joi, 11 martie 2010

Mihail Sebastian - Jurnal 1935 - 1944

Nu mi-am propus să-mi dau cu părerea despre Jurnalul lui Mihail Sebastian, ci mai degrabă despre nişte chestiuni conexe, ce ţin de alcătuirea volumului. Jurnalul a apărut într-o primă ediţie în 1996 la Editura Humanitas. Cred că a fost una din primele cărţi ieşite după 1989 care s-a epuizat înainte de a se fi ostoit curiozitatea publicului. E drept, erau şi nişte vremuri poate mai prielnice lecturii, cărţile încă nu erau aşa de scumpe ca azi, Humanitas încă nu ieşise din perioada romantică, bau-baul concurenţei Polirom nu se arătase, ameninţător etc.

S-au mai liniştit apele, s-a mai scos o ediţie (2005) şi în cele din urmă am reuşit să găsesc şi eu cartea, ba chiar şi s-o citesc. Despre conţinutul propriu-zis al Jurnalului, poate în altă postare, mai ales că am scris nu demult aici pe blog despre cartea Martei Petreu, Diavolul şi ucenicul său: Nae Ionescu - Mihail Sebastian. Ajunge să spun că Jurnalul acoperă ultimii nouă ani de viaţă ai autorului, de altfel cei mai grei, pentru că perioada coincide cu preluarea puterii de către extrema dreaptă, cu introducerea legislaţiei antievreieşti (inclusiv interdicţia de semnătură), cu mari lipsuri materiale, privaţiunile războiului etc. E o lucrare de dimensiuni respectabile (peste 600 de pagini) care trebuie să fi pus probleme nu uşoare îngrijitorului ediţiei (Gabriela Omăt) şi prefaţatorului (totodată şi autor al notelor), Leon Volovici.

E drept, cei doi s-au străduit. Notele de subsol sunt numeroase, fără a încărca excesiv pagina, din fericire. Autorul lor are grijă să fie traduse citatele în engleză sau franceză din textul principal, face scurte precizări despre persoanele pomenite în notele de jurnal, semnalează probleme legate de munca filologului (lecţiuni incerte, ştersături etc.). Volumul se încheie cu un consistent indice de nume. Adevăratele probleme apar aici. Jurnalul lui Sebastian este foarte bogat în referiri la tot felul de persoane, prieteni, adversari, personalităţi contemporane şi nu numai etc. E firesc ca în indice să figureze - ceea ce se şi întâmplă - Nae Ionescu, Cioran, Eliade, Eugen Ionesco, Lovinescu, Petru Comarnescu, soţii Marieta Sadova şi Haig Acterian şi tot aşa. Ce te faci însă că alături de aceştia apar Beethoven (aflăm că era compozitor german), Bach (la fel), Hitler (om politic german de origine austriacă), Mozart (compozitor austriac) şi aşa mai departe cu elan, de parcă îngrijitorul ediţiei a avut grijă să nu-i scape neindexat niciun nume propriu, mai mult sau mai puţin relevant pentru perioada cuprinsă în Jurnal. Culmea ridiculului este atinsă atunci când în indice dăm peste numele lui Nicolae Ceauşescu. Acesta nu face obiectul vreunei însemnări din Jurnal, dar e pomenit în prefaţă, aşa că... hop şi ilustrul scorniceştean la indexul de nume!

Dacă autorii ediţiei par obsedaţi să nu lase în afara pomelnicului niciun substantiv scris cu iniţială majusculă, ei sunt mai puţin preocupaţi să ofere informaţii despre personaje care au jucat realmente un rol important în contextul evenimentelor relatate în Jurnal. Dau doar două exemple, prinţul Antoine Bibescu şi criticul teatral Gheorghe Nenişor. Cel dintâi, o adevărată figură în epocă, a fost amic cu Proust şi a scris piese în limba franceză. A fost unul din puţinii protectori ai lui Sebastian în perioada de maximă intensitate a prigoanei. Cel de al doilea, intelectual rafinat şi, ulterior, legatar unic al lui Nicolae Titulescu, a fost unul din prietenii de încredere ai lui Sebastian, pe care nu l-a părăsit în momentele de dizgraţie ale acestuia. Interesante şi figurile bancherului Aristide Blank şi a soţiei acestuia, Dorina.

A doua ediţie a Jurnalului ar fi fost, cred, câştigată dacă, eventual în locul unui indice de nume lung şi de multe ori inutil, ar fi consacrat acestor figuri un spaţiu ceva mai larg. Câştigat ar fi fost de fapt în primul rând cititorul, care e silit să facă muncă de detectiv dacă vrea să afle mai multe despre ele. Interesant ar fi fost un scurt epilog sau un apendice de acest gen care să ne povestească, laconic desigur, care a fost destinul postbelic al personalităţilor pe care le-am pomenit mai sus. Nu în ultimul rând, ar fi avut de câştigat însăşi imaginea lui Mihail Sebastian. Dar - cine ştie - poate într-o ediţie ulterioară...

8 comentarii:

paul gabor spunea...

Nu cred ca a fost ceva intentionat, dimpotriva. Volumul imens de munca scuza aceste scapari... Ma incanta fina observatie.

Micawber spunea...

@ paul gabor

Nici eu nu sustin ca a fost vorba de o premeditare. E drept, volumul de munca e o scuza, dar de la prima editie a trecut ceva vreme, a iesit o a doua si totusi...

E de tot caraghioslacul sa-i treci la indicele de nume pe Ceausescu sau pe Beethoven, dar sa nu te tenteze sa dai mai multe informatii despre unele personaje mai putin conoscute ale Jurnalului.

Multumiri pentru compliment - fac si eu ce pot.

az spunea...

foarte buna observatia!
multa munca, nediferentiata, la un asemenea volum. arata mai degraba o perspectiva totalizanta,fara ragaz pentru detaliile semnificative.

Micawber spunea...

@ az

... si mai ales, o evidenta lipsa de interes, de la o editie la alta, pentru a repara ceva.

paul gabor spunea...

Cred ca faceti ce trebuie.

Micawber spunea...

@ paul gabor

... dupa slabele puteri ale unui cititor care nu inghite pe nemestecate chiar orice ii pun editurile in fata.

voroncas spunea...

haha, sa vezi obscura editie a jurnalului lui sebastian de la editura teșu, sustinuta de becali (!) si prefatata de eugen simion - dovada ca limite nu exista.

Micawber spunea...

@ voroncas

Stiu la ce va referiti, poate odata am sa am timp sa scriu nitel si despre Jurnalul II al lui Sebastian.