duminică, 21 martie 2010

☺☺☺ Russell Banks - Deriva continentelor

Reeditată recent în recent dispăruta colecţie Cotidianul, romanul Deriva continentelor de Russell Banks a apărut într-o primă ediţie românească la (la fel de dispăruta) Editură Univers (1998). Autorul însuşi rezumă scrierea încă de la prima pagină, atunci când ne spune că urmează să citim „trista poveste a lui Robert Raymond Dubois”, ba chiar indică limitele temporo-spaţiale ale desfăşurării acestei poveşti. Într-adevăr, acţiunea, cel puţin în ceea ce îl priveşte pe Robert (Bob) Dubois, se întinde pe parcursul a ceva mai mult de doi ani (iarna lui 1979 - vara lui 1981) şi se desfăşoară iniţial într-un orăşel din New Jersey, pentru a se muta ulterior în sud, în cosmopolita Floridă.

Bob Dubois are vreo 30 de ani, duce o existenţă la limita sărăciei reparând maşini de gătit într-un loc unde nu s-a întâmplat nimic, e căsătorit cu Elaine cu care are două fetiţe şi mai are şi o amantă discretă şi care nu ridică probleme deosebite. Într-o bună zi are un puseu de criză existenţială care îl face să-şi ia lumea în cap şi să plece (e drept, cu toată familia) în Florida, unde Eddie, fratele mai mare şi mai prosper, avea câteva magazine de băuturi şi intrase în nişte afaceri cam suspecte, dar bănoase. Bob se angajează vânzător la unul din magazinele fratelui său iar viaţa familiei pare să ia o turnură fericită. Pentru scurt timp însă, pentru că Bob pare stăpânit de un daimon nefast care îl face să intre în încurcătură după încurcătură. El simte în permanenţă nevoia de a evada din strânsoarea căminului, începe o relaţie cu o negresă şi mai are şi ghinionul ca magazinul unde lucrează să fie jefuit - în confruntarea cu tâlharii, Bob îl împuşcă pe unul din ei. Viaţa în Florida nu e ce promitea să fie. Elaine rămâne din nou gravidă (va naşte un băieţel), Eddie intră în încurcături financiare insurmontabile şi se sinucide, dar lui Bob pare să-i surâdă norocul atunci când dă peste un vechi amic, Avery, care îi propune să lucreze cu el şi să organizeze croaziere de pescuit pentru turişti (activitate ce se va dovedi nu foarte curată).

Acesta este unul din cele două mari planuri pe care se desfăşoară povestea. Celălalt plan - căci mai există unul - e povestea unor haitieni amărâți (ăsta e de-a dreptul un pleonasm, atunci şi acum). Tânăra Vanise şi nepotul ei Claude Dorsinville încearcă şi ei o evadare spre mai bine, la fel ca Bob Dubois. Pentru ei, acest „mai bine” e reprezentat de America. Cu banii strânşi cu greutate, ei se îmbarcă, luându-l cu ei şi pe micul Charles, fiul lui Vanise, pe una din acele nave care duce imigranţii ilegali in Florida. Cad, bineînţeles, pradă unui escroc şi sunt abandonaţi pe o insulă mai mică din Antile, de unde reuşesc să ajungă în Bahamas. Acolo Vanise ajunge sclava unui localnic, care o foloseşte, vorba ceea, pentru produs, dar Claude îl ucide pe proxenet, îi ia banii şi îi foloseşte pentru a plăti un nou drum spre America. De data asta cel menit să-i ducă pe pământul făgăduinţei este Bob Dubois, care constatase că traficul cu imigranţi e mai rentabil decât transportul de turişti.

Cele două planuri ale acţiunii, care păreau paralele, se intersectează. Bine zicea profesoara mea de română din liceu vorbind despre Patul lui Procust al lui Camil Petrescu: aceste planuri sunt paralele şi se mai intersectează (sic!) din când în când. Vanise, micul Charles şi Claude se îmbarcă alături de alţi 15 haitieni pe Belinda Blue, nava lui Dubois, şi nimic nu pare să se mai interpună între ei şi începutul visului american. Nici vorbă de happy end, căci navei ii iese în cale o patrulă a Gărzii de coastă, iar Bob şi secundul lui, spre a nu fi prinşi cu haitienii la bord, îi obligă pe aceştia să sară în ocean. Scapă cu viaţă numai Vanise, care va ajunge, cu minţile rătăcite, la fratele ei din Florida.

Bob nu e prins de autorităţi, dar, apăsat de remuşcări, îi mărturiseşte totul lui Elaine. Cei doi se decid să lase totul baltă şi să se înapoieze în Noua Anglie, dar Dubois vrea ca înainte de plecare să restituie banii haitienilor sărmani, se duce în ghetoul lor unde e omorât pe întuneric de câţiva din aceştia. Cercul s-a închis.

Deriva continentelor e o carte care se citeşte cu interes. Autorul adoptă un ton de multe ori retoric, mişcat şi profetic şi nu ne iartă câteodată de metafore atunci când ne prezintă zbuciumul eroilor săi. Iar aceştia se zbuciumă, nu glumă. Însuşi conceptul de derivă a continentelor e suficient de larg pentru a lăsa loc la destule conotaţii. Amatorii de scrieri de gen pot găsi şi tot felul de elemente de critică a societăţii americane, prezentată ca mecanism implacabil de măcinat existenţe şi în care reuşita e o simplă fata morgana. E şi asta o posibilă grilă de lectură, deşi cam sărăcuţă. Alţii - mergând pe un drum nu foarte deosebit de primii - vor regăsi în Russell Banks verva alunecării inexorabile spre dezastru din scrierile lui Dreiser. Nu în ultimul rând, unii vor admira scriitura nu de puţine ori poetică sau analiza subtilă a trăirii personajelor, mai ales în scenele voodoo pe care le execută naivii haitieni. De toate pentru toţi.

2 comentarii:

dragoş c butuzea spunea...

mie mi s-a parut o carte destul de subversiva la adresa americanismului (cel putin, pentru vremea ei). si o carte destul de "grea", profunda, cu tema. de citit!

Micawber spunea...

@ dragos c butuzea

M-am ferit sa deschid cutia Pandorei ca sa nu iasa din ea si antiamericanismul de care vorbiti. Din fericire, cititorul gaseste destule teme in carte pentru a fi ferit sa esueze (exclusiv) in antiamericanism.