistematizat, nu existau marile pieţe publice care să permită desfăşurarea civilizată a manifestaţiilor de stradă, fapt care a făcut ca manifestaţiile bucureştenilor să fie foarte aproape de un deznodământ sângeros (Pache, care a făcut bulivardu’ ăl’ nou de care vorbeşte Caragiale în Art. 214, avea să fie ales primar ceva mai târziu).

Mai puţin interesante, poate şi pentru că nu oferă foarte multe informaţii noi (şi, de ce nu, mai picante) sunt capitolele Bucureştii în literatură şi Virtuţi teatrale bucureştene. Capitolele acestea au pe alocuri aspectul unor cuminţi compuneri şcolare. Oraşul pierzaniei dezvoltă tema teatrală şi prezintă imaginea oraşului în teatrul clasic românesc, nereuşind însă, cred, să salveze mult din impresia pe care o lăsase celălalt capitol „teatral”. Cu toate aceste scăderi, volumul e o lectură plăcută şi folositoare pentru cei interesaţi de temă.

2 comentarii:

YukiAme spunea...

am citit si eu cartea asta acum ceva vreme si mi s-a parut destul de slaba. Cele mai inetersante pasaje ale cartii sunt citate intregi din alte carti, iar acelasi lucru este spus de o suta de ori in o suta de locuri.Apoi, mi se pare si tare prost scrisa, gen lucrare de licenta, de incepator, pentru ficare afirmatie facuta in carte sunt o gramada de citate, bagate toate, ca si cum autorului i-ar fi frica sa sustina ceva fara sa aduca sute de dovezi, n-am gasit creativitate in cartea asta, n-am gasit vocea autorului, ci doar o insiruire de citate.

Prin comparatie vezi cartea Leliei Zamani " Omanei si locuri din vechiul Bucuresti " :)

Micawber spunea...

@ YukiAme

Recunosc ca am fost destul de amabil in pareri cu carticica asta, poate si pentru ca am o slabiciune pentru subiectul respectiv.

Am citit si cartea Leliei Zamani. Nici ea nu exceleaza prin originalitate, dar are, parca, un 'ceva' peste cartea lui C. Senchea.